Clasificarea actelor juridice dupa scopul
urmarit de parti la incheierea lor
le imparte in acte cu titlu
gratuit si acte cu titlu
oneros. Aceasta impartire este
functionala indiferent daca este
vorba despre acte juridice unilaterale sau
bilaterale. Astfel, caracter gratuit are
atat testamentul – act juridic unilateral – cat si donatia – act juridic
bilateral . Caracter oneros are atat
promisiunea de vanzare – act juridic unilateral – cat si contractul de imprumut
cu dobanda – act juridic bilateral.
Literatura
de specialitate defineste actul
juridic cu titlu gratuit ca fiind
acel act prin care una dintre parti
procura celeilalte un beneficiu, fara a obtine inschimb un avantaj. Astfel de acte sunt testamentul, renuntarea la mostenire,
contractul de donatie fara sarcini, contractul de comodat, etc. Actele juridice cu titlu oneros
sunt definite deasemenea in doctrina ca
fiind acele acte prin incheierea carora, in schimbul
obligatiilor asumate, fiecare parte
urmareste sa isi procure un avantaj. In aceasta categorie includem oferta de a vinde, contractul de locatiune, contractul de renta
viagera, etc.
Noul
cod civil nu ofera o definitie generala a
actelor juridice cu titlu gratuit sau oneros, in schimb se ocupa, in art. 1172, de definirea
contractelor din aceasta categorie. Astfel, primul aliniat al art. 1172 spune ca este
cu titlu oneros “contractul prin care fiecare parte urmareste sa isi procure un
avantaj in schimbul obligatiilor asumate”, iar aliniatul al doilea al
aceluiasi articol stabileste ca este cu
titlu gratuit acel contract “prin care
una dintre parti urmareste sa
procure celeilalte parti un beneficiu, fara a obtine in schimb un
avantaj”
La
randul lor actele juridice cu
titlu oneros se subclasifica in acte
comutative si acte
aleatorii, codul civil oferind
la randul sau o definitie a
contractelor de acest tip in art.
1173. Doctrina si legea recunosc sub
denumirea de acte comutative acele
acte juridice cu titlu oneros in care, “la momentul incheierii lor,
existenta drepturilor si obligatiilor partilor este certa, iar intinderea lor
este determinata sau determinabila”, iar sub denumirea de acte
aleatorii acele acte juridice cu
titlu oneros care, prin natura lor sau
prin vointa partilor, “ofdera cel putin uneia dintre parti sansa unui castig si
o expune totodata la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor si incert” .
Bineinteles,
si actele juridice cu titlu gratuit cunosc la randul lor o subclasificare, in acte dezinteresate si liberalitati, criteriul
constand in analiza modificarii patrimoniului celui care savarseste actul. In privinta actelor dezinteresate, codul civil nu ofera nici o
definitie, lasand doctrina sa se ocupe
de ele. Aceasta le defineste de regula
ca fiind acele acte juridice cu titlu gratuit
prin care dispunatorul procura un beneficiu cuiva fara sa isi micsoreze
patrimoniul, ca de exemplu comodatul, mandatul gratuit, etc. Liberalitatile
prezinta, pare-se , interes si pentru
legiuitor care le defineste in art.
984 ca fiind actele juridice
“prin care o persoana dispune cu titlu
gratuit de bunurile sale, in tot sau in parte, in favoarea unei alte persoane” .
Teoria juridica defineste liberalitatile
intr-o maniera mai generala, stabilind
ca ele sunt acele acte juridice cu titlu
gratuit prin care dispunatorul isi
micsoreaza patrimoniul in folosul unei alte persoane, al carei patrimoniu se mareste in mod
corespunzator.
Impartirea actelor
juridice in acte cu titlu gratuit si acte cu titlu oneros are o deosebita
importanta practica. Iata cateva exemple:
a)Conditiile pe care legea le cere cu privire la capacitatea de a incheia acte juridice sunt diferite dupa cum este vorba despre actele cu titlu gratuit sau despre cele cu titlu oneros, pentru cele dintai instituindu-se reguli mai exigente. Astfel, pentru a putea dispune prin liberalitati , legea cere ca persoana sa aiba capacitate deplina de exercitiu – conform art. 988 NCC – cu exceptia donatiilor facute descendentilor interzisului judecatoresc in conditiile art. 175 NCC. In privinta actelor juridice cu titlu oneros, legea este mult mai lejera, orice persoana putand fi parte intr-un astfel de act, inclusiv cea lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa . Participarea acestora la incheierea actelor juridice cu titlu oneros se face prin intermediul reprezentantului legal, al tutorelui sau curatorului, cu sau fara autorizarea instantei de tutela, in functie de natura actului. Art. 1652 consacra, in materia vanzarii, principiul capacitatii: “pot cumpara sau vinde toti cei carora nu le este interzis prin lege”.
a)Conditiile pe care legea le cere cu privire la capacitatea de a incheia acte juridice sunt diferite dupa cum este vorba despre actele cu titlu gratuit sau despre cele cu titlu oneros, pentru cele dintai instituindu-se reguli mai exigente. Astfel, pentru a putea dispune prin liberalitati , legea cere ca persoana sa aiba capacitate deplina de exercitiu – conform art. 988 NCC – cu exceptia donatiilor facute descendentilor interzisului judecatoresc in conditiile art. 175 NCC. In privinta actelor juridice cu titlu oneros, legea este mult mai lejera, orice persoana putand fi parte intr-un astfel de act, inclusiv cea lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa . Participarea acestora la incheierea actelor juridice cu titlu oneros se face prin intermediul reprezentantului legal, al tutorelui sau curatorului, cu sau fara autorizarea instantei de tutela, in functie de natura actului. Art. 1652 consacra, in materia vanzarii, principiul capacitatii: “pot cumpara sau vinde toti cei carora nu le este interzis prin lege”.
b)In
materia mostenirii, actele de dispozitie cu titlu oneros
incheiate intre
mostenitorul nedemn si tertii de
buna credinta se mentin, in timp ce, prin interpretarea per a contrario a
dispozitiilor art. 960 NCC, actele cu
titlu gratuit , asemeni celor cu titlu oneros dar incheiate cu tertii de rea
credinta sunt desfintate.
c)In materia revocarii donatiei pentru ingratitudine,
aceasta nu are nici un efect in
privinta tertilor dobanditori cu
titlu oneros si de buna credinta,
conform prevederilor art. 1026 NCC, in timp ce aceia care au dobandit de la
donatar un bun, dar cu titlu gratuit, vor fi obligati la restituire.
Revenind
la problematica pe care o discutam, avand
in vedere toate discutiile cu caracter general
pe care le-am avut pana acum, putem stabili ca VANZAREA este un
contract cu titlu oneros – intrucat
fiecare parte urmareste sa isi procure un avantaj – si comutativ – intrucat existenta
drepturilor si obligatiilor partilor este certa iar intinderea lor este determinata sau determinabila. Vom detalia si demonstra in cele ce urmeaza,
ocupandu-ne in acest capitol de acele prevederi legale care demonstreaza si vin in sprijinul caracterului oneros al
vanzarii, urmand ca in urmatorul capitol
sa tratam de aceeasi maniera caracterul
comutativ al acestui contract.
Prin
incheierea contractului, vanzatorul urmareste sa primeasca pretul, iar cumparatorul urmareste sa primeasca dreptul cumparat. Este evident, deci,
caracterul oneros al contractului de vanzare cumparare, ambele parti avand un interes pe care il materializeaza si care
este cauza determinanta a realizarii contractului. Lipsa oricaruia dintre aceste
elemente face ca actul juridic incheiat sa nu mai reprezinte o vanzare ,
modificand astfel intregul regim juridic
aplicabil. De exemplu, daca
transmitatorul urmareste sa
instraineze dreptul fara a primi in schimb un pret, atunci contractul va fi unul cu titlu gratuit,
respectiv o donatie. Deasemenea,
daca o parte urmareste sa
remita celeilalte o suma de bani fara a primi in schimb un drept sau proprietatea unui bun, contractul va fi unul de donatie, iar nu de
vanzare.
Avand
in vedere interesul pe care ambele parti
il au, faptul ca fiecare urmareste sa-si procure un avantaj, in esenta avand in
vedere caracterul oneros al contractului de vanzare cumparare, regimul juridic aplicabil vanzarii are o
anumita conotatie, fiind caracterizat de existenta anumitor reglementari
specifice. Pentru ca interesul urmarit de vanzator este procurarea pretului
bunului respectiv, legea reglementeaza
cu multa rigurozitate toate aspectele legate de pret. Corelativ cu aceasta,
pentru ca scopul urmarit de cumparator este
dobandirea proprietatii bunului vandut, norma legala se ocupa
cu precadere de toate aspectele legate nu numai de transmiterea
proprietatii ci si de predarea bunului, de starea lui si de pastrarea
proprietatii si a posesiei de catre dobanditor. Vom face o scurta analiza a normelor legale
care justifica existenta si ajuta realizarea caracterului oneros al vanzarii.
In
privinta pretului – care reprezinta
avantajul urmarit de vanzator – art. 1660 NCC stabileste conditiile acestuia.
In primul rand trebuie sa fie vorba de o
suma de bani, acest lucru fiind de esenta vanzarii. Exprimarea pretului in
alt echivalent ( bunuri sau alte prestatii ) duce la o alta calificare a
actului ( de exemplu poate deveni aplicabil regimul juridic al schimbului).
Aliniatul 2 al art. 1660 NCC cere ca pretul sa fie serios si sa fie determinat
sau cel putin determinabil, prevederea avand insa relevanta mai mult in
privinta caracterului comutativ al vanzarii despre care vom discuta in
capitolul urmator. Intrucat primirea pretului reprezinta cauza esentiala care
l-a determinat pe vanzator sa incheie actul, legea se preocupa si de existenta unei echivalente reale intre
valoarea bunului vandut si pretul asupra caruia au cazut partile de acord.
Astfel, art. 1665 NCC sanctioneaza cu anulabilitatea acea vanzare in care pretul este fictiv – deci este stipulat fara intentia de a fi
platit – sau derizoriu – deci disproportionat
fata de valoarea bunului . Pentru apararea interesului vanzatorului legea
stabileste ca plata pretului este o obligatie
esentiala a cumparatorului a carei neexecutare il indreptateste pe vanzator sa
obtina fie executarea silita fie
rezolutiunea actului ( art. 1724 NCC )
In
privinta bunului a carui proprietate se transmite prin
vanzare, art. 1657 NCC stabileste ca “orice bun poate fi vandut in mod liber,
daca vanzarea nu este interzisa sau limitata prin lege, conventie ori testament”,
lasandu-se astfel o maxima libertate in determinarea obiectului unui contract
de vanzare cumparare. Intrucat
cumparatorul urmareste sa primeasca nu numai proprietatea bunului ci si posesia
acestuia, legea se ocupa de
reglementarea predarii bunului pe care o defineste in art. 1685 NCC ca
fiind “punerea bunului vandut la dispozitia cumparatorului, impreuna cu tot
ceea ce este necesar, dupa imprejurari, pentru exercitarea libera si neingradita
a posesiei”. Avand in vedere faptul
ca dreptul
dobandit de cumparator trebuie sa fie integru si intangibil, art. 1686 NCC stipuleaza
ca obligatia de predare a bunului se intinde si asupra accesoriilor acestuia,
impunandu-i vanzatorului ca , odata cu bunul, sa remita cumparatorului si toate
titlurile si documentele care atesta existenta dreptului transmis. Starea
bunului este un alt aspect care concretizeaza avantajul pe care cumparatorul doreste
sa si-l creeze prin incheierea contractului de vanzare cumparare, prin urmare
art. 1690 NCC prevede ca “bunul trebuie
sa fie predat in starea in care se afla in momentul incheierii contractului”. Indeplinirea
scopului pe care l-a avut cumparatorul atunci cand a incheiat contractul de
vanzare cumparare este esentiala pentru
legiuitor, acesta reglementand situatia
in care obiectul contractului il reprezinta un bun viitor, in art. 1658
NCC, un bun care a pierit in intregime
sau in parte , in art. 1659 NCC, sau bunul
altei persoane, in art. 1683 NCC. Astfel, cu privire la bunul viitor,
cumparatorul dobandeste proprietatea acestuia in momentul in care el s-a
realizat. In privinta bunului pierit in
totalitate la momentul incheierii contractului actul juridic nu produce nici un
efect, prin urmare, neputand dobandi proprietatea si posesia bunului,
cumparatorul nu are nici el obliogatia de plata. Daca bunul era pierit numai in
parte, cumparatorul are dreptul sa aleaga intre reducerea pretului sau anularea
vanzarii. Bunul altei persoane poate
face obiectul unui contract de vanzare cumparare cu conditia ca cel care l-a
vandut “ sa asigure transmiterea
dreptului de proprietate de la titularul
sau catre cumparator”. Obligatia se
considera a fi fost executata, conform prevederilor art. 1683 alin 2 NCC, prin
orice mijloc , direct sau indirect, care procura cumparatorului proprietatea
asupra bunului.
Observam din toate cele discutate mai sus faptul ca intreaga reglementare a vanzarii este masiv
subordonata caracterului oneros al acesteia, normele legale venind in mod direct in intampinarea
indeplinirii avantajului pe care partile
l-au avut in vedere la incheierea contractului. Remarcam totodata ca, in esenta, acest avantaj reciproc este insasi
cauza incheierii actului juridic respectiv – conditie esentiala de validitate a
contractului. Iata, asadar, cum o caracteristica, un principiu al vanzarii,
se prelungeste si isi pune amprenta asupra intregului esafodaj al contractului. Si iata, asadar, dovada afirmatiei pe care am facut-o
anterior, ca aceste caractere juridice
ale vanzarii reprezinta esenta
calificarii acesteia.
DANIELA NEGRILA
Notar public coordonator
Birou Notarial CONCORDIA
DANIELA NEGRILA
Notar public coordonator
Birou Notarial CONCORDIA