Discutia
asupra acestei caracteristici a vanzarii trebuie inceputa apeland
tot la teoria actului juridic
civil si, bineinteles, la clasificarea
pe care legea o face cu privire la contracte.
Am aratat in capitolul precedent ca, dupa o impartire a actelor juridice in acte cu titlu oneros si
acte cu titlu gratuit, doctrina realizeaza si o subclasificare a actelor juridice cu titlu oneros in functie de criteriul cunoasterii de catre parti, la momentul
incheierii actului, a intinderii
drepturilor si obligatiilor pe care le
vor avea. Raportat la aceasta, actele
juridice si, implicit, contractele se impart, asa cum statueaza si art. 1173 NCC, in comutative si aleatorii.
Actele juridice –
contractele – comutative
sunt acele acte cu titlu oneros in care, la momentul incheierii lor, “existenta
drepturilor si obligatiilor partilor este certa, iar intinderea lor este determinata
sau determinabila”, in timp ce actele
juridice – contractele – aleatorii sunt acele acte tot cu titlu oneros dar care, prin natura lor sau prin vointa
partilor, “ofera cel putin uneia dintre parti sansa unui castig si o expune
totodata la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor si incert” .
Doua conditii
se cer a fi indeplinite pentru a se
putea vorbi despre caracterul comutativ al unui act juridic :
-
certitudinea existentei drepturilor si obligatiilor
-
o intindere determinata sau
determinabila a respectivelor drepturi si obligatii.
Aceste
doua conditii trebuie sa fie indeplinite
cumulativ pentru ca, in primul rand, tehnica redactarii normei juridice o
impune prin asezarea celor doua elemente
intr-un raport de coordonare. In al doilea rand, observam ca si in cazul actelor juridice aleatorii existenta drepturilor si
obligatiilor este certa – lucru absolut firesc avand in vedere ca este vorba de
acte cu titlu oneros, in cadrul carora ambele parti urmaresc
obtinerea unui avantaj. Ceea ce
delimiteaza de fapt cele doua categorii de acte este intinderea acestor
drepturi si obligatii, masura in care proportia
lor este sau nu cunoscuta partilor inca de la momentul incheierii
contractului.
De exemplu, daca ne
gandim la un contract de vanzare cumparare,
este evident ca drepturile si obligatiile partilor cu privire la bunul care se transmite si la pretul acestuia
sunt cunoscute inca de la incheierea actului, atat in privinta existentei lor
cat si in privinta intinderii pe care o au. Nici vanzatorul nu va fi obligat sa
transmita altceva decat bunul asupra caruia s-a obligat, nici cumpartatorul nu
va avea sarcina de a plati o suma mai
mare decat cea stabilita initial, de comun acord cu vanzatorul. Daca, in schimb, ne gandim la un contract de intretinere,
datele cunoscute cu certitudine sunt cele referitoare la bunul transmis, la
valoarea acestuia, si la continutul
obligatiei de intretinere. Deci, in principiu, existenta obligatiilor –
transferul dreptului si prestarea intretinerii – sunt certe si pe deplin
cunoscute de parti inca din momentul incheierii contractului. Valoarea totala a
intretinerii care se va presta este necunoscuta, astfel incat dobanditorul
poate sa dea, in schimbul bunului primit, o valoare mai mica sau mai mare decat
o are acesta. Ambele parti sunt supuse riscului unei pierderi sau pot avea
avantajul unui castig, fara ca acest lucru sa fie cunoscut de la momentul incheierii
contractului.Diferenta fata de vanzare consta, deci, in cunoasterea intinderii
drepturilor si obligatiilor reciproce ale partilor.
In
privinta vanzarii, dreptul transmitatorului de a primi pretul este cert, corelativ obligatiei sale, tot
certe, de a transmite proprietatea bunului care a facut obiectul
contractului. Deasemenea, cert si sigur
este si dreptul cumparatorului de a intra in posesia bunului, dupa cum,
corelativ acestuia, exista cu certitudine obligatia vanzatorului de a-l preda. Observam, asadar, chiar si fara o analiza
aprofundata, existenta unei certitudini
cu privire la drepturile si obliogatiile partilor implicate in vanzare. Referitor
la intinderea acestor drepturi si obligatii, ea este fara indoiala determinata sau cel
putin determinabila avand in vedere faptul ca atat bunul sau dreptul transmis
cat si pretul – elemente care genereaza intinderea drepturilor si obligatiilor
contractuale – sunt stabilite inca de la momentul incheierii
actului. Prin urmare, caracterul
comutativ al contractului de vanzare este evident. Nu ne ramane decat sa
analizam si sa argumentam, bazandu-ne pe
textele de lege, in ce consta si cum este reflectat din punct de vedere
normativ acest caracter.
Elementele
de baza ale analizei sunt determinate de cele doua laturi ale vanzarii. Prin
urmare, avand in vedere ca dobanditorul urmareste sa primeasca proprietatea unui bun, prima analiza pe care o vom face priveste
acest element: bunul sau dreptul vandut.
In acelasi timp, avand in vedere ca vanzatorul urmareste sa primeasca,
in schimbul transmisiunii dreptului sau
a bunului, un pret, cel de-al doilea element supus analizei va fi pretul
vanzarii.
Referitor
la bunul
sau dreptul care face obiectul vanzarii, el trebuie sa
fie corect si suficient descris in cadrul contractului, astfel incat partile sa
aiba imaginea completa a drepturilor si obligatiilor ce le revin. Daca bunul
este unul viitor, legiutorul a stabilit ca proprietatea se dobandeste de catre
cumparator abia atunci cand bunul a fost realizat – art. 1658 alin 1 NCC – ceea
ce inseamna in sarcina vanzatorului nu va exista numai obligatia de predare ci
si cea de realizare a respectivului bun, existenta ambelor obligatii precum si
intinderea lor fiind cunoscuta de la momentul incheierii contractului. In
materia bunurilor de gen care nu exista la data incheierii contractului, proprietatea
se dobandeste de catre cumparator la momentul individualizarii bunurilor de
catre vanzator – art. 1658 alin 2 NCC – ceea ce determina deasemenea existenta,
premergator celei de predare, a obligatiei vanzatorului de a individualiza
bunurile. In plus, intinderea respectivelor obligatii este una stabilita
inca din momentul incheierii contractului, vanzatorul avand sarcina de a realiza sau individualiza
un anumit bun, in limitele stabilite de parti,
nerespectarea acestora echivaland
cu neindeplinirea obligatiei. Am luat in discutie aceste prevederi ale codului
civil pentru ca ele pot naste suspiciuni cu privire la caracterul comutativ al
vanzarii, in sensul ca lipsa unei evidente in materia bunului viitor sau a
bunurilor de gen care se instraineaza poate fi echivalata cu lipsa certitudinii
drepturilor si obligatiilor pe care partile le au. Ori , o astfel de concluzie
este eronata. Chiar daca bunul este
insuficient determinat, in materialitatea sa,
drepturile si obligatiile partilor
sunt certe, iar caracterul comutativ al vanzarii nu priveste neaparat
obiectul derivat al vanzarii – bunul – ci se indreapta catre continutul
raportului juridic realizat,
respectiv catre drepturile si
obligatiile partilor.
Pretul
vanzarii – celalalt element care determina existenta si intinderea drepturilor si obligatiilor reciproce –
trebuie sa fie determinat sau determinabil. Bineinteles, determinarea pretului
se face de catre parti la momentul incheierii contractului, aceasta fiind
modalitatea cea mai uzuala de stabilire
a dreptului vanzatorului de a primi suma de bani si a obligatiei cumparatorului
de a o plati. Legea da , insa,
posibilitatea ca pretul sa fie nu numai determinat ci si determinabil – art.
1661 NCC – caz in care partile pot stabili, prin contractul incheiat, o
modalitate de determinare ulterioara a pretului. Acest lucru nu inseamna
nicidecum o derogare de la caracterul comutativ al vanzarii intrucat, prin
stabilirea unui element de referinta la care partile se raporteaza, nu numai existenta drepturilor si a
obligatiilor dar si intinderea acestora este bine cunoscuta inca din momentul
incheierii contractului. Posibilele fluctuatii ale bazei de referinta nu
transforma vanzarea intr-un contract aleatoriu intrucat, in esenta, valoarea –
deci intinderea dreptului si a obligatiei – este data de insusi elementul de
baza stabilit.
In
concluzie, putem afirma cu certitudine ca
vanzarea este un contract esentialmente comutativ, caracteristica aceasta fiind recunoscuta nu numai ca urmare a determinarii
concrete a bunului care se transmite si a pretului de vanzare stabilit intre parti. Existenta si intinderea drepturilor si
obligatiilor partilor este determinata
de insasi esenta
vanzarii: transmisiunea unui bun sau a unui drept in schimbul unui pret.
Nu poate fi vorba despre o vanzare in lipsa
cunoasterii drepturilor si obligatiilor reciproce ale partilor, atat in
privinta existentei cat si a intinderii lor. Toate regulile aplicabile
contractului de vanzare cumparare, in materia fortei sale obligatorii, a riscului, a impreviziunii, sunt subordonate
caracterului sau comutativ.
DANIELA NEGRILA
Notar public coordonator
Birou Notarial CONCORDIA
DANIELA NEGRILA
Notar public coordonator
Birou Notarial CONCORDIA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu