Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 29 decembrie 2012

DIVORTUL - situatia reglementata de art. 380 NCC



In materia  divortului  noul cod civil  a instituit o norma  necunoscuta vechii reglementari.  Este vorba despre  prevederile art. 380 NCC  coroborate cu ale art.  382  NCC.  Aplicarea acestora este posibila in cazul desfacerii casatoriei care nu mai poate continua intrucat, din motive temeinice, “raporturile dintre soti  sunt grav vatamate” – art. 373 lit. b NCC –   divortul urmand a se pronunta  de catre instanta cu stabilirea culpei  “unuia dintre soti in destramarea casatoriei” – art. 379 alin 1 NCC.


            Norma  legala mentionata  dispune ca  “daca sotul reclamant  decedeaza in timpul procesului, mostenitorii sai pot continua actiunea de divort” – art. 380 alin 1 NCC.  Odata  continuata, actiunea  va fi  admisa  numai daca  “instanta constata culpa exclusiva a sotului parat” – art. 380 alin 2 NCC – iar casatoria se va socoti a fi fost desfacuta  la data decesului sotului reclamant – art. 382 alin 2 NCC.

            Observam ca  aceasta prevedere legala are  implicatii majore in materia dreptului succesoral,  remarcandu-se, totodata,  prin caracterul sau  protectiv  fata de mostenitorii  reclamantului defunct  si prin caracterul sanctionator  fata de sotul parat aflat in culpa.

            Din  analiza legii deducem ca  ea nu se poate aplica decat in cazul in care cel care decedeaza este  sotul reclamant, moartea  sotului parat  nedeterminand  interventia  acestor norme cu caracter special.

            Efectul principal  pe care  il constatam  consta in  stabilirea  vocatiei  succesorale a  sotului parat care,  odata   dovedita  culpa sa in desfacerea casatoriei,  nu va mai putea beneficia  de  statutul de sot supravietuitor  intrucat  data desfacerii casatoriei va  coincide cu data deschiderii mostenirii .

            Astfel,  în cazul în care  divorţul s-a cerut ca urmare a faptului că raporturile dintre soţi sunt grav şi iremediabil vătămate, astfel încât nu mai este posibilă continuarea căsătoriei , desfacerea acesteia urmând a se pronunţa cu stabilirea culpei unuia dintre soţi ,  dacă soţul reclamant  ( cel care a cerut pronunţarea divorţului din culpă exclusivă a soţului pârât ) decedează  în timpul procesului de divorţ, moştenitorii acestuia pot continua acţiunea de divorţ. Aceasta va fi considerată admisă  numai dacă instanţa constată culpa exclusivă a soţului pârât ( art. 380 alin. 2 ), iar căsătoria se va considera desfăcută la data decesului soţului reclamant (art. 382 alin. 2 ).

Prevederea legală este pe deplin justificată : nu este firesc ca un soţ care a determinat, desfacerea unei căsătorii,  din culpa sa exclusivă,  să profite, din punct de vedere al drepturilor sale succesorale,  ca urmare a faptului că pronunţarea divorţului şi rămânerea definitivă a hotărârii este împiedicată de decesul soţului reclamant .

Care sunt problemele practice legate de această situaţie ? La data sesizării  notarului public cu o cerere de deschidere a procedurii succesorale,  dacă soţul rămas în viaţă  are calitatea de pârât într-un asemenea proces de divorţ şi notarului i se aduce la cunoştinţă acest lucru, el nu are decât posibilitatea suspendării cauzei succesorale până la pronunţarea unei sentinţe în cadrul procesului de divorţ.  Notarul nu va putea emite un certificat de calitate, întrucât nu are încă ştiinţă despre păstrarea sau nu a calităţii de soţ  ca urmare a pronunţării hotărârii de divorţ. Dovada calităţii de moştenitor în faţa instanţei se va face cu încheierea de suspendare a procedurii succesorale notariale . Ar mai fi posibilă, ca şi alternativă, acordarea unui termen mai lung, până la care să poată fi prezentată hotărârea instanţei, caz în care , pentru dovedirea calităţii de moştenitor, se va putea elibera un certificat similar certificatului de grefă, care să cuprindă elementele necesare în instanţă.

Considerăm că legea nu cere expres ca acţiunea să fie continuată de către toţi moştenitorii defunctului , astfel încât ea va putea fi continuată şi numai de unii dintre aceştia, rezultatul procesului influenţându-i însă pe toţi.

Mai trebuie precizat şi faptul că dispoziţiile art. 380 NCC nu au caracter imperativ, ( expresia legii este "moştenitorii pot continua" ), moştenitorii  soţului reclamant putând renunţa la dreptul lor de a continua acţiunea de divorţ începută de  autorul lor. În acest caz nu vor mai fi  probleme legate de  calitatea soţului supravieţuitor, căsătoria nefiind practic desfăcută, iar soţul supravieţuitor păstrând neştirbit dreptul său la moştenire .

Dacă instanţa nu va constata culpa exclusivă a soţului pârât  şi va respinge cererea de divorţ, soţul supravieţuitor va avea calitatea de moştenitor si va primi cota la care este îndreptăţit prin lege .

Dacă instanţa va constata culpa exclusivă a soţului pârât şi va pronunţa divorţul, căsătoria se va considera a fi fost desfăcută de la momentul decesului, ceea ce va determina pierderea calităţii de moştenitor  a soţului supravieţuitor, cu efect retroactiv, începând din ziua deschiderii moştenirii .

Pe cale de consecinta, sotul parat  va avea sau nu calitatea de mostenitor  in functie de  solutia pe care instanta o va da in procesul de divort, toate celelalte  operatiuni juridice fiind subordonate acesteia, atat din punct de vedere al  modului cat si din cel al momentului rezolvarii.


DANIELA NEGRILA

Notar public coordonator

Birou Notarial CONCORDIA



joi, 20 decembrie 2012

DIVORTUL



Notiuni introductive
Divortul prin procedura administrativa
Divortul prin procedura notariala

            Casatoria, aceasta institutie  complexa  si care, pana in secolul trecut era sinonima  cu regimul normal de viata, pare  a  deveni, in ultimii ani, desueta. Din ce in ce mai multe cupluri  aleg  un mod de convituire nesupus  unor  reguli  juridice stricte  sau,   daca au  consimtit deja la incheierea unei casatorii,  se  simt  mult mai putin legati  prin  aceasta,  astfel incat  se  indreapta  cu multa  usurinta  spre desfacerea ei.
            Acesta este, probabil, motivul pentru care si in plan juridic s-a simtit nevoia  instituirii unor proceduri mai usoare  si mai rapide  prin care casatoria sa poata fi desfacuta.  In plus, asa  cum  incheierea  casatoriei este rezultatul  acordului  si  al  consimtamantului liber exprimat al viitorilor soti,  evolutia  morala  si intelectuala a  indivizilor a impus  recunoasterea  juridica a faptului ca si divortul poate fi  rezultatul  unui astfel de acord , fiind obtinut  prin exprimarea unui consimtamant  liber, in fata  ofiterului de stare civila sau a notarului public.  Este evident, deci, ca vremea  in care  casatoria era incheiata “pe viata”,  desfacerea sa fiind posibila  numai in cazul in care “relatiile dintre soti erau grav si iremediabil vatamate” – fapt  ce obligatoriu se putea proba numai pe cale contencioasa – a trecut.  La fel de evident este si faptul ca  ne indreptam  spre  o  abordare  de  tip  contractual  a casatoriei – o  reintoarcere  la aceasta conceptie, de fapt – in cadrul careia  locul dominant il are  acum vointa partilor, atat in privinta  incheierii cat si a desfacerii sale.

                                                **********

            Lumea juridica  foloseste  exprimari diferite  pentru a arata  modul in care o casatorie  nu mai este in fiinta.  Astfel,  atunci cand  unul dintre soti moare, se spune  ca  acea casatorie  “a incetat”  prin decesul unuia dintre soti.  Cand o casatorie  a  fost  anulata sau  i s-a constatat nulitatea , se spune ca ea “ a fost desfiintata”.   In timpul vietii sotilor,  casatoria  poate fi “desfacuta” prin divort.  Toate aceste  modalitati de exprimare  reprezinta particularitati ale aceleiasi realitati juridice : incetarea  efectelor casatoriei, atat sub aspect  personal cat si sub aspect patrimonial.
Daca ar trebui sa dam o definitie  sumara divortului, atunci am putea spune ca el este  sinonim  cu desfacerea casatoriei, in sensul  incetarii efectelor acesteia  pentru viitor. Putem  vorbi, astfel,  de o constructie  juridica formata  dintr-o  institutie  denumita  “desfacerea casatoriei”  si dintr-un instrument  de realizare a acesteia denumit generic “divort”,  diferenta  dintre ele fiind numai de ordin terminologic  intrucat, pe fond,  ele  se refera la unul si acelasi lucru.

                                    **********

Divortul  pe cale administrativa  este un mod de desfacere a casatoriei  ca urmare a acordului intervenit intre soti.  El se constata de catre  ofiterul de stare civila care emite un certificat de divort.
Competenta  este una alternativa, astfel incat  sotii  pot apela fie la ofiterul starii civile de la locul incheierii casatoriei  fie la cel de la ultima lor locuinta comuna.
Este un mod de desfacere a casatoriei  conditionat, in primul rand, de  existenta acordului intre soti. In plus,  el nu este accesibil decat sotilor care nu au copii  minori, rezultati  fie din casatorie, fie din afara casatoriei  ( de exemplu, din convietuirea lor anterioara ), fie adoptati.  Acestor conditii  speciale  li se adauga si conditia generala exprimata de art.  374 NCC si anume ca niciunul dintre soti sa nu fie pus sub interdictie.
Procedural vorbind,  divortul pe cale administrativa se realizeaza pe baza  unei cereri depuse  personal, de ambii soti, la starea civila competenta.  Legislatia actuala nu permite reprezentarea  in vederea depunerii unei astfel de cereri, ceea ce inseamna ca nu este admisibila  acordarea unei procuri in acest sens, de catre niciunul dintre soti, niciunei alte persoane.  Neprezentarea ambilor soti  in fata ofiterului de stare civila in vederea depunerii cererii de divort face ca respectiva solicitare sa nu poata fi primita.
 Un element esential al cererii il reprezinta numele de familie pe care il vor purta  dupa divort, aspect asupra caruia  sotii trebuie sa  fie de acord  intrucat  lipsa  acestuia  determina  necompetenta  ofiterului de stare civila de a constata desfacerea casatoriei,  aceasta  intrand  in sfera de actiune a  instantei de judecata.
Dupa depunerea cererii, in conditiile mai sus aratate,  se acorda un termen de cel putin 30 de zile pana la care sotii pot “reflecta” cu privire la mentinerea  deciziei lor cu privire la divort.
La termenul acordat, sotii trebuie sa se prezinte  personal, impreuna, in fata ofiterului de stare civila. Acesta verifica daca sotii staruie in hotararea lor de desfacere a casatoriei si daca ei exprima un consimtamant liber si neviciat. In cazul in care aceste conditii sunt indeplinite, se  constata intervenita  desfacerea casatoriei prin acordul sotilor   si se emite un certificat de divort  cu caracter  definitiv.

                                    **********

Divortul prin procedura notariala  este  o modalitate de desfacere a casatoriei care presupune, deasemenea, acordul sotilor. Spre deosebire de  varianta anterioara, insa,  el este accesibil  si sotilor care au copiii minori, rezultati din casatorie, din afara casatoriei sau infiati.
Competenta in constatarea desfacerii casatoriei apartine notarului public de la  locul incheierii casatoriei sau de la ultima locuinta comuna a sotilor.
Conditiile  in care se poate recurge la aceasta metoda de desfacere a casatoriei sunt  de doua feluri:
1.  Exista, in primul rand, doua conditii generale – aplicabile tuturor situatiilor:
-          Existenta acordului intre soti, atat cu privire la divort cat si cu privire la numele purtat dupa constatarea acestuia.
-          Niciunul dintre soti sa nu fie pus sub interdictie
2. In al doilea rand, exista si o conditie  speciala – aplicabila numai in cazul divortului  dintre sotii care au copii minori  si care consta in existenta acordului  sotilor cu privire la:
-  Exercitarea  autoritatii părintesti în comun,
-  Stabilirea  locuinţei  copiilor după divorţ,
-  Modalităţii de păstrare a legăturilor personale a părintelui separat cu fiecare dintre  copii,
- Stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale copiilor.

Procedura divortului constatat de notarul public.

Primul pas  pentru desfacerea casatoriei  prin aceasta  metoda  este depunerea cererii la notarul public competent. Pentru aceasta, soţii trebuie sa se prezinte personal, împreună, în faţa notarului public. Spre deosebire de  procedura administrativa a divortului, cererea se poate depune  şi de un  mandatar  al soţilor, împuternicit cu procura specială si autentică in acest sens. Reprezentarea  nu va putea avea ca obiect decât  operaţiunea de depunere a cererii în faţa notarului public. Pentru continuarea procedurii, soţii trebuie să se prezinte personal . Este necesar ca procura să conţină toate elementele esenţiale de investire şi să specifice  faptul că  există acordul soţilor cu privire la toate elementele care atrag  competenţa notariala. Nu se specifică în lege dacă soţii pot fi reprezentaţi amândoi de către un  singur mandatar. Prin urmare, se va aplica principiul "unde legea nu distinge, nici noi nu vom putea face  distincţie". În plus, puterile mandatarului sunt determinate prin lege ( respectiv  dreptul de a depune şi semna cererea, faptul că nu va putea depune cererea decât dacă în procură este menţionat expres faptul că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se atrage competenţa notarială, etc ). Prin urmare, nu văd nici un impediment la reprezentarea ambilor soţi de către acelaşi mandatar. Se vor aplica prevederile legale referitoare la dubla reprezentare , respectiv art. 1304 cod civil . În procură trebuie să se menţioneze expres dreptul la dubla reprezentare.
La cerere se anexează  următoarele documente:
a.Certificat de căsătorie in  original si copie legalizată. (Originalul  certificatului de căsătorie se  păstrează la dosar până la  soluţionarea acestuia  şi se va elibera  foştilor soţi  odată cu certificatul de divorţ, cu menţiunea  „ desfăcut căsătoria prin  certificatul de divorţ nr..../....”)
b.Certificatele de naştere ale soţilor
c. CI/BI
d.Declaraţie autentică referitoare la îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru a se atrage compeţenta soluţionării divorţului prin procedura notarială, respectiv existenţa acordului soţilor cu privire la divorţ precum şi cu privire  la numele purtat după divorţ, faptul că niciunul dintre soţi nu a fost pus sub interdicţie, faptul că nu     s-au adresat altor organe pentru a solicita desfacerea căsătoriei, etc, în conformitate cu prevederile art 375 NCC
e.Declaraţie autentică referitoare la  locuinţa comună ( În cazul în care locuinţa comună nu poate fi dovedită cu actul de identitate, este recomandat să se încheie o astfel de declaraţie .  Declaraţia este scutită de plata onorariului. Ea  se va anexa cererii.)
f.Act de proprietate / folosinţă pentru locuinţa comună
g.In cazul divorţului cu copii: certificate de naştere ale copiilor minori, rezultaţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau înfiaţi (este vorba despre copiii  comuni  ai soţilor, indiferent dacă aceştia sunt rezultaţi din căsătorie, adoptaţi sau rezultaţi din concubinajul lor existent anterior încheierii căsătoriei)
h.In cazul  divorţului cu copii: o declaraţie autentică , întocmită în comun sau separat pentru fiecare soţ,  referitoare la faptul că  soţii au hotărât  de comun acord:
- să exercite  autoritatea părintească în comun,
- sunt de acord în privinţa stabilirii locuinţei  copiilor după divorţ,
- sunt de acord asupra  modalităţii de păstrare a legăturilor personale a părintelui separat cu fiecare dintre  copii,
- sunt de acord cu stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale copiilor.
Atentionam in mod special asupra faptului ca acest acord trebuie să îndeplinească în mod cumulativ toate condiţiile. Dacă soţii nu se înţeleg asupra unuia dintre aceste aspecte, competenţa de soluţionare aparţine instanţei .  Pentru a se dovedi faptul că , la depunerea cererii, soţii erau de acord asupra acestor aspecte, este recomandat să se autentifice o astfel de declaraţie. Este de asemenea indicat ca declaraţia să aibă un  conţinut generic, fără a se intra în amănunt cu privire la acordul concret al soţilor . Acest punct de vedere este util  pentru a le da posibilitatea să-şi poată modifica opţiunea iniţială, dacă vor dori, şi să o înlocuiască , la libera lor apreciere, cu o alta, până la momentul soluţionării cauzei . Important este exisţenta acordului soţilor, chiar dacă amănuntele acordului se schimbă pe parcurs. Ori, dacă acest acord poate fi schimbat şi după emiterea certificatului de divorţ, nu vedem de ce înlăuntrul termenului acordat, anterior soluţionării cererii de divorţ, nu s-ar putea schimba detaliile acordului. Convenţia  referitoare la aceste aspecte, în amănunt, cu detalii şi cuprinzând toate clauzele asupra cărora soţii au convenit,  se va încheia în forma autentică la termenul acordat pentru soluţionarea cererii, moment în care  soţii vor avea cu siguranţă un acord final şi eficient.
Cererea se semnează de către soţi ( personal sau prin mandatar ) în faţa notarului public.
      Dupa  primirea cererii, notarul acorda un termen de reflecţie de 30 de zile .  Acesta  nu va putea fi mai scurt de 30 zile calendaristice, insa, dacă soţii solicită ( sau dacă unul solicită şi celălalt este de acord ) termenul acordat va putea fi mai lung  de 30 de zile. Dacă termenul se împlineşte într-o zi nelucrătoare  se  acordă termen în prima zi lucrătoare care urmeaza.  Termenul  acordat  nu va putea fi prelungit  prin acordarea unui nou termen decât în cazul divorţurilor cu copii. Chiar şi în acest caz, al divorţului soţilor care au copii, acordarea unui nou termen  se poate face doar în mod excepţional, în două cazuri :
-          în cazul în care soluţionarea cererii de divorţ nu este posibilă din cauză că  nu s-a primit raportul de anchetă psihosocială
-          în cazul în care soluţionarea cererii de divorţ nu este posibilă  întrucât nu poate fi audiat minorul în vârstă de peste 10 ani din motive temeinice
  In cazul  in care exista copii minori se va trimite autorităţii competente a efectua ancheta psihosocială o adresă prin care se solicită respectiva anchetă, comunicându-se termenul acordat pentru soluţionarea cauzei .  
 La termenul de soluţionare a cauzei notarul public verifica dacă:
-  ambii soţi sunt prezenţi personal
-  stăruie în divorţ
- sunt de acord cu numele purtat după divorţ.
-  îşi menţin celelalte declaraţii
- işi pot  exprima consimţământul liber şi neviciat  ( cerinţa care se verifică atât la depunerea cererii cât şi la soluţionarea cauzei )
-  niciunul nu este pus sub interdicţie (cerinţa care se verifică atât la depunerea cererii cât şi la soluţionarea cauzei )
În cazul divorţului sotilor care au  copii  minori , notarul verifica dacă  se menţin cele convenite cu privire la copiii minori  sau, în cazul în care acordul existent în  momentul depunerii cererii s-a schimbat, dacă există un alt  acord  al soţilor cu privire la toate aspectele referitoare la copiii minori. Ceea ce este important este ca soţii să fie de acord  cu privire la cele 4 elemente pe care legea le impune : exercitarea autoritaţii părinteşti în comun, stabilirea locuinţei  copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu fiecare dintre  copii, stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale copiilor
Sunt de părere că, în cadrul termenului de reflecţie de 30 de zile , soţii îşi pot schimba decizia iniţială cu privire la toate aspectele legate de copiii minori . Deci, dacă în cerere s-a menţionat un anumit acord, dar soţii, prin decizia lor comună, au decis să îl modifice, fiind în continuare de acord asupra tuturor aspectelor, fără să existe vreo disensiune, notarul va putea ţine seama de acest ultim acord, pe care îl va consemna într-o convenţie autentică  al cărei număr se va trece în certificatul de divorţ .
Faţă de aceasta, mai trebuie precizat şi faptul că acordul trebuie să fie considerat de catre autoritatea tutelara ca fiind în interesul minorului. Datele existente în cadrul referatului autorităţii tutelare trebuie să coincidă cu cele din ultimul acord al parinţilor. Deci, dacă soţii şi-au schimbat acordul în cadrul termenului de 30 de zile, notarul public va urmări ca elementele ultimului acord, a celui ce va fi consemnat în cadrul convenţiei, să fie cuprinse şi în raportul de anchetă psihosocială. În cazul în care raportul de anchetă psihosocială face referire la primul acord, cuprinzând date şi elemente diferite fată de  decizia finală a soţilor, notarul public va amâna soluţionarea cauzei şi va solicita modificarea raportului de anchetă psihosocială astfel încât acesta să coincidă  cu acordul final şi definitiv al soţilor. Pentru a nu îngreuna soluţionarea cauzei spuneam în prima parte a prezentului studiu că este indicat ca în cererea depusă la notar să nu se facă referire la datele concrete ale acordului, rezumându-ne doar la declaraţia părţilor  că există un asemenea acord.
Acordul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ toate condiţiile. Dacă soţii nu se înţeleg asupra unuia dintre  aspectele prevăzute de lege, competenţa de soluţionare aparţine instanţei  
Tot in cazul divorţului sotilor cu copii minori  raportul de anchetă psihosocială  este obligatoriu. Cauza nu poate fi soluţionată, dacă există copii minori , în lipsa acestui raport .  Lipsa raportului  este motiv de amânare a soluţionării cererii la primul termen acordat ( sau la celelalte termene ) dacă  ambii soţi se prezintă personal, solicită un nou termen  şi declară că persistă în cererea de divorţ . Solicitarea soţilor precum şi declaraţia acestora trebuie să fie făcute în scris, în faţa notarului, fie printr-o declaraţie separată fie în cadrul încheierii de amânare .
Legea cere ca raportul de anchetă psihosocială să stabilească compatibilitatea dintre interesul copiilor minori  şi doua dintre cele 4 elemente obligatorii ale acordului parinţilor: exercitarea în comun a autorităţii părinteşti şi stabilirea locuinţei copiilor după divorţ. Soluţia de respingere a cererii propusa de art 375 alin 2 coroborat cu art 376 alin 5 NCC  pare, din acest punct de vedere, aplicabilă numai dacă autoritatea tutelară constată că prin cele doua elemente ale acordului este prejudiciat minorul. Altfel spus, în cazul în care autoritatea tutelară constată că celelalte doua elemente ale acordului  ( respectiv modalitatea de păstrare a legăturilor cu minorul  şi modul de participare a părinţilor la cheltuielile de creştere a copiilor )  nu sunt în interesul minorilor, notarul public nu are obligaţia de a respinge cererea de divorţ, putând-o soluţiona.  Se pune întrebarea : care este soluţia corectă într-o asemenea situaţie ? Pe argumentul exlusiv de text al legii, ar fi posibilă soluţionarea cererii chiar şi în situaţia în care autoritatea tutelară ar constata că acordul soţilor referitor la modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu copilul sau la participarea soţilor la cheltuielile de creştere şi  educare ale minorilor  nu este în interesul minorilor. Pe argumentul de spirit al legii, având în vedere concepţia generală a codului de apărare a minorului  şi de primordialitate a interesului acestuia, credem că este mai corectă o soluţie în care întreg acordul soţilor, în privinţa tuturor celor patru elemente ale sale, trebuie să fie considerat de autoritatea tutelară ca fiind în interesul minorilor. Prin urmare, în cazul în care autoritatea tutelară, organ ce are posibilitatea să analizeze situaţia părinţilor şi a copiilor în amănunt, consideră că unul dintre elementele acordului nu este în interesul copiilor minori, notarul public  are obligaţia să respingă cererea.
            O alta procedura obligatorie in cazul divorţului dintre sotii care au  copii  minori consta in  audierea minorului în vârstă de peste 10 ani,  procedura ce se consemneaza intr-un  proces verbal. Temeiul legal al audierii minorului îl reprezintă art 264 cod civil .
Audierea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Părerea conform căreia audierea minorului nu este obligatorie în cazul procedurii notariale nu poate fi admisă întrucât legea vorbeşte despre "toate procedurile judiciare sau administrative" care implică reglementarea situaţiei minorului. Prin urmare, consider că  această ascultare este obligatorie, chiar dacă, să presupunem, în urma audierii va rezulta faptul că acordul părinţilor este în neconcordanţă cu dorinţa copiilor. În acest caz, având în vedere faptul că legea acordă o importanţă deosebită interesului superior al copilului, se va considera că notarul public nu este în masură să analizeze şi să soluţioneze respectiva cauză, fiind obligat să  respingă cererea şi să îndrume părţile la instanţa de judecată.
Conform alin 1 al art 264 NCC, poate fi audiat şi minorul sub 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră  că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei. Având în vedere caracterul deplin consensual al divorţului prin procedura notarială, cred că nu este cazul aplicării acestui aliniat, prevederile sale fiind valabile  numai  în cazul unei "soluţionări" pe calea instanţei a divorţului cu copii minori .
Conform alin 3 al art 264 NCC, orice copil poate cere să fie ascultat. Respingerea cererii de către autoritatea competentă trebuie motivată. Cred că această  prevedere legală poate fi aplicată, ea nefiind în contradicţie cu caracterul consensual al divorţului prin procedura notarială.
La audierea minorului se va ţine seamă de trei aspecte :
- Minorul va fi însoţit de ambii părinţi, care vor şi confirma identitatea minorului
- Audierea minorului se va face în prezenţa ambilor părinţi
- Declaraţia minorului se va consemna într-un proces verbal care va fi semnat de minor, de către părinţi şi de către notarul public. În cazul în care minorul nu poate semna, i se va putea aplica amprenta arătătorului de la mâna stângă. Părinţii vor confirma faptul că minorul nu poate semna şi vor arăta motivul pentru care copilul nu poate semna ( boală, neştiintă de carte, etc). Notarul , odată cu semnarea procesului verbal, va atesta şi cele declarate de părţi.
Dreptul minorului de a fi ascultat presupune, conform alin 2 al art 264 NCC, următoarele :
- De a cere şi de a primi orice informaţie
- De a-şi exprima opinia
- De a fi informat cu privire la consecinţele care decurg din opinia sa
- De a fi informat asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte
La termenul stabilit pentru solutionarea  desfacerii casatoriei, notarul public încheie o convenţie în forma autentică, semnată de ambii soţi, în care aceştia îşi vor consemna acordul cu privire la cele 4 elemente esenţiale, necesar a fi îndeplinite cumulativ, cu privire la copiii minori .
Prin "copii minori" se inţelege :
-          Copiii rezultaţi din căsătorie, născuţi sau adoptaţi de către ambii soţi.
-          Copiii comuni ai ambilor soţi, rezultaţi din afara căsătoriei (este cazul în care soţii au convieţuit anterior încheierii căsătoriei, iar din convieţuirea lor au rezultat copii; nu se includ în această categorie copiii din afara căsătoriei ai fiecărui soţ personal )
Dacă, la termenul fixat,  soţii se prezintă şi stăruie la divorţ, exprimându-şi consimţământul liber şi neviciat la aceasta, dacă au fost îndeplinite, după caz, toate procedurile menţionate anterior, dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile legale, se consemnează totul în încheierea de admitere a cererii şi se emite certificatul de divorţ.
Odata cu emiterea  acestuia casatoria se considera a fi fost desfacuta.

                                    **********

Odata  desfacuta casatoria  prin procedura administrativa sau  notariala  se poate trece la  lichidarea regimului matrimonial pe care sotii l-au avut in timpul casatoriei si la impartirea bunurilor comune. Despre  toate acestea  vom discuta intr-o postare urmatoare.

DANIELA NEGRILA

Notar public coordonator

Birou Notarial CONCORDIA