CONDITIILE APLICARII REPREZENTĂRII SUCCESORALE

Distingem două categorii de condiţii: cu privire la cel reprezentat şi cu privire la reprezentant.

1. Condiţiile cu privire la reprezentat pot fi stabilite analizând prevederile art. 965 NCC şi ale art. 967 alin. (1) NCC. Astfel, pentru a putea opera reprezentarea, este necesar ca cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii moştenirii sau nedemn de a moşteni. În legătură cu nedemnul, legea face o precizare clară: chiar „aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii”. Discutăm aici despre cele două condiţii ale reprezentării: locul celui reprezentat să fie vacant şi să fie util. Prin reglementarea actuală, se extinde practic noţiunea de „loc vacant” în lanţul moştenitorilor, cuprinzându-se în ea atât succesibilul decedat cât şi cel nedemn. Noţiunea de „loc util” în lanţul moştenitorilor este restrânsă prin includerea nedemnului în categoria persoanelor apte a fi reprezentate, rămânând a fi discutată numai prin prisma exheredării. Vom analiza în cele ce urmează, în amănunt, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească reprezentatul:

a. Este necesar ca cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii moştenirii. Textul art. 967 alin. (1) NCC vorbeşte despre „persoana lipsită de capacitatea de a moşteni”, referindu-se practic la inexistenţa sa fizică, la faptul că era decedat în momentul deschiderii moştenirii. Nu are importanţă dacă reprezentatul a fost predecedat sau codecedat/comorient în raport cu defunctul a cărui moştenire se dezbate. Prin urmare, persoana care a decedat în împrejurări de natură a face imposibilă stabilirea momentului decesului ca fiind anterior sau ulterior în raport de defunct (codecedaţii) va putea fi reprezentată la împărţirea moştenirii de către descendenţii săi, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile reprezentării. Nu va putea fi reprezentat cel care era dispărut la data deschiderii moştenirii, întrucât, până la obţinerea unei hotărâri de declarare a decesului, dispărutul este considerat că există. Nu va putea avea calitatea de reprezentat cel care este în viaţă la momentul deschiderii moştenirii, nici chiar dacă a renunţat la moştenire sau a fost dezmoştenit de defunct. Regulile reprezentării succesorale se aplică numai persoanelor decedate, reprezentarea operând prin trecerea din grad în grad , prin toate gradele intermediare, până la cel mai apropiat cu defunctul.

Am întâlnit în literatura de specialitate recentă afirmaţia bazată, din câte am înţeles, pe prevederile art. 967 NCC, cum că ar fi posibil de reprezentat atât dezmoştenitul cât şi renunţătorul. Argumentul autorului stă în teza finală a art. 967 NCC care spune „chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii” pe care o atribuie atât persoanei lipsite de capacitate cât şi nedemnului. Ori, acest lucru ni se pare de-a dreptul imposibil întrucât, pentru a avea capacitate de a moşteni, o persoană trebuie să existe, să fie în viaţă la data deschiderii moştenirii (art. 957 NCC – „o persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii”). A recunoaşte dreptul de a fi reprezentat celui care a fost dezmoştenit sau a renunţat la moştenire înseamnă, pe de o parte, a nega întreaga teorie a reprezentării şi, pe de altă parte, a modifica regulile privitoare la condiţiile cerute pentru a moşteni. Părerea noastră este că respectiva prevedere a Codului civil este doar o accentuare a dreptului nedemnului de a fi reprezentat, pentru a nu se da loc interpretării că acesta trebuie să fie de fapt predecedat la data deschiderii moştenirii. Putem da ca argument însăşi redactarea articolului 967 NCC care spune că „poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moşteni precum şi nedemnul” – deci se enumeră două categorii de reprezentaţi. Mai departe, sintagma „chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii” este aşezată imediat după numirea nedemnului şi se află la singular („aflat în viaţă”) iar nu la plural cum ar fi fost normal dacă ar fi determinat ambele elemente ale enumerării.

Concluzia este că, fără îndoială, numai predecedatul (sau codecedatul/comorientul, după caz) şi nedemnul pot fi moşteniţi prin reprezentare, iar nu şi cel dezmoştenit sau cel care a renunţat la moştenire. 

b. Cea de a doua ipoteză care face aplicabilă reprezentarea este a nedemnului, chiar aflat în viaţă la momentul deschiderii moştenirii. Am arătat anterior care este justificarea includerii nedemnului în categoria persoanelor care pot fi reprezentate. Prin urmare, pentru a nu aplica o sancţiune nemeritată descendenţilor nedemnului şi pentru a nu-i face răspunzători de faptele autorului lor, Codul Civil stabileşte că nedemnul poate fi reprezentat. Nu contează dacă este vorba de nedemnitatea de drept sau judiciară. Odată constatată sau declarată nedemnitatea, va fi posibilă intervenţia reprezentării în persoana descendenţilor nedemnului. Nu va conta deasemenea dacă nedemnul este în viaţă sau decedat la data deschiderii moştenirii, el urmând a fi reprezentat în orice situaţie, indiferent de temeiul pe care-l vom considera aplicabil reprezentării. În cazul nedemnului, reprezentarea va opera chiar şi dacă nedemnul a renunţat la moştenirea defunctului întrucât temeiul reprezentării este nedemnitatea, iar nu lipsa capacităţii de a moşteni ca în cazul persoanei decedate Ori, în această situaţie, specificaţia din lege este clară: nedemnul poate fi reprezentat chiar dacă se află în viaţă la data deschiderii moştenirii. Mai trebuie să spunem şi faptul că, pentru a opera reprezentarea nedemnului, este necesar ca acesta să nu fi fost iertat de către defunct într-una din formele prevăzute de lege, întrucât, în acest fel, sunt înlăturate efectele nedemnităţii, inclusiv posibilitatea reprezentării. În această situaţie, nedemnul va moşteni în nume propriu, ca şi cum nu ar fi existat cauza de nedemnitate, iar renunţarea lui la moştenire va fi apreciată în funcţie de situaţia concretă, fără a o mai lega într-un fel de instituţia reprezentării.

O discuţie specială se impune în cazul reprezentatului exheredat de către defunct. Dacă moştenitorul care poate avea calitatea de reprezentat întrucât este decedat sau nedemn faţă de defunct a fost dezmoştenit de către acesta, stabilirea situaţiei sale în concret se  va face în funcţie de categoria de moştenitori din care face parte.

Astfel, dacă reprezentatul este descendent, deci moştenitor rezervatar, în virtutea dreptului său la rezervă şi a faptului că, în ceea ce-l priveşte, dezmoştenirea nu poate fi totală, el va putea avea calitatea de reprezentat şi va putea determina intervenţia reprezentării în persoana descendenţilor săi. Prin urmare, calitatea de rezervatar se transformă în această situaţie într-o pârghie care determină intervenţia reprezentării, urmând a influenţa şi  cota ce va reveni reprezentantului, întrucât acesta nu este apt de a primi decât ceea ce şi ascendentul său, reprezentatul, ar fi putut primi. 

Astfel, vom analiza următorul exemplu. Defunctul A a avut un fiu, B, predecedat, având la rândul său doi copii b1 şi b2,  precum şi alţi doi fii C şi D, în viaţă. Prin testament, A şi-a dezmoştenit fiul B, care are calitatea de reprezentat, lăsând întreaga moştenire celorlalţi doi fii C şi D. La momentul la care vom aprecia vocaţia succesorală concretă, vom chema la moştenire atât pe cei doi fii C şi D cât şi pe descendenţii copilului predecedat B, în calitate de nepoţi de fiu predecedat, beneficiari ai reprezentării. Calculul tulpinilor îl vom face , însă, având în vedere dezmoştenirea dispusă de defunct în privinţa fiului său B, predecedat, astfel încât acestuia nu-i va putea reveni decât rezerva sa succesorală, care  se va transmite şi descendenţilor săi. Prin urmare, vom calcula rezerva descendenţilor , care va fi de 1/2 masa succesorală , ceea ce va însemna că rezerva descendentului exheredat va fi de 1/2:3= 1/6 ( sau, altfel calculat, se stabileşte cota fiecărui copil ca si moştenitor legal, adica 1/3, iar apoi se imparte cota cuvenită copilului dezmoşstenit la 2 pentru a i se stabili rezerva  de jumatate din cota pe care ar  fi primit-o  ca moşstenitor legal). Partea de moştenire ce se va transmite în virtutea reprezentării va fi această rezervă , respectiv 1/6, deci tulpina fiului dezmoştenit va fi practic mai mică decât tulpinile celorlalţi doi copii care nu au fost dezmoşteniţi de către defunct.  Prin urmare, fiul B, în calitatea lui de reprezentat, ar fi avut dreptul la 1/6 din masa succesorală. Descendenţii săi, ca si reprezentanţi, nu pot culege îin virtutea reprezentării decât partea ce s-ar fi cuvenit acestuia, respectiv 1/6.

Dacă, însă, reprezentatul este un colateral privilegiat, dezmoştenirea dispusă de defunct va opera în totalitate şi va determina imposibilitatea funcţionării reprezentării succesorale. În acest caz lipsa calităţii de rezervatar determină inoperabilitatea reprezentării, colateralul privilegiat nedispunând de beneficiul legal al rezervei care să-i asigure calea către beneficiul reprezentării.

2. Condiţiile cu privire la reprezentant  sunt cuprinse în conţinutul art. 967 alin. (2) şi 3 NCC. Astfel, pentru a putea veni prin reprezentare la moştenirea unui defunct, „reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale pentru a-l moşteni pe acesta”. Prin urmare, vom analiza capacitatea, vocaţia şi demnitatea ori nedemnitatea reprezentantului, după cum urmează:

a. Reprezentantul trebuie să aibă capacitate succesorală proprie. Înţelegem prin aceasta în principal faptul că el trebuie „să existe” la data deschiderii moştenirii. Aşadar, va putea veni la moştenire prin reprezentare orice persoană fizică născută şi care nu era decedată la data decesului autorului moştenirii, inclusiv copilul conceput - cu condiţia ca el să se nască viu. În privinţa codecedaţilor, însă, trebuie să spunem că, în această situaţie, nu există capacitatea de a moşteni, de a avea calitatea de reprezentant, codecedatul neputând fi considerat că există la data deschiderii moştenirii. Din acest punct de vedere, reprezentantul are altă situaţie decât reprezentatul. Pentru acesta din urmă se admite să fie reprezentat chiar dacă era codecedat cu defunctul, în timp ce pentru reprezentant nu se admite reprezentarea dacă a murit fără a se putea stabili cu exactitate momentul decesului în raport de autorul moştenirii.

Pentru înţelegere, să luăm următorul exemplu: A moare având ca şi codecedat pe fiul său B; acesta din urmă are un fiu C. La moştenirea  lui A, fiul codecedat B va putea fi reprezentat de către nepotul de fiu C, întrucât legea nu cere decât la cel reprezentat să fie mort la momentul deschiderii moştenirii, fără a impune predecesul reprezentatului. Dacă, însă, A moare, având un fiu B, predecedat faţă de A (deci întrunind condiţia de reprezentat), acesta la rândul său având un fiu C care este codecedat cu defunctul A, deşi există premisa reprezentării lui B întrucât acesta este fiu predecedat, C nu va putea veni la moştenire prin reprezentare, nu va putea avea calitatea de reprezentant întrucât este codecedat cu defunctul A, a cărui moştenire se dezbate, şi nu poate avea vocaţie succesorala în raport de acesta.

b. Reprezentantul trebuie să aibă vocaţie succesorală proprie, întrucât o persoană care nu ar putea moşteni în nume propriu nu poate moşteni nici prin reprezentare. Astfel, atunci când este vorba despre reprezentarea în cazul descendenţilor, reprezentanţii vor putea moşteni indiferent de gradul de rudenie cu defunctul. În cazul reprezentării colateralilor privilegiaţi, reprezentantul va putea moşteni numai până la gradul 4 inclusiv. Nu se va interpreta norma legală în sensul că gradul 4 se referă la cel reprezentat, aşa încât reprezentantul să poată moşteni chiar dacă este succesor de gradul 5. Reprezentarea, ca şi condiţie privind pe reprezentat, se va opri la gradul 3, astfel încât ultimul grad în care să se poată culege moştenirea de către reprezentant să fie gradul 4.

c. Reprezentantul să nu fi renunţat la moştenirea defunctului a cărui moştenire este în discuţie. În cazul în care reprezentantul a renunţat la moştenirea defunctului în cauză, el a renunţat practic la beneficul legal al reprezentării şi nu va mai putea culege acea moştenire. Precizăm că renunţarea reprezentantului nu determină chemarea la moştenire, pe temeiul reprezentării, a celor care îi urmează în grad, întrucât persoana aflată în viaţă şi care a renunţat la o moştenire nu poate fi reprezentată. Nu excludem, însă, posibilitatea chemării la moştenire a rudelor din gradele următoare, aceasta făcându-se însă în nume propriu iar nu în temeiul reprezentării.

De exemplu: Defunctul A a avut un copil B, predecedat. Acesta la rândul său are doi descendenţi , C şi D.  Nepotul de fiu C are doi copii c1 şi c2, iar nepotul de fiu D are trei copii, d1, d2 şi d3. La moştenirea lui A vor fi chemaţi  nepoţii de fiu predecedat C şi D. Aceştia însă renunţă amândoi la moştenire. Vom analiza deci existenţa altor moştenitori din clasa descendenţilor şi vom constata că există  5 strănepoţi de fiu. Aceştia vor putea culege moştenirea, dar vor fi chemaţi la aceasta în nume propriu, astfel încât bunurile se vor împărţi în 5 părţi egale, care se vor atribui fiecărui strănepot de fiu, fiind aplicabil principiul că în cadrul aceleiaşi clase, între moştenitori de grad egal, moştenirea se împarte în părţi egale. Nu se va aplica principiul împărţirii pe tulpini al reprezentării, întrucât ei nu vor veni la moştenire în temeiul reprezentării, chiar dacă autorii lor, nepoţii de fiu, erau beneficiarii acesteia. Pentru că aceştia au renunţat la moştenire, aflându-se în viaţă, ei nu pot fi la rândul lor reprezentaţi .

d. Reprezentantul să nu fi fost dezmoştenit de către defunct. Ipoteza exheredării se va trata de asemenea după cum reprezentantul este moştenitor din clasa descendenţilor sau din clasa colateralilor privilegiaţi.

Dacă reprezentantul este un descendent, dezmoştenirea dispusă de către defunct nu va putea opera decât în limita cotităţii disponibile, descendentul reprezentant urmând a culege partea de moştenire care reprezintă rezerva sa succesorală.

De exemplu, defunctul A are doi copii în viaţă , B şi C, precum şi un fiu predecedat D, care are la rândul său doi copii, d1 şi d2. Prin testament, defunctul dispune dezmoştenirea nepotului de fiu d1. Prin urmare, se vor calcula tulpinile în care se împarte moştenirea, care vor fi în număr de 3. Copiii aflaţi în viaţă vor primi fiecare câte 1/3, iar partea celui predecedat va fi de 1/3. Aceasta trebuie să fie atribuită descendenţilor săi, d1 şi d2 . Se va calcula cota care ar reveni acestora ca şi moştenitori legali, adică 1/3:2=1/6 pentru fiecare nepot de fiu predecedat. Se va calcula apoi rezerva nepotului de fiu dezmoştenit, d1, ca fiind jumătate din cota pe care ar fi putut-o primi ca şi moştenitor legal, adica 1/6:2=1/12. Nepotul de fiu nedezmoştenit va primi cota sa ca şi moştenitor legal, adica 1/6, şi va beneficia şi de partea ramasă ca urmare a dezmoştenirii fratelui sau, d1, respectiv de 1/6:2=1/12, astfel încat va primi în total 3/12. 

Dacă reprezentantul este colateral privilegiat, dezmoştenirea va fi eficientă integral, nepotul sau strănepotul de frate/soră nemaiputând culege moştenirea în virtutea reprezentării.

e. Reprezentantul să nu fie nedemn de a moşteni. Deci, existenţa nedemnităţii poate fi temei al reprezentării numai în privinţa celui reprezentat, întrucât nu este firesc ca sancţiunile care intervin să fie extinse şi asupra moştenitorilor nedemnului. Dacă însuşi reprezentantul este nedemn, atunci sancţiunea este a lui proprie şi determină imposibilitatea lui personală de a culege moştenirea. Aceasta nu va însemna însă că nedemnitatea reprezentantului nu va putea constitui temei al intervenţiei reprezentării pentru descendenţii săi. Mai trebuie de asemenea ca reprezentantul nedemn să nu fi fost iertat de către autorul moştenirii; în cazul în care există o declaraţie sau un testament prin care defunctul dispune înlăturarea efectelor nedemnităţii reprezentantului, acesta va veni la moştenire beneficiind de reprezentare.

De exemplu, defunctul A are un fiu predecedat B, care la rândul său are un copil b1, nedemn de a-l moşteni pe A. Intervine reprezentarea în raport de fiul predecedat B, urmând ca apoi să intervină din nou în raport de nepotul de fiu b1, nedemn de a moşteni. Prin urmare, la moştenirea lui A vor veni descendenţii nepotului de fiu b1, în temeiul reprezentării  autorului său.

f. Toate condiţiile pentru ca reprezentantul să vină la moştenirea unui defunct se apreciază în raport de acest defunct, iar nu în raport de reprezentat. Astfel, conform prevederilor art. 967 alin. (3) NCC, nu va avea nicio relevanţă dacă reprezentantul a renunţat la moştenirea celui pe care îl reprezintă, nici dacă a fost dezmoştenit de el şi nici dacă este nedemn faţă de reprezentat.

De exemplu, dezbatem moştenirea defunctului A, care  are un fiu predecedat B acesta având la  rândul său un fiu b1. Acesta din urmă a renunţat la moştenirea tatălui său B, dar nu a renunţat la moştenirea bunicului său, A. Vocaţia sa succesorală se va aprecia în raport de A, astfel încât nepotul de fiu b1 va veni la moştenire prin reprezentare, chiar dacă a renunţat la moştenirea reprezentatului, respectiv a tatălui său B. La fel se va aprecia şi dacă nepotul de fiu b1 a fost dezmoştenit de tatăl său, B sau este nedemn de a-l moşteni pe acesta. Atât dezmoştenirea cât şi nedemnitatea se vor aprecia în funcţie de defunctul A, a cărui moştenire se discută, iar nu în raport de cel reprezentat, respectiv fiul său, B.

DANIELA NEGRILA

Notar public coordonator

Birou Notarial CONCORDIA

REPREZENTAREA SUCCESORALA - domeniu de aplicare si mod de operare

1. Conform art. 966 alin. (1) NCC, coroborat cu prevederile art. 975 alin. (4) NCC şi ale art. 981 alin. (2) NCC, reprezentarea succesorală se aplică în privinţa clasei I a descendenţilor şi în privinţa colateralilor privilegiaţi, ca şi moştenitori aparţinând clasei a doua. Astfel, vom putea vorbi de reprezentare în cazul descendenţilor copiilor defunctului şi al fraţilor sau surorilor defunctului. Regulile generale rămân aplicabile, astfel încât nu va exista nici o diferenţă după cum este vorba de rudenia firească sau de cea rezultată în urma adopţiei, după cum nu va exista nici o diferenţă de aplicare a regulilor reprezentării după cum este vorba de fraţi buni, de fraţi consangvini ori de fraţi uterini. Diferenţierea în această ultimă situaţie va fi dată doar de aplicarea împărţirii pe linii care se va efectua în momentul în care se vor calcula tulpinile reprezentării.

De exemplu, defunctul are doi fraţi buni, doi fraţi uterini şi trei fraţi consangvini. Dintre aceştia, un frate bun, un frate uterin şi unul consangvin pot fi reprezentaţi la moştenire, determinând o împărţire pe tulpini. Prima operaţiune care se va face, însă, într-o astfel de speţă  este împărţirea moştenirii pe două linii egale între ele, una paternă şi una maternă. Pe linia paternă vor veni cei doi fraţi buni şi cei trei fraţi consangvini, astfel încât respectiva cotă de 1/2 se va împărţi în 5 părţi, fiecare frate luând 1/2 din 1/5=1/10. Pe linia maternă vor veni cei doi fraţi uterini şi cei 2 fraţi buni, astfel încât respectiva jumătate se va împărţi în 4 părţi, fiecare frate luând 1/2 din 1/4=1/8. Se va calcula partea care-i revine fiecărui frate, astfel: cei doi fraţi uterini vor primi câte 1/8 (=5/40) fiecare; cei trei fraţi consangvini vor primi câte 1/10 (=4/40) fiecare; cei doi fraţi buni vor primi 1/10(=4/40) de pe linia paternă şi 1/8(5/40) de pe linia maternă, astfel încât vor cumula 9/40 fiecare din masa succesorală. Tulpina care se cuvine fiecărui frate se va calcula în funcţie de cota stabilită în urma împărţirii pe linii, conform celor de mai sus, astfel încât rezultă că în asemenea cazuri împărţirea pe tulpini este subsecventă împărţirii pe linii. Astfel, fraţii buni vor avea câte o tulpină echivalentă cu 9/40 din moştenire, fraţii uterini vor avea o tulpină echivalentă cu 5/40 fiecare iar fraţii consangvini vor avea o tulpină echivalentă cu 4/40 fiecare.

2. În cadrul reprezentării succesorale vom avea două elemente : cel reprezentat, pe de o parte , şi reprezentantul, pe de altă parte. Cu privire la ei se vor aplica deasemenea regulile generale stabilite de art. 963 alin. (2) NCC, astfel încât în privinţa descendenţilor reprezentarea se va aplica indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, iar în privinţa colateralilor privilegiaţi reprezentarea se va aplica numai până la gradul 4 inclusiv. Astfel, vom face următoarele aprecieri:

a) Reprezentatul poate fi orice descendent al defunctului, indiferent că este moştenitor de gradul 1 sau de un alt grad, inferior. Dacă sunt întrunite condiţiile reprezentării, orice moştenitor care face parte din clasa I a descendenţilor poate avea calitatea de reprezentat, fără limită cu privire la gradul său. În privinţa colateralilor privilegiaţi, calitatea de reprezentat o pot avea fraţii/surorile defunctului - moştenitori de gradul 2 - precum şi nepoţii de frate/soră - moştenitori de gradul 3. Dincolo de această limită nu se va mai pune problema calităţii de reprezentat întrucât gradul următor, al patrulea, va aparţine reprezentantului, iar el este limita maximă a vocaţiei succesorale a colateralilor privilegiaţi.

b) Reprezentantul poate fi de asemenea orice descendent al defunctului, fără limită de grad. În situaţia colateralilor privilegiaţi, însă, vom fi limitaţi de gradul al patrulea, astfel încât  reprezentant va putea fi numai strănepotul de frate/soră al defunctului.

3. Mecanismul de operare al reprezentării constă în aceea că moştenitorul de grad mai îndepărtat, reprezentantul, urcă în drepturile autorului său, reprezentatul, şi culege partea de moştenire ce s-ar fi cuvenit acestuia. Reprezentantul va avea toate drepturile pe care le-a avut reprezentatul dacă nu ar fi fost decedat sau nedemn de a moşteni. În lipsa instituţiei reprezentării, reprezentantul nu ar fi putut moşteni. Dacă sunt, însă, îndeplinite condiţiile reprezentării, acesta va primi partea de moştenire ce s-ar fi cuvenit reprezentatului, fără a putea schimba vreuna dintre regulile impuse de lege.

4. Conform art. 966 alin. (2) NCC, reprezentarea succesorală va opera „în toate cazurile”, fără a se face vreo deosebire după cum reprezentanţii sunt rude de acelaşi grad sau de grade diferite cu defunctul. Aceasta înseamnă că va fi vorba de reprezentare succesorală atât în privinţa moştenitorilor de gradul 1 cât şi în privinţa moştenitorilor aparţinând gradelor următoare, sub rezerva de a fi îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a se putea aplica reprezentarea.

Pentru a explica vom lua următorul exemplu: un defunct are trei copii, A, B şi C, dintre care doi, B şi C sunt predecedaţi. Aceştia la rândul lor au avut şi ei copii, după cum urmează : B a avut  doi copii, b1 şi b2, ambii aflaţi în viaţă; C a avut doi copii, c1 şi c2, însă unul dintre ei, c1, este şi el predecedat având la rândul său doi descendenţi, c3 şi c4. Reprezentarea succesorală va opera atât în privinţa copiilor defunctului, B şi C - moştenitori de gradul 1 - cât şi în privinţa nepotului  c1 - moştenitor de gradul al doilea. Prin urmare, vom avea o primă împărţire a moştenirii pe trei tulpini, în raport de cei trei copii pe care i-a avut defunctul. Prima tulpină se va atribui fiului aflat în viaţă, A, iar celelalte două tulpini se vor atribui către cei doi copii predecedaţi, B şi C. Pe tulpina fiecărui fiu predecedat se vor alcătui atâtea ramuri câţi descendenţi are fiecare. În cazul fiului predecedat ai cărui descendenţi sunt în viaţă, B, părţile de moştenire se vor atribui nepoţilor b1 şi b2 - rude de gradul 2 . În cazul fiului predecedat, C, care a avut la rândul său doi  copii, dintre care un copil, c1, care nu poate moşteni (întrucât este predecedat), se va relua aplicarea reprezentării succesorale în raport de nepotul care nu poate moşteni  şi se vor chema la moştenire descendenţii acestuia, c3 şi c4 - rude de gradul 3. Ca urmare, se va atribui partea ce i se cuvine nepotului aflat în viaţă, c2, iar partea ce ar fi trebuit culeasă de către nepotul c1 se va împărţi între descendenţii săi, c3 şi c4 în urma şi ca efect al reprezentării.

DANIELA NEGRILA

Notar public coordonator

Birou Notarial CONCORDIA

REPREZENTAREA SUCCESORALA - notiuni generale

Instituţie cunoscută încă de pe vremea romanilor, reprezentarea succesorală are cu precădere un rol de protecţie  şi de restabilire a unui echilibru care riscă să fie  deteriorat prin aplicarea riguroasă a principiilor clasice ale devoluţiunii succesorale.

Noul Cod Civil a manifestat, în materia reprezentării, nu numai o tendinţă de modernizare ci şi una de armonizare cu teoria şi criticile aduse de ea vechii reglementări

Sediul materiei îl reprezintă art. 965-969 NCC.

NOŢIUNEA DE REPREZENTARE  SUCCESORALĂ

Este reglementată de art. 965 NCC. Fără a exprima expres acest lucru, legea defineşte reprezentarea succesorală ca şi pe un beneficiu al legii. În temeiul său, un moştenitor legal de grad mai îndepărtat, numit REPREZENTANT, urcă  în drepturile ascendentului său, numit REPREZENTAT, pentru a culege partea de moştenire ce s-ar fi cuvenit acestuia dacă:

- Nu ar fi fost nedemn faţă de defunct;

- Nu ar fi fost decedat la data deschiderii moştenirii.

Faţă de prevederile anterioare, actualul Cod civil alătura predecedatului  şi pe nedemn, punând capăt nedreptăţii ce se făcea descendenţilor acestuia din urmă, care erau şi ei sancţionaţi cu imposibilitatea venirii la moştenirea autorului nedemnului, suferind consecinţele unei fapte pe care nu au săvârşit-o.

Pornind de la sus-menţionata prevedere legală, vom face o serie de observaţii cu privire la noţiunea de reprezentare succesorală:

1. Din punct de vedere al justificării sale, ca şi instituţie juridică, reprezentarea succesorală are rolul, pe de o parte, de a înlătura consecinţele nefavorabile ale aplicării principiului proximităţii gradului de rudenie în toate cazurile şi nelimitat şi, pe de altă parte, de a asigura un echilibru între moştenitorii unui defunct, protejându-i de efectele nefavorabile pe care le au anumite evenimente imprevizibile şi care  nu le sunt imputabile.

Astfel, în cazul în care o persoană are 3 copii, iar unul dintre aceştia moare înaintea părintelui său, la decesul acestuia din urmă, dacă am aplica principiul proximităţii gradului de rudenie, ar trebui să fie chemaţi la moştenire numai cei doi copii aflaţi în viaţă. Ori, acest lucru ar fi injust faţă de nepoţii pe care defunctul îi are de pe urma copilului său predecedat. O asemenea injusteţe se corectează practic prin instituţia reprezentării, copiii celui predecedat, rude de gradul 2, fiind chemaţi la moştenire alături de copiii defunctului, rude de gradul 1.

Un alt exemplu este cel în care autorul moştenirii are trei copii, unul dintre ei fiind nedemn de a moşteni şi având la rândul său  copii. Dacă luăm în discuţie caracterul de sancţiune civilă al nedemnităţii, trebuie să recunoaştem faptul că efectele acesteia nu se vor putea extinde şi asupra descendenţilor nedemnului, care nu au nici o vină şi nu pot fi răspunzători pentru faptele părintelui lor. Prin urmare, este just să li se acorde dreptul de a-şi moşteni bunicul, în locul ascendentului lor nedemn, alături de fraţii şi surorile acestuia, chiar dacă aceştia sunt moştenitori în grad mai apropiat cu defunctul.

2. Reprezentarea succesorală reprezintă excepţia a două principii ale moştenirii:

a) în primul rând, astfel cum afirmam şi anterior, este o excepţie de la principiul proximităţii gradului de rudenie, cu rolul de a proteja rudele de grad mai îndepărtat de consecinţele nefaste ale unor evenimente imprevizibile şi neimputabile lor. În temeiul său, moştenitori de grad mai îndepărtat vor fi chemaţi la moştenire împreună cu moştenitori mai apropiaţi în grad, culegând cu drepturi egale bunurile care au aparţinut defunctului. Când spunem că între moştenitori drepturile sunt egale, nu ne referim neapărat la partea de moştenire pe care o vor culege efectiv, ci la aplicarea aceloraşi norme legale, fără deosebire, atât în privinţa fondului cât şi a procedurilor aplicabile. Astfel, nu se va pune nicicum problema unui tratament inegal faţă de rudele de gradul 2, 3 sau 4, venite la moştenire în temeiul reprezentării, în raport cu moştenitorii de gradul 1 veniţi la moştenire în nume propriu. Principiul proximităţii gradului de rudenie se respectă, totuşi, pe fond, în raport de rudele de gradul cel mai apropiat care vin la moştenire şi care determină numărul tulpinilor în care se împarte moştenirea.

b) în al doilea rând, este o excepţie de la principiul împărţirii moştenirii în părţi egale între moştenitorii de grad egal, cu rolul de a echilibra situaţia şi tratamentul acordat moştenitorilor unui defunct în situaţia specială a aplicării reprezentării succesorale. Astfel, aşa cum vom analiza ulterior, atunci când intervine reprezentarea, moştenirea se împarte pe tulpini, în funcţie de numărul de moştenitori de grad mai apropiat cu defunctul. Dacă sunt întrunite condiţiile reprezentării şi pentru moştenitorii din gradele următoare, moştenirea se va împărţi în subtulpini. În urma acestui procedeu, dacă un defunct are mai mulţi moştenitori care pot fi reprezentaţi, iar aceştia la rândul lor au număr inegal de descendenţi, se va ajunge la situaţia în care moştenitori de grad egal să împartă moştenirea în părţi inegale . Principiul împărţirii în părţi egale între moştenitorii de acelaşi grad se respectă totuşi, pe fond, întrucât tulpinile care se alcătuiesc, dacă există vocaţia egalităţii, se formează în mod egal. Să luăm următorul exemplu:

Un defunct are trei copii, dintre care unul este în viaţă, iar doi sunt decedaţi la data deschiderii moştenirii, având, unul dintre ei doi copii, iar celălalt trei copii. Moştenirea se va împărţi în trei tulpini egale. Fiecare tulpină se va împărţi între moştenitorii reprezentatului, astfel încât pe tulpina în care sunt doi descendenţi vom realiza două ramuri iar pe tulpina în care sunt trei descendenţi vom realiza trei ramuri. În acest fel, nepoţii de fiu  vor culege părţi inegale ,deşi sunt rude de grad egal, doi dintre ei, fraţi fiind, urmând să primească 1/3:2=1/6 fiecare, iar ceilalţi trei, fraţi fiind, urmând se primească 1/3:3=1/9 fiecare.

3. Noţiunea de reprezentare succesorală nu presupune, pentru a o face să intervină, existenţa voinţei unei persoane, nici a defunctului, nici a moştenitorilor. Reprezentarea succesorală se aplică în temeiul legii, art. 965 NCC folosind expresia „în virtutea legii”. Pe cale de consecinţă, reprezentarea succesorală va interveni şi îşi va produce efectele ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile legale, intervenţia producându-se de drept şi imperativ, dincolo şi în afara voinţei celui care lasă moştenirea sau a celui care moşteneşte. Putem spune deci  că aplicarea reprezentării are caracter imperativ şi intervine de drept, regulile sale neputând fi modificate prin voinţa părţilor. Singurul moment în care se va lua în considerare voinţa succesibililor este cel al exprimării dreptului lor de opţiune, astfel încât cel care renunţă la moştenire renunţă implicit şi la beneficiul reprezentării, dacă este cazul. În schimb, cel care acceptă moştenirea nu va putea renunţa la aplicarea reprezentării în situaţia în care aceasta se impune. De asemenea, nu vom putea vorbi nici de o modificare prin voinţa părţilor a modului de împărţire a moştenirii ca efect al reprezentării, aceasta făcându-se în toate cazurile pe tulpini, după cum nu vom putea vorbi de vreo modificare prin voinţa părţilor a cazurilor în care se aplică reprezentarea.

DANIELA NEGRILA

Notar public coordonator

Birou Notarial CONCORDIA