COTITATEA DISPONIBILA SPECIALA A SOTULUI SUPRAVIETUITOR

Noul Cod civil a procedat la o adevărată repunere în drepturi a  soțului supraviețuitor. Prin reglementările sale, i-a conferit  nu numai statutul de moștenitor legal, dar i-a  asigurat chiar și o poziție privilegiată în rândul acestora.

Cu toate acestea, a menținut  prevederile vechiului Cod civil în privința organizării unei cotități  disponibile speciale a acelui soț supraviețuitor  care vine în concurs  la moștenire cu descendenți care nu sunt comuni cu defunctul.

Nu ne propunem în acest articol să descoperim care a fost motivația legiuitorului și care au fost considerentele pemtru care o astfel de prevedere legală  a fost păstrată și, după cum vom vedea, îmbunătățită. Argumentele pot fi multiple  și am convingerea că ele se situează în zona protecției  legale a  descendenților ca și  moștenitori rezervatari.

Prin urmare, conform  prevederilor  art. 1090 NCC, atunci când vine la moştenire în concurs cu alţi descendenţi decât cei comuni cu defunctul, soţul supravieţuitor nu poate primi liberalităţi neraportabile de la acesta decât în limita unui sfert din moştenire sau a părţii descendentului care a luat cel mai puţin. Pe cale de consecinţă, libertatea de a dispune a defunctului în favoarea soţului supravieţuitor, atunci când la moştenire vin şi alţi descendenţi decât cei rezultaţi din căsătoria sau din convieţuirea lor, respectiv descendenţi din altă căsătorie sau din afara căsătoriei defunctului, este limitată nu la cotitatea disponibilă ordinară ci la o cotitate disponibilă specială, al cărei minim este variabil (partea descendentului care a primit cel mai puţin) şi al cărei maxim este fix (un sfert de moştenire).

Aceeaşi soluţie se aplică şi atunci când liberalitatea nu este făcută direct, în forma unei donaţii sau a unui testament, ci se ajunge la o mărire a cotei de care poate beneficia soţul supravieţuitor prin dezmoştenirea directă a descendenţilor care fac parte din categoria protejată de lege.

Precizăm că prevederea legală se aplică atât în cazul în care la moştenire vin numai descendenţi care nu sunt comuni defunctului şi soţului supravieţuitor cât şi în cazul în care vocaţie succesorală au atât descendenţi comuni cât şi descendenţi necomuni celor doi soţi.

Astfel, dacă în concurs cu descendenţii rezultaţi din căsătorie, cotitatea disponibilă se calculează prin scăderea din întreaga masă succesorală a rezervei soţului supravieţuitor (1/2 din 1/4 = 1/8 ) cumulate cu rezerva descendenţilor (1/2 din 3/4 = 3/8), rezultând invariabil un disponibil de 1/2 din masa succesorală {[1- (1/8 + 3/8)]= 1/2}, cotitatea disponibilă specială este evident redusă la cel puţin jumătate din valoarea cotităţii disponibile ordinare. Iar dreptul de a beneficia de liberalităţi din partea defunctului se reduce, pentru soţul supravieţuitor, numai la limita cotităţii disponibile speciale. Diferenţa este atribuită, dacă defunctul nu a dispus altfel, descendenţilor.

Etapele care se parcurg pentru aplicarea prevederilor art. 1090 NCC sunt următoarele:

- Pasul 1: Se stabileşte rezerva soţului supravieţuitor (1/2 din 1/4 = 1/8);

- Pasul 2: Se stabileşte rezerva descendenţilor (1/2 din 3/4 = 3/8);

- Pasul 3: Se cumulează cele două rezerve (1/8 + 3/8 = 4/8=1/2);

- Pasul 4: Se află cotitatea disponibilă ordinară, scăzându-se din întreaga masă succesorală  rezervele cumulate: 1/1-1/2=1/2;

- Pasul 5: Se determină cotitatea disponibilă specială care poate fi egală cu partea copilului care a luat cel mai puţin sau poate fi de maxim 1/4, aceasta urmând a fi atribuită soţului supravieţuitor împreună cu rezerva care i se cuvine;

Acest moment al soluţionării reprezintă cheia întregului mod de atribuire a moştenirii în astfel de situaţii. Ne vom explica în cele ce urmează. Există două variante de lucru. După prima variantă, se poate determina cotitatea disponibilă specială prin raportarea cotei la întreaga masă succesorală, ceea ce înseamnă că din cotitatea disponibilă ordinară se scade fie cota de 1/4 fie cota copilului care a luat cel mai puţin. După a doua variantă, se poate determina cotitatea disponibilă specială prin raportare la cotitatea disponibilă ordinară (adică la 1/2), astfel încât aceasta se înmulţeşte cu 1/4 sau cu cota copilului care a luat cel mai puţin. Exemplele pe care le vom da ne vor edifica pe deplin. În plus, odată cu aceasta vom explica şi vom argumenta care este punctul de vedere spre care ne îndreptăm şi pe care îl considerăm a fi în deplină concordanţă atât cu prevederile legale cât şi cu voinţa defunctului care a dispus prin liberalităţi în favoarea soţului său.

- Pasul 6: Se scade din cotitatea disponibilă ordinară cotitatea disponibilă specială şi se află partea rămasă care, dacă nu face obiectul unei prevederi testamentare din partea defunctului, se atribuie descendenţilor împreună cu rezerva care li se cuvine.

Exemplul nr. 1 – cazul în care soţul supravieţuitor vine în concurs cu un singur descendent

Defunctul a lăsat un testament prin care o instituie legatar universal pe soţia sa (A), care vine la moştenire în concurs cu un  copil din altă căsătorie a defunctului (B). Evident, descendentul cere reducerea testamentului în limita cotităţii disponibile. Aceasta se va calcula conform prevederilor art. 1090 NCC, astfel:

- Pasul 1: Se stabileşte rezerva soţului supravieţuitor ( 1/2  x 1/4 = 1/8 );

- Pasul 2: Se stabileşte rezerva descendentului (1/2 x 3/4 = 3/8);

- Pasul 3: Se cumulează cele două rezerve (1/8 + 3/8 = 4/8=1/2);

- Pasul 4: Se află cotitatea disponibilă ordinară, scăzându-se din întreaga masă succesorală  rezervele cumulate: 1/1-1/2=1/2;

- Pasul 5: Se determină cotitatea disponibilă specială, care poate fi egală cu partea copilului care a luat cel mai puţin sau poate fi de maxim 1/4, aceasta urmând a fi atribuită soţului supravieţuitor împreună cu rezerva care i se cuvine. Întrucât partea copilului este de 3/8 (mai mare decât 1/4) înseamnă că avem o cotitate disponibilă specială de 1/4.

Varianta (a): Raportându-ne la întreaga masă succesorală aceasta va rămâne de 1/4 , urmând a fi scăzută ca atare  la pasul următor din cotitatea disponibilă ordinară,  ceea ce înseamnă că soţul supravieţuitor va primi rezerva de 1/8 + 1/4 = 3/8.

Varianta (b): Raportându-ne la cotitatea disponibilă ordinară, adică la 1/2, înseamnă că vom calcula astfel: 1/4 (cotitatea disponibilă specială ) x 1/2 (adică partea rămasă după scăderea rezervelor, respectiv cotitatea disponibilă ordinară) = 1/8. Aceasta înseamnă că ceea ce se va scădea la pasul următor din cotitatea disponibilă ordinară va fi o cotă de 1/8, iar soţul va primi rezerva sa de 1/8 +1/8 (cotitatea disponibilă specială) = 2/8=1/4.

Analizând cele două variante de lucru observăm că în cazul primei soţul supravieţuitor primeşte o cotă egală cu 3/8, iar în cazul celei de a doua variante primeşte o cotă egală cu 2/8, deci mai mică, şi respectiv egală cu partea pe care ar fi primit-o oricum ca şi moştenitor legal în lipsa testamentului.

Pasul 6: Se scade din cotitatea disponibilă ordinară cotitatea disponibilă specială şi se află partea rămasă care, dacă nu face obiectul unei prevederi testamentare din partea defunctului, se atribuie descendenţilor împreună cu rezerva care li se cuvine. Astfel, în funcţie de variantele discutate vom avea următoarele rezultate:

Varianta (a): 1/2 ( cotitatea disponibilă ordinară ) – 1/4 (cotitatea disponibilă specială) = 1/4, parte care se va atribui descendentului împreună cu rezerva sa de 3/8 ceea ce va însemna o cotă totală de 1/4+3/8=5/8.

Varianta (b): 1/2 (cotitatea disponibilă ordinară) – 1/8 (cotitatea disponibilă specială) = 3/8, parte care se va atribui descendentului împreună cu rezerva sa de 3/8 ceea ce va însemna o cota totală de 6/8.

Rezultatul final al calculelor:

Varianta (a):

Soţul supravieţuitor 1/8(rezerva)+1/4(cotitatea disponibilă specială)=3/8

Descendentul: 3/8 ( rezerva)+2/8(diferenţa între CDO şi CDS)=5/8[1]

Varianta (b):

Soţul supravieţuitor 1/8(rezerva)+1/8(cotitatea disponibilă specială)=2/8

Descendentul: 3/8 (rezerva)+3/8(diferenţa între CDO şi CDS)=6/8

Observăm, aşa cum am mai spus, că potrivit primei variante de lucru partea atribuită soţului supravieţuitor este mai mare, ceea ce înseamnă că se respectă atât legea, care nu permite atribuirea integrală a întregii cotităţi disponibile ordinare, cât şi voinţa defunctului care a voit să-l gratifice pe cel care i-a fost soţ, chiar în detrimentul parţial al descendentului. Să nu uităm că orice liberalitate adresată altei persoane în afara soţului supravieţuitor ar fi putut cuprinde întreaga cotitate disponibilă, adică 1/2. Ori, din această cotitate disponibilă soţul supravieţuitor primeşte numai jumătate, adică 1/4 din întreaga masă succesorală, iar ca şi cotă totală de moştenire numai cu 1/8 mai mult decât ar fi primit în absenţa testamentului. După cea de a doua variantă, soţul supravieţuitor primeşte exact ceea ce ar fi primit ca şi moştenitor legal, ceea ce face ca testamentul să fie practic ineficient iar voinţa defunctului complet ignorată.

Ca şi concluzie, socotim că prima variantă de lucru este cu mult mai echitabilă, mulţumind în egală măsură atât legea cât şi voinţa defunctului.

Exemplul nr. 2 - cazul în care soţul supravieţuitor vine în concurs cu doi descendenţi

Defunctul a lăsat un testament prin care o instituie legatar universal pe soţia sa (A), care vine la moştenire în concurs cu doi copii din altă căsătorie a defunctului (B şi C). Evident, descendenţii cer reducerea testamentului în limita cotităţii disponibile. Aceasta se va calcula conform prevederilor art. 1090 NCC, astfel:

- Pasul 1: soţia primeşte rezerva la care are dreptul, respectiv 1/8;

- Pasul 2: descendenţii primesc împreună rezerva de 3/8 (deci 3/16 pentru fiecare copil);

- Pasul 3: se stabileşte cotitatea disponibilă ordinară care este, constant, 1/2 din moştenire;

- Pasul 4: Se determină cotitatea disponibilă specială în raport de partea copilului care a luat mai puţin, cota de 3/16 fiind mai mică decât un sfert din moştenire;

Varianta (a): Raportându-ne la întreaga masă succesorală aceasta va rămâne de 3/16,urmând a fi scăzută ca atare la pasul următor din cotitatea disponibilă ordinară, ceea ce înseamnă că soţul supravieţuitor va primi rezerva de 1/8 + 3/16 (cotitatea disponibilă specială) = 2/16+3/16=5/16.

Varianta (b): Raportându-ne la cotitatea disponibilă ordinară, adică la 1/2, înseamnă că vom calcula astfel: 3/16(cotitatea disponibilă specială ) x 1/2 (adică partea rămasă după scăderea rezervelor, respectiv cotitatea disponibilă ordinară) = 3/32. Aceasta înseamnă că ceea ce se va scădea la pasul următor din cotitatea disponibilă ordinară va fi o cotă de 3/32, iar soţul va primi rezerva sa de 1/8 +3/32 (cotitatea disponibilă specială) = 4/32+3/32=7/32.

Analizând cele două variante de lucru observăm că, în cazul primei, soţul supravieţuitor primeşte o cotă egală cu 5/16 (=10/32) iar în cazul celei de a doua variante primeşte o cotă egală cu 7/32, deci mai mică. Mai mult decât atât, cota pe care o primeşte după cea de-a doua variantă de calcul este chiar mai mică decât cota pe care ar fi primit-o ca şi moştenitor legal,  în lipsa testamentului (cota legală este de 1/4=8/32, deci mai mare decât 7/32 pe care o primeşte în acest caz).

Pasul 6: Se scade din cotitatea disponibilă ordinară cotitatea disponibilă specială şi se află partea rămasă care, dacă nu face obiectul unei prevederi testamentare din partea defunctului, se atribuie descendenţilor împreună cu rezerva care li se cuvine. Astfel, în funcţie de variantele discutate vom avea următoarele rezultate:

Varianta (a): 1/2 (cotitatea disponibilă ordinară) – 3/16 (cotitatea disponibilă specială) = 5/16 parte care se va atribui descendenţilor împreună cu rezerva lor  de 3/8 ceea ce va însemna o cotă totală de 3/8 (=6/16)+5/16=11/16 pentru ambii descendenţi.

Varianta (b): 1/2 (cotitatea disponibilă ordinară) – 3/32 (cotitatea disponibilă specială) = 13/32, parte care se va atribui descendenţilor împreună cu rezerva lor  de 3/8 ceea ce va însemna o cotă totală de 3/8 (=12/32)+13/32=25/32 pentru ambii descendenţi.

Rezultatul final al calculelor:

Varianta (a):

Soţul supravieţuitor:1/8 (rezerva)+3/16 (cotitatea disponibilă specială)=2/16+3/16=5/16 (=10/32).

 Descendenţii: 3/8 (rezerva)+5/16 (diferenţa între CDO şi CDS)=6/16+5/16=11/16 pentru ambii copii, rezultând o cotă de 11/32 pentru fiecare descendent.

Varianta (b):

Soţul supravieţuitor: 1/8 (rezerva)+3/32 (cotitatea disponibilă specială)=4/32+3/32=7/32 (=14/64).

Descendenţii: 3/8 (rezerva)+13/32 (diferenţa între CDO şi CDS)=12/32+13/32=25/32 pentru ambii copii, reprezentând o cotă de 25/64 pentru fiecare descendent.

Observăm că, în cazul în care utilizăm prima variantă, cota soţului supravieţuitor este sensibil mai mare decât partea pe care ar fi primit-o ca şi moştenitor legal (10/32 faţă de 8/32 cât reprezintă sfertul primit în baza legii), în timp ce folosirea celei de a doua variante determină atribuirea către soţul supravieţuitor a unei cote mai mici decât cota sa legală, pe care ar putea-o primi în lipsa testamentului (14/64 faţă de 16/64 cât ar reprezenta un sfert din moştenire ca şi succesor legal). Ajungem, cred eu, la o situaţie nefirească în care legea, care a dorit să protejeze pe descendenţii din altă căsătorie de intervenţiile „sugestive” ale soţului supravieţuitor, se transformă într-un mijloc de sancţiune – uneori nemeritată – pentru acesta. În plus, nu cred că este moral să transformăm instrumentul prin care defunctul a dorit să-şi manifeste preţuirea pentru consortul său rămas în viaţă într-un instrument de sancţiune a acestuia. Atribuindu-i o cotă mai mică decât cea pe care ar fi putut să o culeagă ca şi moştenitor legal prezumăm, practic, faptul că defunctul a fost influenţat de soţul supravieţuitor pentru a-l institui ca şi legatar al său, ceea ce înseamnă că prezumăm existenţa unor vicii de consimţământ, iar acest lucru este egal cu a prezuma reaua credinţă.

În concluzie, consider că este preferabilă adoptarea primei variante de lucru, cea în care cotitatea disponibilă specială se determină prin raportare la întreaga masă succesorală, fiind deci de 1/4 atunci când există un singur descendent sau egală cu partea copilului care a luat cel mai puţin atunci când sunt 2 sau mai mulţi descendenţi. Aceasta se va atribui soţului supravieţuitor împreună cu rezerva sa stabilă de 1/8. Prin urmare, din cotitatea disponibilă ordinară se va scădea una dintre aceste cote, după caz, iar diferenţa se va atribui descendenţilor care o vor cumula la rezerva lor comună de 3/8, împărţind apoi între ei cota  totală ce le-a fost atribuită.

---

^[1] CDO = cotitatea disponibila ordinară. CDS = cotitatea disponibila specială.

________________________________________

DANIELA  NEGRILA

Notar public coordonator

Birou Notarial CONCORDIA

____________________________________

PREZUMTIA DE DONATIE DEGHIZATA

Pe  măsură  ce  proprietatea privată  a  crescut ca și importanță,  problema  păstrării bunurilor  în sânul familiei  s-a  accentuat.  În acest context,  chestiunea rezervei succesorale,  ca și  parte a moștenirii indisponibilizată  în  raport de actele juridice cu titlu gratuit,  a  căpătat  o tot mai mare importanță.

Dacă  dreptul roman, în epoca veche, a cunoscut  libertatea deplină și suverană a  persoanei  de  a-și desemna  moștenitorul  prin testament, același drept  roman  a fost obligat  să lase loc, în perioada Imperiului,  reglementării  unei fracțiuni  a moștenirii care trebuia  obligatoriu deferită  rudelor  pentru că, altfel,  testamentul era  privit ca fapta unui nebun – întrucât  numai un nebun  și-ar putea lipsi rudele, în totalitate,  de  avantajele primirii unei moșteniri.

Acesta a fost momentul  apariției  noțiunii  de rezerva  succesorală, care, odată cu evoluția și întărirea dreptului de proprietate,  s-a dezvoltat și impus  în mai toate sistemele de drept. 

Bazată  pe  ideea unei îndatoriri morale a  persoanei față de familia sa,  rezerva succesorală a cunoscut  mari controverse  și opoziții, adversarii săi susținând  dreptul  deplin al  persoanei de  a dispune liber de bunurile sale, atât prin acte între vii cât si pentru cauză de moarte,  fără  deosebire  în raport de caracterul oneros sau gratuit al actului.

În mod firesc,  aceia care  doreau  să înlăture  obligativitatea  respectării rezervei succesorale  și să își împartă bunurile  după propria voință, favorizând  o  parte a moștenitorilor legali în detrimentul altora,  au găsit  rapid  varianta  încheierii, încă din timpul vieții, a  unor acte  juridice cu titlu oneros  care, în realitate,  ascundeau  o donație.  În felul acesta rupeau  din averea succesorală  o parte a bunurilor,  pe care le transmiteau  moștenitorilor preferați  prin acte  de vânzare-cumpărare, știut  fiind faptul că,  datorită caracterului său, un astfel de contract nu putea fi sancționat  și diminuat  ca valoare ori importanță  pe calea unei acțiuni în reducțiune – specifică actelor cu titlu gratuit.

Răspunsul legiuitorului nu s-a lăsat nici el așteptat prea multă vreme, astfel încât  organizarea  și reglementarea unei prezumții legale care să  stabileasca  în ce condiții  actele juridice cu titlu  oneros  pot fi  considerate  donații  a devenit, mai întâi, o prioritate, pentru ca  apoi să se transforme într- o normă stabilă  și binecunoscută. 

Analizând  astfel de contracte, s-a reușit  determinarea  unei sfere a persoanelor  către care  se poate îndrepta preferința  titularului dreptului – acestea  fiind  inițial  succesibilii în linie dreaptă – precum  și  condițiile  ori clauzele contractuale care  se  inserau de către transmițător  în actul respectiv,  spre  a se proteja de  eventualele  deviațiuni comportamentale  ale dobanditorului  sau de evenimentele imprevizibile  ce  ar fi putut  periclita  confortul  actului ascuns.

Vechiul Cod civil, prin reglementarea din art. 845,  cuprindea  în  categoria  persoanelor  care,  având calitatea de dobânditori  prin  acte cu titlu oneros,  erau prezumați ca fiind de fapt beneficiari ai unor donații,  pe  „succesibilii  în linie dreaptă”   ai transmițătorului.  Actualul Cod civil, în art. 1091 alin 4, pe de o parte extinde  această arie,  incluzând  în ea, ca efect al statutului special pe care i-l conferă, și pe soțul supraviețuitor. Pe de altă parte,  legiuitorul  restrânge  sfera  succesibililor în linie dreaptă  ascendentă  numai la ascendenții privilegiați. Prin urmare,  înstrăinarea cu titlu oneros  poate  fi prezumată ca fiind donație daca ea are ca  dobânditori pe descendenți, indiferent de grad, pe ascendenții privilegiați și pe  soțul supraviețuitor.  Lesne  observăm   că  aceste categorii de persoane  reprezintă  tocmai moștenitorii rezervatari  pe care legea îi instituie.

Același art. 845  al vechiului Cod civil  determina ca și acte  prezumate  a fi donații  acele înstrăinări  întocmite   „cu  sarcina unei rendite viagere sau cu rezerva de uzufruct”.  Art. 1091 alin 4 al noului Cod civil  extinde  sfera  acestor acte, incluzând  în ea orice înstrăinare  „cu rezerva uzufructului,  uzului ori abitației”  sau  „în schimbul  întreținerii pe viață ori a unei rente viagere”.

Se observă  că, pe ansamblu,  prezumția legală s-a extins, atât  în privința persoanelor cât și în privința   tipurilor de contracte  încheiate. Explicația nu poate fi decât una singură: observarea  realităților juridice. Pe de o parte,  soților nu le mai este prohibită încheierea unor contracte de vânzare,  iar statutul soțului supraviețuitor  este,  acum,   unul privilegiat. Pe de  altă parte,  bunicii sau străbunicii  nu  mai  au decât rareori  beneficiul de a fi preferați altor  moștenitori, ei pierzând mult teren, în decursul timpului,  în materie succesorală.  Singurii care  au rămas  pe aceeași poziției, recunoscându-li-se,  în timp,  poziția deosebită  în preferința  autorilor lor, sunt descendenții,  atât copii ai  defunctului, cât și nepoți sau  strănepoți, fără limită de grad.

În privința  categoriei actelor  vizate, ca urmare a faptului că  eficiența  omului în găsirea „portițelor”  juridice  este  mare,  ca urmare a faptului că, odată cunoscută  larg prevederea legală, actele care se încheiau  nu mai prevedeau rezerva  dreptului de uzufruct viager ci se limitau  la rezervarea unei  abitații viagere  sau  nu mai  reprezentau  simple  vânzări, înstrăinări în schimbul unui preț, ci  erau încheiate  în schimbul  întreținerii viagere  a transmițătorului,  legiuitorul  a inclus  în prezumția legașă  și toate aceste  tipuri de acte. Astfel, orice înstrăinare, dacă  este  efectuată către una dintre persoanele susmenționate și  are în conținutul său rezerva  uzufructului, a uzului sau a abitației, va fi prezumată ca fiind donație.  Același statut  îl au acum și contractele  prin care se înstrainează un bun în schimbul întreținerii  ori al unei rente viagere , către  descendenți, ascendenții privilegiați sau sotul  supraviețuitor.

Prezumția legală este una relativă, ea operând  numai  „până la dovada contrară”. Prin urmare,  este oricând posibil ca  dobânditorul să  facă proba faptului că actul  încheiat a fost  într-adevăr unul  cu titlu oneros, de exemplu  prin  arătarea  extrasului de cont care atestă efectuarea unui virament  bancar  constând în prețul  plătit pentru  achiziționarea bunului.

În același timp, legea  prevede  și posibilitatea ca,  anterior, concomitent sau  ulterior  încheierii contractului  prin  care se înstrăinează respectivul bun, oricare  dintre beneficiarii prezumției  cuprinse în art. 1091 alin 4 NCC să poată  „consimți”  la înstrăinare. Exprimarea , aceeași ca și cea a vechiului Cod civil,  nu este tocmai cea mai fericită.  Un „consimtământ”  în adevăratul sens al cuvântului nu poate fi imaginat nici măcar în această materie și nici măcar  în  scopul  răsturnării unei prezumții legale. Nimeni nu  poate fi obligat ca, în vederea  înstrăinării unui bun ce-i aparține, în timpul vieții sale, să ceara  încuviințarea  unei alte persoane  care  nu are , practic, nici un drept asupra respectivului bun.  Este vorba, după părerea mea, de  nevoia  recunoașterii  caracterului oneros al actului, a faptului că prezumția legală nu-si are aplicabilitatea întrucât, deși actul se înscrie în categoria celor vizate de lege și desi  are ca destinatar una dintre persoanele nominalizate  ca posibili donatari,  a fost plătit un preț  echivalent cu valoarea reală a bunului, patrimoniul proprietarului  nediminuându-se  fără primirea unui echivalent  bănesc, așa cum este cazul actelor cu titlu gratuit.

Părerea mea  este că  poziția legiuitorului este exagerată. Paza  rezervei succesorale a devenit  cu mult  prea severă, riscând, de-acum, să încalce libertatea contractuală.  Și nu numai atât. Prin asprimea sa, legea lasă loc  indiferenței  și neatenției, lasă loc  lipsei de recunoștință, lasă loc abuzurilor.

DANIELA  NEGRILA

Notar Public Coordonator

Birou Notarial  CONCORDIA