Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 18 august 2012

NOTIUNI GENERALE REFERITOARE LA CONTRACTUL DE VANZARE


Istoric  vorbind, vanzarea – ca si contract civil – a aparut relativ  tarziu in evolutia  omenirii.  Inaintea  sa  a fost  schimbul – trocul – care era practicat la scara  larga,  desi nu  corespundea  integral cerintelor  economice si sociale, valoarea bunurilor  transmise fiind adesea inegala, de natura a crea inechitati in circuitul civil. .
Nevoia de a asigura posibilitatea  transferului  unui bun primind in schimb  valoarea reala a acestuia a determinat aparitia monedei, a banului, care a devenit rapid  cea mai utila si  folosita  metoda  de echivalare a  valorii  bunurilor  aflate in circuitul economic si social. Pe cale de consecinta,  trocul a fost inlocuit rapid cu vanzarea – un contract  simpu si eficient – prin care  transferul proprietatii  unui bun  se face in  schimbul primirii  unui pret stabilit de parti prin  acordul lor  comun, in functie si cat mai aproape de valoarea  reala a bunului respectiv.
Evolutia vanzarii ca  si institutie juridica a fost una spectaculoasa,  devenind  in scurta vreme  elementul central  al  circuitului civil. Treptat,  regulile ei au fost  temeinic consolidate si,  ca urmare a importantei pe care a capatat-o  in viata economica a societatii,  s-au transformat  intr-un summum  de norme a caror aplicabilitate  s-a extins  si asupra  altor   tipuri de contracte.
Scurta privire  istorica asupra  aparitiei vanzarii  este si  calea cea mai buna de a determina definitia  acesteia ca si contract  civil de studiul caruia ne vom ocupa in perioada care urmeaza.

DEFINITIA  CONTRACTULUI  DE VANZARE - CUMPARARE

Noul cod civil este deosebit de riguros  in privinta stabilirii unor definitii legale ale diferitelor institutii juridice.  Identic se petrec lucrurile si in privinta vanzarii, care este definita  de art. 1650 NCC dupa cum urmeaza:
“ (1) Vanzarea este contractul prin care vanzatorul transmite  sau, dupa caz, se obliga sa transmita  cumparatorului proprietatea unui bun in schimbul unui pret pe care cumparatorul se obliga sa il plateasca.
  (2)Poate fi, de asemenea, transmis prin vanzare un dezmembramant al dreptului de proprietate sau orice alt drept. ”
Interesant este ca, in virtutea  fondului sau atavic,  vanzarea  a fost si este definita apelandu-se la  notiunea de schimb :  transmiterea   dreptului respectiv  are loc  in schimbul pretului platit.
De esenta vanzarii este  transmisiunea unui drept,  care nu trebuie sa fie obligatoriu dreptul de proprietate  ci  “orice alt drept”,  indiferent de natura acestuia,  dar in limitele si cu exceptia  drepturilor  cu caracter strict personal . In aceasta  consta  de fapt evolutia  conceptului de  vanzare  care, plecand  de la practica  simpla a transferului dreptului de proprietate,  s-a pliat  continuu  pe  nevoile vietii sociale  si, in raport de cerintele acesteia,  a  permis  ca transmisiunea  prin vanzare – deci in schimbul unui pret – sa fie posibila si in cazul altor drepturi.
Din acest punct de vedere, consideram ca  definitia data de codul civil  vanzarii este intrucatva  perfectibila,  mai ales din punctul de vedere al rigurozitatii studiului. Vom spune , asadar, ca vanzarea este contractul civil  in temeiul caruia se transmite un drept de la vanzator la cumparator,  in schimbul platii de catre acesta din urma a unei sume de bani cu titlu de pret. Desi succinta,  aceasta definitie mi se pare  suficienta  intrucat contine  elementele esentiale ale  vanzarii: transferul unui drept  de la vanzator la cumparator  si obligatia de plata a pretului.  
Asemanator celor de mai sus, consideram ca  sintagma  “orice alt drept” folosita in aliniatul 2 al art. 1650 NCC  are si ea nevoie de cateva precizari  in lipsa carora  regimul juridic al vanzarii  se poate  extinde  in mod eronat dincolo de limitele ce rezulta din economia generala a legii civile.
Astfel, trebuie sa  precizam ca niciodata si sub nici un motiv nu pot fi tranzactionate – atat prin vanzare  cat si prin orice alt fel de contract – drepturile personal nepatrimoniale  cum ar fi dreptul la nume, deptul la domiciliu sau dreptul la propria stare civila.  In aceeasi categorie  intra si asa-numitele  “drepturi ale personalitatii”  reglementate de art. 58 NCC : “dreptul la viata, la integritate fizica si psihica,  la demnitate,  la propria imagine,  la respectarea vietii private”.  Aceste drepturi “ nu sunt transmisibile”  dupa cum dispune aliniatul 2 al  aceluiasi articol, ceea ce inseamna  ca ele, fiind atat de strict si indisolubil legate de existenta persoanei,  nu numai ca nu pot face obiectul niciunui contract, nici cu titlu gratuit nici cu titlu oneros, dar  dispar  odata  cu incetarea existentei fizice a titularului lor, nefiind susceptibile a se transfera nici macar de mortis causa.  Legat de aceasta trebuie sa spunem ca nici  corpul uman nu poate face obiectul vreunui contract, nici de vanzare  si nici de alta natura,  art. 66 NCC interzicand  incheierea oricaror acte care au ca obiect “conferirea unei valori patrimoniale”  atat  organismului uman in intregul sau cat si unor parti  sau elemente ale acestuia. In afara acestor drepturi care, datorita  caracterului lor nepatrimonial si a legaturii lor intrinseci cu personalitatea umana, nu pot face obiectul unor transmisiuni nici intre vii si nici pentru cauza de moarte,  obiectul  contractului de vanzare cumparare nu poate fi reprezentat nici de acele drepturi care, desi au continut patrimonial,  au totusi un continut strict personal, fiind constituite numai  in considerarea  persoanei  care le este titular. In aceasta categorie intra  dreptul  la intretinere,  dreptul la pensie sau salariu, drepturile viagere, etc. 
 Codul civil  defineste  vanzarea  ca pe un contract,  ceea ce inseamna ca  ea se  incadreaza  in categoria actelor juridice  bilaterale,  rezultate  in urma manifestarii  acordului de vointa  dintre doua  parti,  acord realizat in scopul de  a  naste, modifica sau stinge un raport juridic civil.  Reamintim ca, din punctul de vedere al numarului de parti implicate , actele juridice  se impart in  acte juridice unilaterale, care  sunt realizate  prin simpla manifestare de vointa a unei singure parti, si acte  juridice  bilaterale, care sunt  incheiate  prin  manifestarea  vointei  a doua parti.  Dupa acest criteriu, vanzarea este, deci, un act juridic  bilateral, un contract, incadrandu-se in definitia generala data  de art 1166 NCC: contractul este acordul de vointe dintre doua sau mai multe persoane cu intentia de a  constitui, modifica sau stinge un raport juridic” .
Definitia  actuala a  vanzarii oferita de  codul civil este o  reflectare a  doctrinei juridice in materie. Fata de vechea reglementare cuprinsa in art. 1294 a codului civil de la 1864, in care vanzarea era  definita ca si un contract prin care una dintre parti stramuta proprietatea unui bun al sau catre cealalata parte in schimbul unui pret,  teoria si practica  s-au mentinut constant in a  arata ca obiectul vanzarii poate fi reprezentat si de alte drepturi.  Fidel  tehnicii sale de a tine cont de opiniile  doctrinei si ale jurisprudentei, legiuitorul actual  a incercat sa ofere o definite legala cat mai  corecta. Si, in principiu, a reusit.  Observatiile pe care le-am facut nu reprezinta nicidecum o critica. Ele sunt doar  elemente asupra carora  ne-am oprit pentru  o cat mai exacta apreciere a conceptului.

CARACTERELE  JURIDICE  ALE  VANZARII

A  determina caracterele juridice ale unui contract inseamna, in esenta, a-i  stabili  principiile  fundamentale  in raport de care el va fi  analizat  intotdeauna.  Desi aparent o chestiune de “scoala”,  de inceput a studiului juridic,  problematica  regulilor  de baza ale vanzarii este deosebit de  importanta.  Nu exista  si nu se poate  numi  discutie asupra  unei spete cea  care este  lipsita de fundamentul acestor principii generale – caracte  juridice dupa cum le-am numit.  Referirea la ele trebuie sa  fie facuta  chiar primordial, inaintea  oricaror  alte chestiuni abordate.  Lipsa , fie si numai a unuia  dintre  caracterele juridice fundamentale ale vanzarii,  duce implicit la schimbarea regimului juridic aplicabil respectivului contract.
De exemplu,  daca se constata ca  transferul dreptului se face cu titlu gratuit, iar nu oneros, cum este de esenta vanzarii,  bineinteles ca vom  aplica respectivului contract regulile de la donatie, iar nu pe cele de la vanzare.
Caracterele  juridice  ale  contractului de vanzare cumparare  sunt intocmai  ca fundalul unei piese de teatru:  aceeasi scena, intr-un alt cadru, pe un alt fundal, poate insemna si transmite cu totul alt mesaj spectatorilor.  
Vom incepe prin a  enumera aceste caractere urmand ca, in postarile viitoare, sa  le analizam separat.
1.      Este un contract sinalagmatic
2.      Este un contract  cu titlu oneros
3.      Este un contract  comutativ
4.      Este un contract consensual
5.      Este un contract  translativ de proprietate


DANIELA NEGRILA
Notar public coordonator
Birou Notarial CONCORDIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu