CONDIŢIILE CERUTE PENTRU A MOŞTENI
Sediul materiei
este dat de art 957-962 NCC
Pentru ca o
persoană să poată moşteni ea trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ,
următoarele condiţii :
a. Să aibă capacitate de a moşteni
b. Să aibă vocaţie la moştenire
c. Să nu fie nedemnă de a moşteni
Capacitatea de a moşteni
Cerinţa legală,
prevazută de art. 957 alin 1 NCC, este
ca persoana să existe la momentul
deschiderii moştenirii. Prin urmare, persoana care există la
momentul deschiderii moştenirii va avea calitatea de succesibil şi-l va putea
moşteni pe defunct, iar cea care nu există la momentul deschiderii moştenirii
nu va putea pretinde nici un drept asupra acesteia .
Deşi clară ca şi
exprimare, prevederea codului civil necesită mai multe precizări, determinate
de calificarea pe care o putem da noţiunilor de "persoana care
există" şi "persoana care nu
există" prin prisma reglementărilor legale ale unor situaţii speciale .
Vor
fi consideraţi că există şi că au capacitatea de a moşteni
:
a. persoana fizică născută la momentul
deschiderii moştenirii şi care nu decedase anterior datei deschiderii moştenirii,
altfel spus, persoana aflată în viaţă la data deschiderii moştenirii . Dovada
existenţei persoanei, a faptului că ea se află în viaţă în momentul deschiderii
moştenirii se va face cu actele de stare civilă şi cu actele de identitate ale
persoanei . Nu are relevanţă faptul că o persoană a decedat la scurt timp după
autorul moştenirii a cărui dezbatere se solicită. Discuţia asupra acestei
situaţii o vom face la momentul la care vom analiza instituţia retransmiterii
dreptului de opţiune succesorală.
Important este ca persoana să fie în viaţă, să supravieţuiască , indiferent
pentru cât timp în raport de autorul
moştenirii.
b. copilul conceput, cu condiţia ca el să
se nască viu. Se face în această situaţie aplicarea
principiului de sorginte romană potrivit căruia "drepturile copilului sunt
recunoscute de la concepţiune, cu condiţia ca el să se nască viu". Codul
civil statuează această regulă în art. 36, făcând totodată trimitere la
prevederile art. 412 NCC referitoare la
timpul legal al concepţiunii ( intervalul cuprins între a 300-a şi a 180-a zi
dinaintea naşterii copilului ) . Faptul
că legea face vorbire de
"drepturile" copilului conceput poate crea discuţii în privinţa
transmiterii pasivului succesoral către un moştenitor a cărei capacitate a fost
stabilită în acest mod. Este, după părerea mea, o falsă problemă, întrucât
concepţia integrală a noului cod civil cu privire la modul de transmitere a
patrimoniului unei persoane prin moştenire este
de tipul "intra vires hereditates", astfel încât moştenitorii
vor răspunde pentru pasiv numai în limita activului dobândit ( conform
prevederilor art 1114 NCC ). Pe de altă parte,
atunci când vorbim despre "drepturile" care sunt recunoscute
copilului conceput în materia moştenirii, nu înseamnă că vom discuta numai
despre drepturile concrete pe care acesta le poate dobândi pe cale de
succesiune de la defunct. Drepturile copilului conceput în materia moştenirii
înseamnă în primul rând recunoaşterea dreptului acestuia de a se număra în
rândul succesibililor, dreptul lui de opţiune succesorală, dreptul la rezervă,
sezină , precum şi orice alte drepturi pe care le vom analiza în materie .
c. Persoana fizică disparută, dacă nu a
intervenit o hotărâre judecătorească
declarativă de moarte rămasa definitivă.
Prin prevederea expresă a art. 53
NCC se instituie o prezumţie legală în favoarea persoanei dispărute, care
urmează a fi socotită că se află în viaţă atâta vreme cât nu a intervenit o
hotărâre judecătorească definitivă a morţii . Trebuie să menţionăm cu această
ocazie faptul că reglementarea actuală simplifică pe fond procedura de
declarare judecătorească a morţii şi reduce substanţial termenele care se au în
vedere pentru a se putea declara moartea unei
persoane pe cale judecătorească . Cazurile de declarare judecătorească a
morţii sunt cuprinse în art 49- 56 NCC, iar procedura care se urmează este cea
instituită de codul de procedură civilă. Ceea ce este important de ştiut este
faptul că nu se mai impune declararea dispariţiei ca şi condiţie anterioară declarării
morţii . Dispariţia unei persoane este însă o situaţie de fapt care poate
exista în realitate şi care poate da naştere mai multor probleme în materia
moştenirii. Rezolvarea lor se va face prin aplicarea dispoziţiilor art. 178 şi
urm NCC referitoare la curatelă. În mod special, pentru situaţia în care între
moştenitorii unui defunct se află şi persoane dispărute, art. 1144 NCC instituie, în materia partajului moştenirii,
obligaţia pentru notarul public de a întocmi actul juridic de împărţire voluntară
cu respectarea regulilor referitoare la persoanele dispărute.
d. Persoana juridică
este socotită că există dacă a fost legal înfiinţată. Regulile dobândirii
capacităţii de folosinţă a persoanei juridice şi , pe cale de consecinţă, cele
ale existenţei capacităţii de a moşteni,
sunt stabilite de art 205 NCC. Astfel, persoanele juridice supuse
înregistrării dobândesc capacitatea juridică de la data înregistrării lor sau,
în măsura în care este necesar pentru ca ele să ia fiinţă în mod valabil, de la
data actului de înfiinţare. Celelalte persoane juridice dobândesc capacitatea
juridică de la data actului de înfiinţare, de la data autorizării constituirii
lor sau de la data îndeplinirii oricărei cerinţe legale necesare pentru
existenţa lor valabilă .
e. Art. 208 NCC instituie
regula capacităţii de folosinţă anticipată în privinţa persoanelor
juridice, dând astfel posibilitatea
acestora să primească liberalităţi de la data actului de înfiinţare sau, în
cazul fundaţiilor testamentare, de la momentul deschiderii moştenirii
testatorului , chiar şi atunci când aceste liberalităţi nu sunt necesare pentru
ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal .
Vor fi consideraţi
că nu există şi că nu au capacitatea de a moşteni:
a. Persoanele fizice nenăscute
sau, după caz, neconcepute, precum şi cele predecedate în raport
de autorul moştenirii
b. Persoanele juridice care nu se află
în fiinţă conform regulilor stabilite anterior, precum şi cele care şi-au
încetat activitatea în conformitate cu prevederile legale
c. Codecedaţii ( comorienţii ) - a căror reglementare este
conţinută expres în art. 957 alin 2, -
sunt persoane care au decedat fără a se putea stabili cu exactitate dacă
una a supravieţuit celeilalte. Actuala prevedere legală este extrem de permisivă
. Astfel , nu se mai pune problema ca decesul să se fi produs "în aceeaşi
împrejurare" şi nici a existenţei
vocaţiei reciproce la moştenire . Din acest motiv socotim că regula stabilită de art 957 alin
2 nu impune decât o singură condiţie :
să existe două sau mai multe persoane care au decedat fără a se putea stabili
cu exactitate supravieţuirea uneia în raport de cealaltă, născându-se în acest
fel prezumţia că au murit deodată. Prin
urmare, orice discuţii referitoare la momentul, împrejurarea, locul în care a
survenit decesul sunt de natură extrinsecă
şi fără relevanţă în privinţa aprecierii capacităţii succesorale .
Nici existenţa unei vocaţii succesorale
reciproce (chestiune discutată şi disputată anterior în literatura de
specialitate ) nu se va avea în vedere, codecedaţii putând avea vocaţie
succesorală reciprocă sau unilaterală, fără deosebire.
DANIELA NEGRILA
Notar public coordonator
Birou Notarial CONCORDIA
DANIELA NEGRILA
Notar public coordonator
Birou Notarial CONCORDIA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu