Regimul primar imperativ este, asa cum
am definit anterior, un ansamblu
de norme fundamentale, in principiu imperative, aplicabile cu
prioritate indiferent de regimul matrimonial ales de soti. O parte dintre ele le-am analizat in articolul anterior. Celelalte vor face obiectul studiului de fata.
1. INDEPENDENTA SOTILOR.
Regula este rezultatul evolutiei istorice a regimurilor
matrimoniale. Daca secole
de-a randul s-a acceptat social si s-a
reglementat juridic statutul de subordonare al femeii fata de barbat,
epoca moderna nu mai recunoaste nicio posibilitate de dependenta, altfel decat afectiva, a vreunuia
dintre soti fata de celalalt.
Vorbind despre independenta sotilor unul fata de celalalt, regasim in
legislatia actuala norme care se refera atat la independenta lor sociala cat si
la cea patrimoniala. Bineinteles, insa, toata aceasta "emancipare", aceasta
ridicare a autoritatii maritale, se va
desfasura intr-un cadru marcat de regulile intrinseci ale casatoriei,
aflandu-ne intr-o libertate controlata
in principiu de relatiile personale dintre soti si, atunci cand asistam
la o deteriorare a acestora, de acele
norme legale care vizeaza cu precadere indeplinirea obligatiilor conjugale.
In privinta independentei
sociale , afirmam ca aceasta reprezinta
rezultanta fireasca a principiului egalitatii depline a sotilor in privinta tuturor raporturilor
dintre ei, atat a celor personale cat si a celor patrimoniale. Textul
legal care fundamenteaza regula regimului primar imperativ , desi amplasat
in capitolul V ( drepturile si
indatoririle personale ale sotilor ), este
art. 310 NCC denumit marginal
"independenta sotilor" si
care arata ca "un sot nu are dreptul sa cenzureze corespondenta, relatiile sociale sau alegerea
profesiei celuilalt sot". Plecand de la acesta, art. 327 NCC
dispune ca "fiecare sot este liber sa exercite o profesie si sa dispuna, in conditiile legii, de veniturile
incasate, cu respectarea obligatiilor ce-i revin privind cheltuielile casatoriei". In aceasta zona incepe intrepatrunderea independentei sociale cu independenta
patrimoniala, care este mai
amplu reglementata prin art. 317
NCC. Acesta din urma dispune ca "fiecare sot poate sa incheie orice fel de acte
juridice cu celalat sot sau cu terte
persoane", putand deasemenea sa constituie, fara consimtamantul celuilalt, depozite bancare, sa
faca orice operatiuni legate de acestea , avand, in raport cu
unitatea bancara, dreptul de a dispune de
fondurile depuse, chiar dupa incetarea
sau desfacerea casatoriei. Si, in fine, ultimul articol al
noului cod civil care se cere a fi
analizat in privinta principiului independentei sotilor este art.
328 NCC care ofera dreptul la compensatie pentru acela
dintre soti care a participat efectiv
la activitatea profesionala a celuilalt
sot, compensatie posibila in masura in care participarea celui dintai a
depasit limitele obligatiei de sprijin
material si ale obligatiei de a
contribui la cheltuielile casatoriei, dar
numai in masura imbogatirii celui
de-al doilea.
Profesia fiecaruia dintre soti depinde exclusiv de vointa acestuia,
atat in privinta alegerii cat si a exercitarii sale. Prin urmare, niciunul dintre soti
nu-l va putea impiedica pe celalalt
sa-si aleaga profesia dorita si nici sa
o exercite, indiferent de momentul in care intervine respectiva manifestare de vointa. Veniturile
rezultate din exercitarea profesiei se
pot deasemenea administra numai conform
cu vointa suverana a celui care le-a realizat
In sfera veniturilor realizate din exercitarea profesiei vor fi cuprinse toate sumele rezultate din aceasta activitate, tot ceea ce
reprezinta o remuneratie a muncii prestate, inclusiv cele
cu caracter adiacent, respectiv
compensatii, indemnizatii, prime, pensii , onorarii, drepturi de autor,
etc. Fiind o dispozitie care tine de
regimul primar imperativ, sotilor nu le este permis sa deroge de la ea prin
conventia matrimoniala. Nu este acceptata nicio limitare sau anihilare a
dreptului oricaruia dintre soti de a dispune de veniturile sale, dupa cum nu
este acceptata nici inserarea unei clauze de gestionare comuna a acestor
venituri. Singurul amendament acceptat de lege este indeplinirea obligatiei legale de a participa
la acoperirea cheltuielilor casatoriei, dreptul de dispozitie al sotului
titular exercitandu-se, totusi, “in conditiile legii”.
Pentru regimul separatiei de bunuri, prevederea legala nu
comporta nici o discutie speciala, aceste venituri avand oricum caracterul unor
bunuri proprii. In regimul comunitatii legale, insa, conform prevederilor art.
341 NCC, veniturile din munca si cele asimilate acestora “sunt bunuri comune, indiferent de data
dobandirii lor, insa numai in cazul in
care creanta privind incasarea lor devine scadenta in timpul comunitatii “. In principiu, in cadrul comunitatii legale, dreptul de dispozitie al
sotilor asupra bunurilor comune trebuie exercitat de ambii soti impreuna. Numai
actele de dispozitie cu titlu oneros avand ca obiect bunuri comune a caror
instrainare nu este supusa niciunei
formalitati de publicitate sunt permise
avand la baza o prezumtie de mandat tacit reciproc, actul putand fi incheiat
numai de catre unul dintre soti. Ori,
cum vom concilia cele doua prevederi legale, avand in vedere ca
“instrainarea” unor sume de bani, chiar
daca nu este supusa niciunei formalitati de publicitate, se poate face nu numai cu titlu oneros ci si cu
titlu gratuit? Sunt de parere ca primordiala va fi norma care tine de regimul primar imperativ, adica cea cuprinsa in art. 327 NCC, astfel
incat vom considera ca oricare dintre
soti, odata ce si-a indeplinit obligatiile care tin de acoperirea
cheltuielilor casatoriei, poate dispune liber de veniturile
obtinute din realizarea profesiei sale. In sprijinul afirmatiei pe
care o fac sta in primul rand caracterul fundamental, derogatoiu, al
tuturor normelor care tin de regimul primar imperativ. In al doilea rand, art. 317 NCC
prevede ca oricare dintre soti poate sa faca, fara consimtamantul
celuilalt , depozite bancare – prezumand ca ele vor fi facute in principiu din
veniturile proprii - si sa dispuna de
acestea dupa cum doreste, ceea ce
inseamna un argument suplimentar adus in sprijinul dreptului de
dispozitie al sotului titular asupra veniturilor sale. Pe de alta parte, dreptul
de dispozitie asupra veniturilor rezultate din exercitarea profesiei nu incalca
obligatoriu normele comunitatii legale, orice bun dobandit de
oricare dintre soti in timpul acestui regim matrimonial devenind bun comun. Singura situatie in care unul dintre soti ar putea fi prejudiciat prin
actele de dispozitie incheiate de catre
celalalt sot cu privire la veniturile
sale este atunci cand are loc o
transmisiune cu titlu gratuit, intrucat in acest fel se diminueaza masa patrimoniala a bunurilor comune. Chiar
si asa, nu cred ca acesta ar putea
reprezenta un argument pentru a restrange dreptul de dispozitie al fiecaruia
dintre soti asupra veniturilor realizate din exercitarea profesiei sale.
Prin norma instituita de art. 328 NCC legiuitorul vine sa
amendeze oarecum regula
acestui drept de dispozitie
suveran al sotului care obtine respectivele venituri. Astfel, acela dintre soti care “a participat
efectiv la la activitatea profesionala a
celuilalt sot” poate sa obtina o
compensatie de la acesta, cu conditia ca respectiva participare sa fi depasit limitele
obligatiei legale de sprijin
material si ale obligatiei de contributie la suportarea cheltuielilor
casatoriei. Cu alte cuvinte, in masura in care sotul participant nu are venituri proprii, deci nu detine mijloacele necesare acoperirii unei parti din cheltuielile familiei, participarea sa la
activitatea profesionala a celuilalt sot si implicit dreptul la compensare se vor
aprecia aplicandu-se corectia necesara. Tot astfel,
va fi necesar sa se dovedeasca faptul ca participarea la desfasurarea profesiei sotului a fost una efectiva, continua, care
depaseste limitele simplului ajutor material reciproc si se apropie mai degraba de caracteristicile muncii prestate in cadrul unui contract de
munca.
Art. 317 alin. 1 NCC dispune ca
oricare dintre soti poate sa incheie “orice acte juridice “ cu celalalt sot sau
cu terte persoane. Se inlatura
astfel dispozitia anterioara prin care era interzisa vanzarea intre soti. Si cu privire la
aceasta, situatiile se vor raporta diferit functie de fiecare regim matrimonial in
parte. Astfel, din acest punct de vedere, cel mai bine situat este regimul
separatiei de bunuri, in cadrul caruia
drepturile sotilor sunt delimitate clar astfel incat se pot incheia orice fel de acte juridice , atat
intre soti cat si intre acestia ( impreuna sau individual) si terte persoane. Regimul
comunitatii legale va da nastere,
insa, anumitor discutii. Astfel, atunci cand este vorba de
bunuri proprii ale oricaruia dintre soti, este evident ca actele cu privire la
acestea se vor incheia numai de catre sotul titular al dreptului,
co-contractant putand fi atat celalalt sot cat si terte persoane. Daca se va
dori instrainarea unui bun comun regula va fi cea stabilita de art. 346 NCC,
dar posibilitatea transmiterii dreptului
catre unul dintre soti va fi circumscrisa dovedirii caracterului de bun propriu al sumelor platite cu titlu de
pret. Prin urmare, daca se va dori
instrainarea unui bun comun a doi soti catre unul dintre acestia , atunci el va
trebui sa dovedeasca provenienta banilor
si faptul ca acestia reprezinta
bunul sau propriu. Nu se va admite ca
banii sa provina din veniturile
rezultate din exercitarea profesiei, intrucat acestea reprezinta bunuri comune
si orice bun dobandit prin folosirea unor fonduri comune reprezinta tot bun
comun, ceea ce ar determina ineficienta
actului juridic respectiv. Nici incheierea unui contract de donatie avand ca
obiect un bun comun si in care calitatea de donatar ar apartine unuia dintre
soti nu mi se pare o posibilitate viabila, intrucat in aceasta situatie ar fi
mult mai practic sa se incheie un act de partaj voluntar, chiar in timpul
casatoriei, in temeiul caruia bunul sa revina unuia dintre soti, fara sulta,
iar problema liberalitatii sa se aprecieze numai in raport de suma de
bani care s-ar fi cuvenit cu titlu de
sulta.
In privinta aliniatului 2 al art. 317 NCC, observam ca acesta contine o
dispozitie de natura sa usureze situatia
institutiilor bancare, eliberandu-le practic de orice raspundere in
materia operatiunilor efectuate de catre
oricare dintre soti in conturile deschise
pe numele lor. Textul nu distinge
dupa cum este vorba de sume de bani reprezentand bunuri proprii sau bunuri comune, nici de
provenienta acestora, limitandu-se la a
da drepturi depline sotului titular al
contului atat in timpul casatoriei cat si dupa desfacerea sau incetarea
acesteia. Singurul mijloc de a bloca actiunile titularului asupra contului bancar este
obtinerea unei sentinte judecatoresti
ceea ce , cred eu, va fi de natura a determina litigii multiple si dificil de
solutionat. Dispozitia fiind una
imperativa, pe care sotii nu o pot ameliora
prin conventia matrimoniala, singura posibilitate a acestora
de a inlaturara efectele negative ale
dispozitiilor art. 317 NCC este aceea de a utiliza contul
comun sau contul indiviz in care operatiunile sa fie efectuate numai de catre cei doi
titulari impreuna.
2. CHELTUIELILE CASATORIEI
In conformitate cu prevederile art. 325 NCC, “sotii sunt obligati sa-si
acorde sprijin material reciproc”
si “sa contribuie, in raport de mijloacele fiecaruia, la
cheltuielile casatoriei”. Din analiza textului mentionat observam practic ca este vorba de doua obligatii
distincte, prima dintre ele, aceea de sprijin material reciproc, avand caracter imperativ si nefiind susceptibila de
nicio atenuare prin conventia matrimoniala.
Contributia efectiva, insa,
la cheltuielile familiei – ca mijloc
practic de realizare a sprijinului material reciproc – desi stabilita prin lege ca facandu-se in raport
de mijloacele fiecaruia dintre soti, poate
fi concretizata prin conventia
matrimoniala si poate fi raportata la alte criterii in afara celui mentionat legal. Ceea ce nu se va putea,insa, modifica prin
conventia matrimoniala este caracterul comun al acestor obligatii, indiferent
de regimul matrimonial ales, orice clauza
care ar stabili obligatia unilaterala a unuia dintre soti de suportare a
cheltuielilor familiei si exonerarea celuilalt de la aceasta fiind considerata nescrisa.
Art. 326 NCC vine sa
reglementeze o solutie deja existenta in practica juridica
anterioara, stabilind ca “munca
oricaruia dintre soti in gospodarie si pentru cresterea copiilor reprezinta o contributie la cheltuielile
casatoriei”. Nici cu privire la
aceasta norma a regimului primar imperativ sotii nu pot deroga prin conventia
matrimoniala.
Relatia dintre cele doua articole ale codului civil
este una de interdependenta, mijloacele
prin care fiecare dintre soti are posibilitatea de a participa la
cheltuielile familiei fiind diverse, de la venituri rezultate din exercitarea profesiei, la fructe ale
bunurilor proprii, inclusiv munca
efectiva in gospodarie, daca aceasta este
singura modalitate prin care unul dintre soti se poate achita de
obligatia sa legala.
Cuantumul contributiei la
cheltuielile familiei reprezinta poate
singura zona din cadrul regimului primar imperativ in care sotii pot deroga de la
referinta legii – respectiv “mijloacele fiecaruia” - si pot stabili anumite proportii de
contributie, independent de posibilitatile materiale, financiare ale sotilor,
fara ca prin aceasta sa se incalce, insa, vreuna dintre normele imperative
sus-discutate.
Bineinteles ca executarea obligatiei de a participa la cheltuielile casatoriei poate cunoaste in decursul mariajului sotilor
anumite fluctuatii, functie de posibilitatile concrete aplicabile fiecarui
moment al casniciei. Ca forma de executare, ea poate sa imbrace diferite variante, fie al unor varsaminte banesti, fie al unor contributii in natura, prin bunuri, alimente,
asigurarea folosintei unor imobile ca si locuinta a familiei, etc.
3. DREPTUL LA INFORMARE
Este reglementat
de art. 318 NCC si consta in aceea ca
fiecare dintre soti poate sa
ceara celuilalt sa il informeze cu privire la
"bunurile, veniturile si datoriile sale". Corelativ
acestui drept sta obligatia
sotilor de a se informa reciproc cu privire la aceste aspecte. Fundamentul
dreptului la informare este dat
de obligatia nepatrimoniala a sotilor
de a hotara de comun acord in tot ceea
ce priveste casatoria, obligatia care nu se poate indeplini si realiza in mod
corect si eficient in lipsa unei informari
corecte si complete.
Daca in situatia normala, de
liniste familiala, informarea dintre
soti tine de capacitatea de comunicare a
acestora si de increderea pe care si-o acorda unul altuia,
in situatiile de criza, in care se pune
problema unui refuz de a furniza
informatiile solicitate, legea da posibilitatea apelarii la instanta de tutela pentru a obtine datele
solicitate. Art. 318 NCC vorbeste de "refuzul nejustificat"
de a-l informa pe celalalt sot cu privire la situatia sa materiala, ceea ce
inseamna ca sotul reclamat poate arata
instantei ca refuzul sau are o motivatie
de natura a-l absolvi de obligatia de informare. Ca urmare
a actiunii in instanta, aceasta poate sau nu sa-l oblige pe acela dintre soti care a fost reclamat sa furnizeze informatiile solicitate, functie
de detaliile concrete ale spetei. Deasemeni, instanta are posibilitatea sa
ceara tertilor orice informatii cu
privire la bunurile, veniturile sau datoriile
persoanei respective. Tertii pot
refuza furnizarea datelor atunci cand sunt tinuti de pastrarea
secretului profesional insa, daca sotul in cauza nu aproba acordarea informatiilor, legea prezuma ca sustinerile sotului reclamant sunt
intemeiate.
4. LOCUINTA FAMILIEI
Corelativ obligatiei nepatrimoniale a sotilor de a locui impreuna, in cadrul regimului primar imperativ este
reglementata institutia locuintei
familiei.
Intrucat aceasta a facut obiectul
unui studiu anterior, in articolul de
fata ne vom limita a discuta numai elementele esentiale ale sale.
Ca si definitie, locuinta familiei este locuinta comuna a sotilor sau, in lipsa - in situatia in care , motivat si
de comun acord sotii decid sa locuiasca
separat - locuinta sotului la care se afla
copiii. Scopul reglementarii este unul de protectie al
familiei, motiv pentru care in esenta
institutia functioneaza ca o limitare a exercitarii prerogativelor dreptului de
proprietate, mai ales atunci cand este vorba despre un imobil care reprezinta bun propriu numai al unuia dintre soti .
Functionarea institutiei este asigurata, atunci cand in cauza este un
imobil aflat in proprietatea sotilor sau
al unuia dintre ei, prin notarea
locuintei familiei in cartea funciara, in baza prevederilor art. 902
NCC. In cazul in care sotii detin
imobilul in temeiul unui contract de inchiriere, conform prevederilor art. 323 NCC fiecare
dintre soti este titularul unui drept
locativ propriu, chiar daca numai unul dintre ei este titularul contractului de
inchiriere.
Imobilul care reprezinta locuinta
familiei nu poate face obiectul unor acte de dispozitie, chiar daca este bunul
propriu al unuia dintre soti, decat cu
consimtamantul scris al aceluilalt. Acelasi consimtamant este necesar si
cu privire la deplasarea din locuinta comuna
a bunurilor care o mobileaza si decoreaza.
Refuzul nejustificat de a consimti
la incheierea actului este cenzurat de instanta care poate autoriza incheierea
actului.
Lipsa consimtamantului la
incheierea actului este sanctionata cu nulitatea relativa a acestuia, care
poate fi ceruta in termen de un an de la
data la care a luat cunostinta despre acesta. In cazul in care locuinta familiei nu a fost inscrisa ca atare
in cartea funciara, sotul prejudiciat prin incheierea unui act juridic cu
privire la aceasta poate cere numai daune interese de la celalalt sot.
Incheiem cu aceasta dezbaterea elementelor esentiale ale regimului primar imperativ nu fara a afirma faptul ca in cadrul sectiunii a doua sunt reglementate si alte chestiuni legate de efectele regimului matrimonial, conventia matrimoniala, publicitatea in materia regimurilor matrimoniale. Acestea fie au fost deja analizate in capitolele anterioare fie vor face obiectul unor studii ulterioare. Ca si statut general, consideram ca si acestea pot fi incluse fara rezerve in normele regimului primar imperativ intrucat intrunesc toate elementele necesare pantru a face parte din acesta.
DANIELA NEGRILA
Notar public coordonator
Birou Notarial CONCORDIA
DANIELA NEGRILA
Notar public coordonator
Birou Notarial CONCORDIA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu