Instituţie
cunoscută încă de pe vremea romanilor, reprezentarea succesorală are cu
precădere un rol de protecţie şi de
restabilire a unui echilibru care riscă să fie
deteriorat prin aplicarea riguroasă a principiilor clasice ale
devoluţiunii succesorale.
Noul Cod Civil a
manifestat, în materia reprezentării, nu numai o tendinţă de modernizare ci şi
una de armonizare cu teoria şi criticile aduse de ea vechii reglementări
Sediul materiei îl
reprezintă art. 965-969 NCC.
NOŢIUNEA
DE REPREZENTARE SUCCESORALĂ
Este
reglementată de art. 965 NCC. Fără a exprima expres acest lucru, legea
defineşte reprezentarea succesorală ca şi pe un beneficiu al legii. În
temeiul său, un moştenitor legal de grad mai îndepărtat, numit REPREZENTANT,
urcă în drepturile ascendentului său,
numit REPREZENTAT, pentru a culege partea de moştenire ce s-ar fi
cuvenit acestuia dacă:
-
Nu ar fi fost nedemn faţă de defunct;
-
Nu ar fi fost decedat la data deschiderii moştenirii.
Faţă
de prevederile anterioare, actualul Cod civil alătura predecedatului şi pe nedemn, punând capăt nedreptăţii ce se
făcea descendenţilor acestuia din urmă, care erau şi ei sancţionaţi cu
imposibilitatea venirii la moştenirea autorului nedemnului, suferind
consecinţele unei fapte pe care nu au săvârşit-o.
Pornind
de la sus-menţionata prevedere legală, vom face o serie de observaţii cu
privire la noţiunea de reprezentare succesorală:
1.
Din punct de vedere al justificării sale, ca şi instituţie juridică, reprezentarea succesorală
are rolul, pe de o parte, de a înlătura consecinţele nefavorabile ale aplicării
principiului proximităţii gradului de rudenie în toate cazurile şi nelimitat
şi, pe de altă parte, de a asigura un echilibru între moştenitorii unui
defunct, protejându-i de efectele nefavorabile pe care le au anumite evenimente
imprevizibile şi care nu le sunt
imputabile.
Astfel,
în cazul în care o persoană are 3 copii, iar unul dintre aceştia moare înaintea
părintelui său, la decesul acestuia din urmă, dacă am aplica principiul
proximităţii gradului de rudenie, ar trebui să fie chemaţi la moştenire numai
cei doi copii aflaţi în viaţă. Ori, acest lucru ar fi injust faţă de nepoţii pe
care defunctul îi are de pe urma copilului său predecedat. O asemenea injusteţe
se corectează practic prin instituţia reprezentării, copiii celui predecedat,
rude de gradul 2, fiind chemaţi la moştenire alături de copiii defunctului,
rude de gradul 1.
Un
alt exemplu este cel în care autorul moştenirii are trei copii, unul dintre ei
fiind nedemn de a moşteni şi având la rândul său copii. Dacă luăm în discuţie caracterul de
sancţiune civilă al nedemnităţii, trebuie să recunoaştem faptul că efectele
acesteia nu se vor putea extinde şi asupra descendenţilor nedemnului, care nu
au nici o vină şi nu pot fi răspunzători pentru faptele părintelui lor. Prin
urmare, este just să li se acorde dreptul de a-şi moşteni bunicul, în locul
ascendentului lor nedemn, alături de fraţii şi surorile acestuia, chiar dacă
aceştia sunt moştenitori în grad mai apropiat cu defunctul.
2.
Reprezentarea succesorală reprezintă excepţia a două principii ale moştenirii:
a)
în primul rând, astfel cum afirmam şi anterior, este o excepţie de la
principiul proximităţii gradului de rudenie, cu rolul de a proteja rudele
de grad mai îndepărtat de consecinţele nefaste ale unor evenimente
imprevizibile şi neimputabile lor. În temeiul său, moştenitori de grad mai
îndepărtat vor fi chemaţi la moştenire împreună cu moştenitori mai apropiaţi în
grad, culegând cu drepturi egale bunurile care au aparţinut defunctului. Când
spunem că între moştenitori drepturile sunt egale, nu ne referim neapărat la
partea de moştenire pe care o vor culege efectiv, ci la aplicarea aceloraşi
norme legale, fără deosebire, atât în privinţa fondului cât şi a procedurilor
aplicabile. Astfel, nu se va pune nicicum problema unui tratament inegal faţă
de rudele de gradul 2, 3 sau 4, venite la moştenire în temeiul reprezentării,
în raport cu moştenitorii de gradul 1 veniţi la moştenire în nume propriu.
Principiul proximităţii gradului de rudenie se respectă, totuşi, pe fond, în
raport de rudele de gradul cel mai apropiat care vin la moştenire şi care
determină numărul tulpinilor în care se împarte moştenirea.
b)
în al doilea rând, este o excepţie de la principiul împărţirii moştenirii în
părţi egale între moştenitorii de grad egal, cu rolul de a echilibra
situaţia şi tratamentul acordat moştenitorilor unui defunct în situaţia
specială a aplicării reprezentării succesorale. Astfel, aşa cum vom analiza
ulterior, atunci când intervine reprezentarea, moştenirea se împarte pe
tulpini, în funcţie de numărul de moştenitori de grad mai apropiat cu
defunctul. Dacă sunt întrunite condiţiile reprezentării şi pentru moştenitorii
din gradele următoare, moştenirea se va împărţi în subtulpini. În urma acestui
procedeu, dacă un defunct are mai mulţi moştenitori care pot fi reprezentaţi,
iar aceştia la rândul lor au număr inegal de descendenţi, se va ajunge la
situaţia în care moştenitori de grad egal să împartă moştenirea în părţi
inegale . Principiul împărţirii în părţi egale între moştenitorii de acelaşi
grad se respectă totuşi, pe fond, întrucât tulpinile care se alcătuiesc, dacă
există vocaţia egalităţii, se formează în mod egal. Să luăm următorul exemplu:
Un
defunct are trei copii, dintre care unul este în viaţă, iar doi sunt decedaţi
la data deschiderii moştenirii, având, unul dintre ei doi copii, iar celălalt
trei copii. Moştenirea se va împărţi în trei tulpini egale. Fiecare tulpină se
va împărţi între moştenitorii reprezentatului, astfel încât pe tulpina în care
sunt doi descendenţi vom realiza două ramuri iar pe tulpina în care sunt trei
descendenţi vom realiza trei ramuri. În acest fel, nepoţii de fiu vor culege părţi inegale ,deşi sunt rude de
grad egal, doi dintre ei, fraţi fiind, urmând să primească 1/3:2=1/6 fiecare,
iar ceilalţi trei, fraţi fiind, urmând se primească 1/3:3=1/9 fiecare.
3.
Noţiunea de reprezentare succesorală nu presupune, pentru a o face să
intervină, existenţa voinţei unei persoane, nici a defunctului, nici a
moştenitorilor. Reprezentarea succesorală se aplică în temeiul legii, art. 965 NCC folosind expresia „în virtutea legii”. Pe
cale de consecinţă, reprezentarea succesorală va interveni şi îşi va produce
efectele ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile legale, intervenţia
producându-se de drept şi imperativ, dincolo şi în afara voinţei celui care
lasă moştenirea sau a celui care moşteneşte. Putem spune deci că aplicarea reprezentării are caracter
imperativ şi intervine de drept, regulile sale neputând fi modificate prin
voinţa părţilor. Singurul moment în care se va lua în considerare voinţa
succesibililor este cel al exprimării dreptului lor de opţiune, astfel încât
cel care renunţă la moştenire renunţă implicit şi la beneficiul reprezentării,
dacă este cazul. În schimb, cel care acceptă moştenirea nu va putea renunţa la
aplicarea reprezentării în situaţia în care aceasta se impune. De asemenea, nu
vom putea vorbi nici de o modificare prin voinţa părţilor a modului de
împărţire a moştenirii ca efect al reprezentării, aceasta făcându-se în toate
cazurile pe tulpini, după cum nu vom putea vorbi de vreo modificare prin voinţa
părţilor a cazurilor în care se aplică reprezentarea.
DANIELA NEGRILA
Notar public coordonator
Birou Notarial CONCORDIA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu