DE CE MOR PACIENTII SISTEMULUI MEDICAL ROMANESC

Stiu ca  ceea ce va scriu acum nu este o stire de senzatie  pentru ca, in urma  "tratamentului"  defectuos pe care l-am primit  la sectia UPU a Spitalului Municipal  Bucuresti, am ramas totusi in viata. Nici nu-mi doresc sa transmit o stire de senzatie, dupa cum nu-mi doresc ca numele meu sa fie facut public in legatura cu acest caz. 

Ma simt insa obligata sa trag un semnal de alarma, tocmai datorita faptului ca am ramas in viata,  si sper ca demersul meu sa ajute la  pastrarea unor  alte vieti.  Revolta mea  se extinde atat asupra sistemului medical romanesc, pe care in ansamblul sau il consider vinovat de starea  de sanatate a unei intregi natiuni, cat si asupra  unora dintre practicantii medicinei, pe care  numai din considerente de  politete ii pot numi "medici".

Iata , pe scurt,  relatarea evenimentelor.

Sunt un om sanatos  in general,  dar afectat de o problema grava:  sunt alergica la veninul de viespe.  Caracteristicile unei asemenea  maladii sunt  binecunoscute, iar consecintele  neinterventiei  rapide  pot fi  dintre cele mai grave. Din cauza ca  se poate ajunge  in timp scurt la soc anafilactic si la decesul pacientului,  alergia la veninul de himenoptere este considerata urgenta medicala majora.

Duminica , in jurul oreu 14,30 am fost  intepata de o viespe   - probabil prima viespe "inviata" si  iesita la plimbare in aer liber pentru ca, stim cu totii, "unde-i ata subtire acolo se rupe".  Nu este prima data cand  ma aflu intr-o asemenea situatie, asa incat stiu cum trebuie sa actionez  si cum trebuie sa-mi acord  singura primul ajutor.  Mi-am administrat imediat o tableta de Xizal ( un antialergic foarte eficient ) si m-am deplasat catre cea mai apropiata unitate medicala de urgenta, in speta Spitalul  Municipal Bucuresti.  Dupa ce am trecut  de sectia de "triaj"  si de receptia  la care mi s-a intocmit fisa de observatie, am fost indrumata  catre serviciul "urgente majore"  cu indicatia de a atentiona personalul medical cu privire la faptul ca prezint alergie la intepatura de viespe.  Pana la acest moment, nu am nimic de reprosat personalului medicat implicat.  Odata ajunsa la serviciul de "urgente majore", am intrat  si am lasat fisa de observatie, atragand atentia totodata asupra  caracterului urgent al situatiei. Fac precizarea ca  la acel moment  deja erau prezente primele semne de manifestare ale  alergiei, iar starea in care ma aflam nu era dintre cele mai bune, intrucat trecuse aproximativ o ora de la producerea evenimentului ( acesta s-a produs intr-o comuna aflata in apropierea Bucurestiului, iar timpul scurs  a fost acoperit de deplasarea  catre spital ).  Cum nu am insa obiceiul de a ma tranti pe jos  ca sa atrag atentia  asupra mea, ci incerc sa ma port cu demnitate si decenta,  nu am dat  impresia ca ma aflu intr-o stare critica.  Am fost invitata afara, pe un culoar  complet gol,  in care nu se afla nici macar un scaun pe care sa ma pot aseza.  Dupa circa un sfert de ora am intrat din nou  si am  atras atentia  unei doamne doctor  ca nu ma simt bine, iar raspunsul  acesteia a fost pentru mine de-a dreptul cutremurator : "ei, ca sa vezi, va simtiti rau iar eu nu v-am chemat;  ati intrat in soc anafilactic  si nu v-am chemat ? "

La situatia  creata   memoria mea a atasat imediat un alt eveniment produs  in urma cu aproximativ doi ani cand,  la acelasi spital , in urma unei alte intepaturi de viespe,  am atras  atentia doamnei doctor de serviciu in acel  moment  asupra interdictiei  de a-mi administra adrenalina - ca si tratament pentru alergie - intrucat  sufar de tulburari de ritm cardiac  care constau intr-o artimie ventriculara  severa. Dumneaei nu m-a ascultat, mi-a administrat fata stirea mea medicamentul, iar rezultatul a fost unul destul de neplacut, pe care-l am  mentionat intr-un document medicat ce mi-a fost eliberat cu acea ocazie (  in paranteza  fie spus, recomandarea verbala a fost  sa nu mai admit niciodata sa mi se administreze adrenalina )

Fata de  comportamentul  actual al doamnei doctor,  de cinismul  si  lipsa ei de  profesionalism,  am declarat ca  refuz sa fiu tratata  de un asemenea cadru  medical , am luat fisa de observatie  si am plecat, hotarata sa ma tratez, atata cat voi putea,  la domiciliul meu, dupa  regulile care de-acum mi-au devenit cunoscute,  iar  la nevoie sa  ma adresez unei alte unitati medicale de urgenta.  Mi-am injectat singura  mai multe fiole de  dexametazona  si mi-am administrat  antihistaminice orale . Tratamentul  acesta a avut efect, nu stiu nici eu de ce, pentru ca altadata  alergia se retragea cu mare greutate chiar si dupa administrarea unor doze  mari de  hidrocortizon.  ( Poate  de ajutor a fost eliberarea de adrenalina in organism, ca urmare  a enervarii produse de  atitudinea doamnei doctor, pentru ca se stie ca adrenalina este  folosita ca si tratament  in alergiile rebele ).  Cert este ca nu am murit. Si de aceea  vreau sa  trag un semna de alarma .

Este oare necesar ca omul sa ajunga sa atinga pragul critic  al bolii pentru ca medicii sa-si faca datoria?  Mai putem vorbi de deontologia lor profesionala  si de juramantul   depus de ei atunci cand se poarta intr-un asemenea mod ?  Intamplator eu am  suficiente cunostinte medicale si suficient sange rece incat sa ma tratez  singura, pana la o anumita limita. Dar ceilalti oameni ce fac?  Sunt  obligati  sa accepte sa  un tratament egal cu al unor animale sau, daca au indeajuns de multa mandrie incat  sa refuze  sa fie calcati in picioare,  sa moara.  Mai mult, este  posibil sa fim obligati sa ne tratam acasa sau sa apelam la serviciile medicale particulare, platite, pentru ca  sistemul medical caruia ii achitam  lunar  diferite sume, mai mari ori mai mici, functie de veniturile fiecaruia,  refuza sa ne acorde  un minim prim ajutor ?  Trebuie sa arat ca, intr-adevar,  sectia de urgente nu mai avea un pat liber, dar  la fel de bine  trebuie sa arat ca intr-o alta situatie similara, in urma unei alte  intepaturi de viespe, un alt medic, in acelasi spital, in  aceleasi conditii de aglomeratie,  a gasit solutia de a ma aseza pe un scaun si de a-mi pune o perfuzie.  Da, nu mi-a oferit conditii optime, dar m-a tratat, mi-a dat primul ajutor, nu m-a lasat sa astept eliberarea unui pat  si , eventual,  un salvator soc anafilactic.  Acela  a fost MEDIC, salvator de vieti omenesti. Doamna doctor  la care fac referire, insa,  nu cred ca poate fi gratificata cu aceasta denumire, chiar daca este totusi  " graduata"  cu o diploma universitara.

Nu cer  sanctiuni, nu  mi-ar aduce nici o bucurie aplicarea lor,  dar cred ca  numai  prin luarea unor masuri  serioase  este posibila  insanatosirea sistemului medical romanesc. Nu cred ca  masurile trebuie luate numai atunci cand consecintele sunt ireparabile, cand pacientul moare, ele trebuie luate  inainte ca asemenea efecte sa se produca pentru ca , odata ce s-au produs,  ele nu mai pot fi restaurate.  

Poate ca,  legat de analiza situatiei pe care v-am prezentat-o veti face cateva  investigatii legate de dl doctor Victor Filip, un  eminent alergolog roman, personalitate de exceptie si "vindecator" al multor  persoane  pe care medicina  le-a declarat de nevindecat. Felul in care el a fost obligat sa se retraga, interdictia de a  folosi un medicament pe care il importa din Germania (atentie, aceste afirmatii trebuie verificate ),  inchiedrea cabinetului sau particular, posibilitatea de a  utiliza si include pe piata romaneasca a tratamentului pe care el il folosea, pot fi cateva subiecte interesante.  Scopul  nu este reabilitatea doctorului Filip, intrucat  are o varsta inaintata si nu cred ca mai este dornic sa profeseze,  scopul este unul moral , de restabilire a  unui echilibru si de recunoastere a meritelor unui om care cu adevarat poate fi numit OM si MEDIC .