Pentru a
analiza caracterul sinalagmatic
al contractului de vanzare cumparare vom
face o scurta incursiune in materia actului juridic civil definit, intr-o conceptie majoritara, drept manifestarea de vointa facuta
in scopul de a produce efecte juridice, respectiv de a naste, modifica sau stinge un raport
juridic civil.
Manifestarea de vointa poate sa
apartina unei singure parti sau
mai multora, motiv pentru care actele
juridice se impart in
acte juridice unilaterale – care sunt rezultatul manifestarii vointei
unei singure parti – si in acte juridice bilaterale – care reprezinta vointa
concordanta a doua
parti. Criteriul folosit, deci,
pentru realizarea unei astfel de
clasificari il reprezinta sursa manifestarii de vointa, faptul ca ea provine de
la una sau de la mai multe parti.
Codul
civil actual este deosebit de riguros in stabilirea unor definitii clare a celor doua tipuri de acte juridice,
definind exact atat actul juridic unilateral, in art. 1324 ( “ este unilateral
actul juridic care presupune numai
manifestarea de vointa a autorului sau” ) cat si contractul – ca act juridic bilateral – in art. 1166 (“
contractul este acordul de vointe dintre doua sau mai multe persoane cu
intentia de a constitui, modifica sau
stinge un raport juridic” ).
Contractele
– acte juridice bilaterale – pot fi impartite la randul lor in contracte
unilaterale si contracte bilaterale sau sinalagmatice. Conform
art. 1171 NCC, “ contractul este
sinalagmatic atunci cand obligatiile
nascute din acesta sunt reciproce si
interdependente. In caz contrar,
contractul este unilateral chiar daca executarea lui presupune obligatii in sarcina ambelor parti “.
Prin
urmare, trebuie sa
facem o distinctie clara intre actul juridic unilateral , rezultat al
manifestarii de vointa al unei singure persoane, si contractul unilateral, rezultat
al manifestarii vointei concordante dintre doua
persoane. Actul juridic unilateral
este produs prin vointa unei singure persoane care, manifestandu-se in plan juridic, determina fie
nasterea, fie modificarea, fie stingerea
unui raport juridic. Aceasta manifestare unica de vointa este practic suficienta pentru a crea
astfel de efecte, fara a exista nici o conditie legata de vreo alta persoana sau de vointa acesteia. Contractul
unilateral este produs prin
convergenta vointei a doua parti care, manifestandu-se , determina deasemenea
nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil, cu
deosebirea ca aceste efecte se pot produce numai daca exista un acord de vointa si numai ca urmare a
acestuia . Lipsa concordantei intre
vointa juridica a celor doua parti este
cauza neincheierii contractului. Aceasta
inseamna ca in cazul contractelor, chiar
si a celor unilaterale, manifestarea de
vointa a uneia dintre parti este
conditionata, pentru a genera efectele
juridice scontate, de manifestarea
convergenta a vointei celeilate parti, de existenta
consensului dintre ele. Lipsa acordului dintre ele, a consensului
echivaleaza cu insasi lipsa
contractului.
Facand
un joc al expresiilor, putem spune ca,
daca un contract este totdeauna
un act juridic, actul juridic unilateral nu este si nu poate fi niciodata un
contract. Iar contractul, indiferent ca
este unilateral sau bilateral , este
totdeauna un act juridic bilateral.
Deosebirea dintre cele
doua tipuri de contracte – unilaterale si bilaterale – sta in analiza continutului lor.
In
cazul contractelor unilaterale, obligatiile generate prin incheierea lor cad in sarcina uneia dintre parti, cealalta avand numai calitatea de creditor. Ele, desi incheiate in urma acordului de vointa dintre doua
parti, creeaza conditii inegale pentru acestea, insa nu ca urmare a unei inegalitati juridice ci ca urmare a
faptului ca partea care s-a obligat si-a asumat benevol statutul de debitor, cunoscand
ca nu va primi nimic, in contraprestatie, din partea celeilate parti.
Mai mult chiar, cealalta parte, cu rol
de creditor in contractul incheiat, are dreptul de a cere debitorului sa-si
indeplineasca obligatia asumata, chiar daca
nu-i ofera nimic in schimb.
In cazul contractelor bilaterale (sinalagmatice ), obligatiile
sunt reciproce si interdependente, ambele parti avand
concomitent atat calitatea de creditor cat si pe cea de debitor. Sunt
contracte care ofera o pozitie de
egalitate partilor , reciprocitatea obligatiilor fiind cea in masura sa determine si sa
oblige la asigurarea unor
raporturi echitabile intre parti. Mecanismul
acestora este unul de tip cauza – efect, in sensul ca indeplinirea sau neindeplinirea obligatiei de
catre una dintre parti reprezinta cauza,
motivul pentru care cealalta parte isi indeplineste sau nu
obligatia sa. Indeplinirea obligatiei de
catre una dintre parti necesita aceeasi atitudine din partea celeilalte parti, impunandu-i acesteia sa-si respecte,
la randul sau, obligatiile asumate. Corelativ, neindeplinirea obligatiei de catre una dintre parti reprezinta o motivatie
suficienta pentru ca nici cealalta parte sa nu-si respecte obligatiile sale.
Plecand
de la toate aceste discutii , concluzionam ca vanzarea este
un act juridic bilateral, un contract, in cadrul sau manifestandu-se vointa a doua parti : vanzatorul si
cumparatorul. In acelasi timp, vanzarea
este un contract bilateral – sinalagmatic – intrucat da nastere la obligatii reciproce si
interdependente ale partilor.
Vom
analiza in amanunt ce inseamna si in ce
consta caracterul sinalagmatic al
contractului de vanzare cumparare.
Asa
cum am mai spus si cum defineste insusi codul civil, prin “sinalagmatic” intelegem
o reciprocitate si o interdependenta a oblgatiilor nascute din
incheierea respectivului contract.
Ce inseamna, lingvistic vorbind, “reciproc” si “interdependent”? Dupa
DEX, termenul de “reciproc” inseamna “care acționează unul asupra
celuilalt, care se influențează unul pe altul, care vine din amândouă părțile, care
angajează în egală măsură ”, iar
termenul de “interdependent”
inseamna “care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau
proces cu care se află în dependență reciprocă “. Pornind de la aceste
definitii, observam ca notiunea de interdependenta presupune reciprocitate. In acelasi timp, facand legatura cu obiectul
discutiei noastre, intelegem ca
obligatiile rezultate din contractul sinalagmatic trebuie sa actioneze una asupra celeilalte, sa se
influenteze reciproc si sa fie dependente una de alta.
Lucrurile
se petrec intocmai in cazul contractului de vanzare cumparare.
De
exemplu, vanzatorul are obligatia de a
transmite dreptul ce face obiectul contractului catre
cumparator, iar acesta din urma are, in
mod corelativ, obligatia de a plati pretul.
Art. 1673 NCC prevede ca ”vanzatorul
este obligat sa transmita cumparatorului proprietatea bunului vandut”, iar art. 1719 NCC enumera ca una dintre obligatiile principale
ale cumparatorului datoria sa de a plati pretul vanzarii. Aceste doua obligatii sunt reciproce si
se afla in interdependenta, asa
cum cere si defineste codul civil. Nici
vanzatorul nu poate fi obligat sa transmita dreptul sau in lipsa platii
pretului, dupa cum nici cumparatorul nu
trebuie sa plateasca pretul daca vanzatorul nu-i transmite dreptul
ce face obiectul contractului. Daca, totusi, una dintre parti si-a indeplinit
obligatia sa, neindeplinirea obligatiei de catre cealalta parte este sanctionata legal, mergandu-se pana intr-acolo
incat contractul sa poata fi desfiintat. Pentru acele situatii in care una
dintre parti nu-si indeplineste obligatia, legea ofera celeilalte diferite mijloace de aparare. Astfel, daca
cel care cumpara este evins,
pierzand in acest fel dreptul transmis prin vanzare, “vanzatorul este tinut sa inapoieze pretul in
intregime” precum si sporul de valoare al acestuia pana la data evictiunii,
conform celor stabilite de art. 1701
NCC. Totodata, daca cel care a cumparat un bun sau un drept afla de existenta
unei cauze de evictiune, este indreptatit, in temeiul art. 1722 NCC, “sa
suspende plata pretului pana la incetarea tulburarii sau pana cand vanzatorul ofera o garantie
corespunzatoare”. Corespunzator,
vanzatorul care nu si-a primit pretul stabilit prin contract, “este indreptatit
sa obtina fie executarea silita a
obligatiei de plata, fie rezolutiunea vanzarii”, impreuna cu daune interese
intemeindu-se pe prevederile art. 1724 NCC.
In acelasi timp, daca bunul nu a fost inca predat cumparatorului,
vanzatorul care nu si-a incasat pretul poate sa
suspende obligatia sa de predare pana la indeplinirea conditiilor impuse
de art. 1694 NCC.
Aceste obligatii sunt si raman interdependente chiar si atunci cand
transferul proprietatii este amanat pana la o anumita data prin
intelegerea partilor sau cand obligatia
de plata a pretului este afectata de un termen. Tot reciproce si interdependente sunt
obligatiile partilor atunci cand vanzarea se face cu plata pretului in rate,
obligatia de plata fiind garantata cu
rezerva dreptului de proprietate, in temeiul art. 1755 si urm NCC. La
fel stau lucrurile si atunci cand este
vorba de vanzarea unui bun viitor,
reglementata de art. 1658 NCC, chiar daca transferul proprietatii este amanat,
prin lege, pana la momentul realizarii bunului. Obligatia vanzatorului exista,
ca si obligatia cumparatorului de a plati pretul, numai ca ele sunt afectate de
un termen si o conditie, asumate
reciproc de catre ambele parti.
Exemplele privind interdependenta si reciprocitatea
obligatiilor in contractul de vanzare cumparare pot continua. Astfel, daca vanzatorul este obligat sa predea bunul
vandut, conform art. 1672 NCC coroborat cu art. 1685-1694 NCC, de buna seama ca si cumparatorul este obligat
sa preia bunul ce face obiectul
contractului, conform prevederilor art.1719 NCC. Obligatiei cumparatorului de a plati pretul
ii mai corespunde si obligatia vanzatorului de a da chitanta descarcatoare
pentru suma primita, conform art. 1500 NCC. Obligatiei vanzatorului de a garanta contra viciilor ascunse ale bunului, prevazute de art. 1707 NCC, ii
corespunde obligatia cumparatorului de a verifica starea bunului imediat dupa
preluare si, in cazul descoperirii
anumitor vicii, de a le aduce la cunostinta vanzatorului intr-un termen
rezonabil, dupa cum se exprima art. 1709
NCC.
Analizand
prevederile legale care determina caracterul sinalagmatic al
contractului de vanzare cumparare, constatam ca
aceste este reglementat de o asa maniera incat el devine esential pentru
intreaga viziune pe care trebuie sa o
avem asupra vanzarii. Astfel, atata
vreme cat vanzatorul, in caz de neplata a pretului, este indreptatit sa ceara
rezolutiunea vanzarii conform art. 1724
NCC, iar cumparatorul “poate cere
rezolutiunea vanzarii daca a fost evins
de intregul bun sau de o parte a acestuia indeajuns de insemnata”,
inseamna ca , in esenta neindeplinirea uneia dintre obligatiile reciproce – deci nerespectarea caracterului
sinalagmatic al contractului – determina desfiintarea actului juridic incheiat. Altfel spus, lipsa caracterului
bilateral, lipsa sau nerespectarea
obligatiilor reciproce, este motiv
de desfiintare a contractului. Fara un caracter bilateral nu mai suntem in prezenta unei vanzari, transformandu-se pe fond tipul actului juridic. De exemplu, in lipsa asumarii de catre cumparator a obligatiilor aferente acestei calitati, actul vanztorului nu poate fi decat o simpla promisiune de a vinde sau o oferta de vanzare, contractul neputand fi incheiat decat atunci cand obligatiile partilor devin reciproce si interdependente.
Vedem
de aici importanta speciala pe care o are aceasta caracteristica a vanzarii,
careia va trebui, in practica, sa-i
acordam locul cuvenit. Iar acest lucru nu se va putea realiza decat
printr-o corecta si completa stabilire a
obligatiilor partilor precum si a sanctiunilor care intervin in caz de
neexecutare.
DANIELA NEGRILA
Notar public coordonator
Birou Notarial CONCORDIA
DANIELA NEGRILA
Notar public coordonator
Birou Notarial CONCORDIA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu