CARACTERUL ONEROS AL CONTRACTULUI DE VANZARE

Clasificarea  actelor juridice  dupa scopul urmarit de parti la incheierea lor  le imparte in acte cu titlu gratuit si acte cu titlu oneros. Aceasta impartire este  functionala  indiferent daca este vorba despre acte juridice unilaterale sau  bilaterale. Astfel, caracter gratuit are  atat testamentul – act juridic unilateral – cat si donatia – act juridic bilateral .  Caracter oneros are atat promisiunea de vanzare – act juridic unilateral – cat si contractul de imprumut cu dobanda – act juridic bilateral.

Literatura de specialitate  defineste  actul juridic cu titlu gratuit ca fiind acel act  prin care una dintre parti procura celeilalte un beneficiu, fara a obtine inschimb un avantaj.  Astfel de acte sunt  testamentul, renuntarea la mostenire, contractul de donatie fara sarcini, contractul de comodat, etc. Actele juridice cu titlu oneros sunt  definite deasemenea in doctrina ca fiind acele acte  prin incheierea carora, in schimbul obligatiilor asumate,  fiecare parte urmareste sa isi procure un avantaj.  In aceasta categorie includem  oferta de a vinde,  contractul de locatiune, contractul de renta viagera, etc.

Noul cod civil nu ofera o definitie generala a  actelor juridice cu titlu gratuit sau oneros, in  schimb se ocupa, in art. 1172, de  definirea contractelor din aceasta categorie. Astfel, primul aliniat al  art. 1172  spune ca este cu titlu oneros “contractul prin care fiecare parte urmareste sa isi procure un avantaj in schimbul obligatiilor asumate”, iar aliniatul al doilea al aceluiasi articol stabileste ca este cu titlu gratuit acel contract  “prin care una dintre  parti  urmareste sa  procure celeilalte parti un beneficiu, fara a obtine in schimb un avantaj”

La randul lor actele juridice cu titlu  oneros se subclasifica in acte  comutative si acte aleatorii, codul civil oferind la randul sau  o  definitie a  contractelor  de acest tip in art. 1173.  Doctrina si legea recunosc sub denumirea de  acte  comutative acele acte juridice cu titlu oneros  in care, “la momentul incheierii lor, existenta drepturilor si obligatiilor partilor este certa, iar intinderea lor este determinata sau determinabila”,  iar sub denumirea de  acte aleatorii acele acte juridice cu titlu oneros  care, prin natura lor sau prin vointa partilor, “ofdera cel putin uneia dintre parti sansa unui castig si o expune totodata la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment  viitor si incert” .

Bineinteles, si actele juridice  cu titlu gratuit cunosc  la randul lor o subclasificare, in acte dezinteresate si liberalitati, criteriul constand in analiza  modificarii  patrimoniului celui care savarseste actul.  In privinta actelor dezinteresate, codul civil nu ofera nici o definitie, lasand  doctrina sa se ocupe de ele.  Aceasta le defineste de regula ca fiind  acele acte juridice cu titlu gratuit  prin  care  dispunatorul procura  un beneficiu cuiva fara sa isi micsoreze patrimoniul, ca de exemplu comodatul, mandatul gratuit, etc.  Liberalitatile  prezinta, pare-se , interes si pentru legiuitor  care le defineste in art.  984 ca fiind actele juridice “prin care o persoana  dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, in tot sau in parte, in favoarea unei alte persoane” . Teoria juridica  defineste liberalitatile intr-o maniera mai generala,  stabilind ca ele sunt acele acte juridice cu titlu gratuit  prin care dispunatorul isi micsoreaza patrimoniul in folosul unei alte persoane,  al carei patrimoniu se mareste in mod corespunzator. 

Impartirea actelor juridice in acte cu titlu gratuit si acte cu titlu oneros are o deosebita importanta practica. Iata cateva exemple: 
          a)Conditiile pe care legea le cere cu privire la capacitatea de a incheia acte juridice sunt diferite  dupa cum este vorba despre actele cu titlu gratuit sau despre cele cu titlu oneros, pentru cele dintai  instituindu-se reguli mai exigente.  Astfel, pentru a putea  dispune prin liberalitati , legea cere ca persoana sa aiba capacitate  deplina de exercitiu – conform art. 988 NCC – cu exceptia donatiilor facute descendentilor interzisului judecatoresc in conditiile art. 175 NCC. In privinta actelor juridice cu titlu oneros, legea este mult mai lejera, orice persoana putand  fi parte intr-un astfel de act, inclusiv cea lipsita de capacitate  de exercitiu  sau  cu capacitate  de exercitiu restransa . Participarea acestora  la incheierea actelor juridice cu titlu  oneros se face prin intermediul reprezentantului legal, al tutorelui sau  curatorului, cu sau fara autorizarea instantei de tutela, in functie de natura actului. Art. 1652 consacra, in materia vanzarii, principiul capacitatii: “pot cumpara sau vinde toti cei carora nu le este interzis prin lege”.

b)In materia mostenirii,  actele de dispozitie cu titlu oneros incheiate intre

mostenitorul nedemn si tertii de buna credinta se mentin, in timp ce, prin interpretarea per a contrario a dispozitiilor art.  960 NCC, actele cu titlu gratuit , asemeni celor cu titlu oneros dar incheiate cu tertii de rea credinta sunt desfintate.

c)In materia revocarii donatiei pentru ingratitudine, aceasta nu are nici un efect in

privinta tertilor dobanditori cu titlu oneros  si de buna credinta, conform prevederilor art. 1026 NCC, in timp ce aceia care au dobandit de la donatar un bun, dar cu titlu gratuit, vor fi obligati  la restituire.

Revenind la  problematica pe care o discutam, avand in vedere toate discutiile cu caracter general  pe care le-am avut pana acum, putem stabili ca VANZAREA  este un contract  cu titlu oneros – intrucat  fiecare parte urmareste sa isi procure un avantaj – si comutativ – intrucat existenta drepturilor si obligatiilor partilor este certa iar intinderea lor este  determinata sau determinabila.  Vom detalia si demonstra in cele ce urmeaza, ocupandu-ne in acest capitol de acele prevederi legale care demonstreaza  si vin in sprijinul caracterului oneros al vanzarii, urmand ca  in urmatorul capitol sa tratam  de aceeasi maniera caracterul comutativ al acestui contract.

            Prin incheierea contractului,  vanzatorul  urmareste sa primeasca pretul, iar cumparatorul urmareste sa primeasca  dreptul cumparat. Este evident, deci, caracterul oneros al contractului de vanzare cumparare, ambele parti avand  un interes pe care il materializeaza si care este cauza determinanta a realizarii contractului. Lipsa  oricaruia dintre aceste elemente face ca actul juridic incheiat sa nu mai reprezinte o vanzare , modificand astfel intregul  regim juridic aplicabil. De exemplu, daca  transmitatorul  urmareste sa instraineze dreptul fara a primi in schimb un pret, atunci  contractul va fi unul cu titlu gratuit, respectiv o donatie. Deasemenea,  daca  o parte  urmareste sa  remita celeilalte o suma de bani fara a primi in schimb  un drept sau proprietatea unui bun,  contractul va fi unul de donatie, iar nu de vanzare.

 Avand in vedere  interesul pe care ambele parti il au, faptul ca fiecare urmareste sa-si procure un avantaj, in esenta avand in vedere caracterul oneros al contractului de vanzare cumparare, regimul juridic aplicabil vanzarii are o anumita conotatie, fiind caracterizat de existenta anumitor reglementari specifice. Pentru ca interesul urmarit de vanzator este procurarea pretului bunului respectiv,  legea reglementeaza cu multa rigurozitate toate aspectele legate de pret. Corelativ cu aceasta, pentru ca scopul urmarit de cumparator este  dobandirea proprietatii bunului vandut, norma legala  se ocupa  cu precadere de toate aspectele legate nu numai de transmiterea proprietatii ci si de predarea bunului, de starea lui si de pastrarea proprietatii si a posesiei de catre dobanditor.  Vom face o scurta analiza a normelor legale care justifica existenta si ajuta realizarea caracterului oneros al vanzarii. 

In privinta pretului – care reprezinta avantajul urmarit de vanzator – art. 1660 NCC stabileste conditiile acestuia. In primul rand trebuie sa fie vorba de o suma de bani, acest lucru fiind de esenta vanzarii. Exprimarea pretului in alt echivalent ( bunuri sau alte prestatii ) duce la o alta calificare a actului ( de exemplu poate deveni aplicabil regimul juridic al schimbului). Aliniatul 2 al art. 1660 NCC cere ca pretul sa fie serios si sa fie determinat sau cel putin determinabil, prevederea avand insa relevanta mai mult in privinta caracterului comutativ al vanzarii despre care vom discuta in capitolul urmator. Intrucat primirea pretului reprezinta cauza esentiala care l-a determinat pe vanzator sa incheie actul, legea se preocupa si de existenta unei echivalente reale intre valoarea bunului vandut si pretul asupra caruia au cazut partile de acord. Astfel, art. 1665 NCC sanctioneaza cu anulabilitatea  acea vanzare in care pretul este fictiv – deci este stipulat fara intentia de a fi platit – sau derizoriu – deci disproportionat fata de valoarea bunului .  Pentru  apararea interesului vanzatorului legea stabileste ca plata pretului este o obligatie esentiala a cumparatorului a carei neexecutare il indreptateste pe vanzator sa obtina  fie executarea silita fie rezolutiunea actului ( art. 1724 NCC ) 

In privinta bunului  a carui proprietate se transmite prin vanzare,  art. 1657 NCC stabileste ca “orice bun poate fi vandut in mod liber, daca vanzarea nu este interzisa sau limitata prin lege, conventie ori testament”, lasandu-se astfel o maxima libertate in determinarea obiectului unui contract de vanzare cumparare.  Intrucat cumparatorul urmareste sa primeasca nu numai proprietatea bunului ci si posesia acestuia, legea se ocupa de reglementarea predarii bunului pe care o defineste in art. 1685 NCC ca fiind “punerea bunului vandut  la dispozitia cumparatorului, impreuna cu tot ceea ce este necesar, dupa imprejurari, pentru exercitarea libera si neingradita a posesiei”.  Avand in vedere faptul ca  dreptul dobandit de cumparator trebuie sa fie integru si intangibil, art. 1686 NCC stipuleaza ca obligatia de predare a bunului se intinde si asupra accesoriilor acestuia, impunandu-i vanzatorului ca , odata cu bunul, sa remita cumparatorului si toate titlurile si documentele care atesta existenta dreptului transmis.  Starea bunului este un alt aspect care  concretizeaza avantajul pe care cumparatorul doreste sa si-l creeze prin incheierea contractului de vanzare cumparare, prin urmare art. 1690 NCC prevede ca “bunul trebuie sa fie predat in starea in care se afla in momentul incheierii contractului”.    Indeplinirea scopului pe care l-a avut cumparatorul atunci cand a incheiat contractul de vanzare cumparare este  esentiala pentru legiuitor, acesta  reglementand situatia in care obiectul contractului il reprezinta un bun viitor, in art.  1658 NCC, un bun care a pierit in intregime sau in parte , in art. 1659 NCC, sau bunul altei persoane, in art. 1683 NCC.  Astfel, cu privire la bunul viitor, cumparatorul dobandeste proprietatea acestuia in momentul in care el s-a realizat.  In privinta bunului pierit in totalitate la momentul incheierii contractului actul juridic nu produce nici un efect, prin urmare, neputand dobandi proprietatea si posesia bunului, cumparatorul nu are nici el obliogatia de plata. Daca bunul era pierit numai in parte, cumparatorul are dreptul sa aleaga intre reducerea pretului sau anularea vanzarii.  Bunul altei persoane poate face obiectul unui contract de vanzare cumparare cu conditia ca cel care l-a vandut “ sa asigure  transmiterea dreptului  de proprietate de la titularul sau catre cumparator”.  Obligatia se considera a fi fost executata, conform prevederilor art. 1683 alin 2 NCC, prin orice mijloc , direct sau indirect, care procura cumparatorului proprietatea asupra bunului. 

Observam  din toate cele discutate mai sus faptul ca intreaga reglementare a vanzarii este masiv subordonata caracterului oneros al acesteia,  normele legale venind in mod direct in intampinarea indeplinirii avantajului pe care partile  l-au avut in vedere la incheierea contractului.  Remarcam totodata ca,  in esenta, acest avantaj reciproc este insasi cauza incheierii actului juridic respectiv – conditie esentiala de validitate a contractului.  Iata, asadar, cum  o caracteristica, un principiu  al vanzarii,  se prelungeste si isi pune amprenta asupra  intregului esafodaj al contractului.  Si iata, asadar,  dovada afirmatiei pe care am facut-o anterior, ca  aceste caractere juridice ale vanzarii reprezinta  esenta calificarii acesteia.

DANIELA NEGRILA

Notar public coordonator

Birou Notarial CONCORDIA