luni, 3 septembrie 2012

CARACTERUL COMUTATIV AL CONTRACTULUI DE VANZARE



Discutia asupra acestei caracteristici a vanzarii trebuie inceputa  apeland  tot  la teoria actului juridic civil si, bineinteles, la  clasificarea pe care legea o face cu privire la contracte.  Am aratat in capitolul precedent ca, dupa o impartire  a actelor juridice in acte cu titlu oneros si acte cu titlu gratuit,  doctrina  realizeaza  si o subclasificare a  actelor  juridice cu titlu oneros  in functie de criteriul  cunoasterii de catre parti, la momentul incheierii actului,  a intinderii drepturilor si obligatiilor pe care  le vor avea.  Raportat la aceasta, actele juridice  si, implicit,  contractele  se impart, asa cum  statueaza si art. 1173 NCC, in comutative si aleatorii.
Actele juridice – contractele – comutative  sunt acele acte cu titlu oneros in care, la momentul incheierii lor, “existenta drepturilor si obligatiilor partilor este certa, iar intinderea lor este determinata sau determinabila”,  in timp ce  actele juridice – contractele – aleatorii  sunt acele acte tot cu titlu oneros  dar care,  prin natura lor sau prin vointa partilor, “ofera cel putin uneia dintre parti sansa unui castig si o expune totodata la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment  viitor si incert” .
Doua conditii se cer a fi indeplinite pentru  a se putea vorbi despre caracterul comutativ al unui act juridic :
-          certitudinea  existentei drepturilor si obligatiilor
-          o intindere determinata sau determinabila a respectivelor drepturi si obligatii.
Aceste doua conditii trebuie sa fie indeplinite cumulativ pentru ca, in primul rand, tehnica redactarii normei juridice o impune  prin asezarea celor doua elemente intr-un raport de coordonare. In al doilea rand,  observam ca si in cazul actelor juridice  aleatorii existenta drepturilor si obligatiilor este certa – lucru absolut firesc avand in vedere ca este vorba de acte cu titlu oneros, in cadrul carora ambele parti  urmaresc  obtinerea unui avantaj.  Ceea ce delimiteaza de fapt cele doua categorii de acte este intinderea acestor drepturi si obligatii, masura in care proportia  lor este sau nu cunoscuta partilor inca de la momentul incheierii contractului.  
De exemplu, daca ne gandim la un contract de vanzare cumparare,  este evident ca drepturile si obligatiile partilor cu privire la  bunul care se transmite si la pretul acestuia sunt cunoscute inca de la incheierea actului, atat in privinta existentei lor cat si in privinta intinderii pe care o au. Nici vanzatorul nu va fi obligat sa transmita altceva decat bunul asupra caruia s-a obligat, nici cumpartatorul nu va  avea sarcina de a plati o suma mai mare decat cea stabilita initial, de comun acord cu vanzatorul.  Daca, in schimb, ne gandim la un contract de intretinere, datele cunoscute cu certitudine sunt cele referitoare la bunul transmis, la valoarea acestuia,  si la continutul obligatiei de intretinere. Deci, in principiu, existenta obligatiilor – transferul dreptului si prestarea intretinerii – sunt certe si pe deplin cunoscute de parti inca din momentul incheierii contractului. Valoarea totala a intretinerii care se va presta este necunoscuta, astfel incat dobanditorul poate sa dea, in schimbul bunului primit, o valoare mai mica sau mai mare decat o are acesta. Ambele parti sunt supuse riscului unei pierderi sau pot avea avantajul unui castig, fara ca acest lucru sa fie cunoscut de la momentul incheierii contractului.Diferenta fata de vanzare consta, deci, in cunoasterea intinderii drepturilor si obligatiilor reciproce ale partilor.  
In privinta vanzarii,  dreptul  transmitatorului de a primi pretul  este cert, corelativ obligatiei sale, tot certe,  de a transmite  proprietatea bunului care a facut obiectul contractului. Deasemenea,  cert si sigur este si dreptul cumparatorului de a intra in posesia bunului, dupa cum, corelativ acestuia, exista cu certitudine obligatia vanzatorului de a-l preda.  Observam, asadar, chiar si fara o analiza aprofundata,  existenta unei certitudini cu privire la drepturile si obliogatiile partilor implicate in vanzare. Referitor la intinderea acestor drepturi si obligatii,  ea este fara indoiala determinata sau cel putin determinabila avand in vedere faptul ca atat bunul sau dreptul transmis cat si pretul – elemente care genereaza intinderea drepturilor si obligatiilor contractuale –  sunt  stabilite inca de la momentul incheierii actului. Prin urmare, caracterul comutativ al contractului de vanzare este evident. Nu ne ramane decat sa analizam si sa argumentam,  bazandu-ne pe textele de lege, in ce consta si cum este reflectat din punct de vedere normativ acest caracter.
Elementele de baza ale analizei sunt determinate de cele doua laturi ale vanzarii. Prin urmare, avand in vedere ca dobanditorul urmareste sa  primeasca proprietatea unui bun,  prima analiza pe care o vom face priveste acest element: bunul sau dreptul vandut.  In acelasi timp, avand in vedere ca vanzatorul urmareste sa primeasca, in schimbul transmisiunii  dreptului sau a bunului, un pret, cel de-al doilea element supus analizei va fi pretul vanzarii.
Referitor la  bunul sau  dreptul  care face obiectul vanzarii, el trebuie sa fie corect si suficient descris in cadrul contractului, astfel incat partile sa aiba imaginea completa a drepturilor si obligatiilor ce le revin. Daca bunul este unul viitor, legiutorul a stabilit ca proprietatea se dobandeste de catre cumparator abia atunci cand bunul a fost realizat – art. 1658 alin 1 NCC – ceea ce inseamna in sarcina vanzatorului nu va exista numai obligatia de predare ci si cea de realizare a respectivului bun, existenta ambelor obligatii precum si intinderea lor fiind cunoscuta de la momentul incheierii contractului. In materia bunurilor de gen care nu exista la data incheierii contractului, proprietatea se dobandeste de catre cumparator la momentul individualizarii bunurilor de catre vanzator – art. 1658 alin 2 NCC – ceea ce determina deasemenea existenta, premergator celei de predare, a obligatiei vanzatorului de a individualiza bunurile.  In plus, intinderea  respectivelor obligatii este una stabilita inca din momentul incheierii contractului, vanzatorul  avand sarcina de a realiza sau individualiza un anumit bun, in limitele stabilite de parti,  nerespectarea acestora  echivaland cu neindeplinirea obligatiei. Am luat in discutie aceste prevederi ale codului civil pentru ca ele pot naste suspiciuni cu privire la caracterul comutativ al vanzarii, in sensul ca  lipsa  unei evidente in materia bunului viitor sau a bunurilor de gen care se instraineaza poate fi echivalata cu lipsa certitudinii drepturilor si obligatiilor pe care partile le au. Ori , o astfel de concluzie este eronata.  Chiar daca  bunul este insuficient determinat, in materialitatea sa,  drepturile si obligatiile partilor  sunt certe, iar caracterul comutativ al vanzarii nu priveste neaparat obiectul derivat al vanzarii – bunul – ci se indreapta catre continutul raportului juridic  realizat, respectiv  catre drepturile si obligatiile partilor.  
            Pretul vanzarii – celalalt element care determina existenta si intinderea  drepturilor si obligatiilor reciproce – trebuie sa fie determinat sau determinabil. Bineinteles, determinarea pretului se face de catre parti la momentul incheierii contractului, aceasta fiind modalitatea cea mai uzuala  de stabilire a dreptului vanzatorului de a primi suma de bani si a obligatiei cumparatorului de a o plati.  Legea da , insa, posibilitatea ca pretul sa fie nu numai determinat ci si determinabil – art. 1661 NCC – caz in care partile pot stabili, prin contractul incheiat, o modalitate de determinare ulterioara a pretului. Acest lucru nu inseamna nicidecum o derogare de la caracterul comutativ al vanzarii intrucat, prin stabilirea  unui  element de referinta la care partile se raporteaza,  nu numai existenta drepturilor si a obligatiilor dar si intinderea acestora este bine cunoscuta inca din momentul incheierii contractului. Posibilele fluctuatii ale bazei de referinta nu transforma vanzarea intr-un contract aleatoriu intrucat, in esenta, valoarea – deci intinderea dreptului si a obligatiei – este data de insusi elementul de baza  stabilit.
In concluzie, putem afirma cu certitudine ca  vanzarea  este un contract esentialmente comutativ,  caracteristica aceasta  fiind recunoscuta nu numai ca urmare a determinarii concrete a bunului care se transmite si a pretului de vanzare  stabilit intre parti.  Existenta si intinderea drepturilor si obligatiilor partilor  este determinata de  insasi  esenta  vanzarii: transmisiunea unui bun sau a unui drept in schimbul unui pret. Nu poate fi vorba despre o vanzare in lipsa  cunoasterii drepturilor si obligatiilor reciproce ale partilor, atat in privinta existentei cat si a intinderii lor. Toate regulile aplicabile contractului de vanzare cumparare, in materia fortei sale obligatorii,  a riscului, a impreviziunii, sunt subordonate caracterului sau comutativ.

DANIELA NEGRILA

Notar public coordonator

Birou Notarial CONCORDIA

4 comentarii:

  1. Contractul de intretinere poate fi comutativ daca a fost stabilit pe un termen fix?

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nici macar in acest caz pentru ca obligatiia de intretinere este una complexa si nu i se poate cunoaste valoarea . Contractul de intretinere este esentialmente aleatoriu.

      Ștergere
  2. Părțile sau legea să nu fi amânat transferul dreptului de proprietate printr-o clauză specială pentru un moment ulterior încheierii contractului la ce caracter se incadreaza si nu aveti cumva suport pentru aceasta parte? Va multumesc anticipat!

    RăspundeţiȘtergere
  3. Nu am publicatii speciale pe aceasta materie, au lucrea cu precadere pe domeniul mostenirilor. Cititi blogul, veti gasi cu siguranta raspunsul

    RăspundeţiȘtergere