REGIMUL PRIMAR IMPERATIV - partea a doua

Regimul primar imperativ  este, asa cum  am definit  anterior, un ansamblu de norme  fundamentale,  in principiu imperative, aplicabile cu prioritate indiferent de regimul matrimonial ales de soti.   O parte dintre ele le-am  analizat in articolul anterior.   Celelalte vor face obiectul  studiului de fata. 

1. INDEPENDENTA   SOTILOR.

Regula  este rezultatul evolutiei istorice a regimurilor matrimoniale.  Daca  secole  de-a randul s-a acceptat social si s-a  reglementat juridic statutul de subordonare al femeii fata de barbat, epoca moderna nu mai recunoaste nicio posibilitate de  dependenta, altfel decat afectiva, a vreunuia dintre soti fata de celalalt.

Vorbind despre independenta  sotilor unul fata de celalalt, regasim in legislatia actuala norme care se refera atat la independenta lor sociala cat si la cea patrimoniala.  Bineinteles, insa,  toata aceasta "emancipare", aceasta ridicare a autoritatii  maritale, se va desfasura intr-un cadru  marcat  de regulile intrinseci ale casatoriei, aflandu-ne intr-o libertate controlata  in principiu de  relatiile  personale dintre soti si, atunci cand asistam la o deteriorare a acestora,  de  acele  norme  legale care vizeaza  cu precadere indeplinirea obligatiilor  conjugale. 

 In privinta independentei sociale , afirmam ca  aceasta  reprezinta  rezultanta fireasca a principiului egalitatii depline a  sotilor  in privinta tuturor  raporturilor  dintre ei, atat a celor personale cat si a celor patrimoniale.  Textul  legal care  fundamenteaza  regula regimului primar imperativ , desi amplasat in capitolul V  ( drepturile si indatoririle personale ale sotilor ), este  art. 310 NCC  denumit marginal "independenta sotilor"  si care  arata ca "un sot nu are dreptul sa cenzureze  corespondenta, relatiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt sot".  Plecand de la acesta, art.  327 NCC  dispune ca "fiecare  sot este liber sa exercite o profesie  si sa dispuna, in conditiile legii,  de veniturile  incasate, cu respectarea obligatiilor ce-i revin  privind cheltuielile casatoriei".  In aceasta zona  incepe intrepatrunderea  independentei sociale cu  independenta patrimoniala, care  este mai amplu  reglementata prin art. 317 NCC.  Acesta din urma dispune ca  "fiecare  sot poate sa incheie orice fel de acte juridice  cu celalat sot sau cu terte persoane", putand deasemenea sa  constituie, fara  consimtamantul celuilalt, depozite bancare, sa faca orice operatiuni legate de  acestea , avand, in raport cu unitatea  bancara, dreptul de a dispune  de fondurile depuse, chiar dupa  incetarea sau desfacerea casatoriei. Si, in fine, ultimul articol al noului cod civil care  se cere a fi analizat in privinta principiului independentei sotilor este  art. 328 NCC care ofera  dreptul la compensatie pentru acela dintre soti care a participat efectiv la  activitatea profesionala a celuilalt sot, compensatie  posibila  in masura in care participarea  celui dintai a depasit limitele  obligatiei de sprijin material si ale obligatiei  de a contribui la cheltuielile casatoriei, dar  numai in masura imbogatirii celui de-al doilea.

 Profesia fiecaruia dintre soti depinde exclusiv de vointa acestuia, atat in  privinta alegerii  cat si a exercitarii  sale. Prin urmare, niciunul dintre soti nu-l  va putea impiedica pe celalalt sa-si aleaga  profesia dorita si nici sa o exercite, indiferent de momentul in care intervine  respectiva manifestare de vointa. Veniturile rezultate  din exercitarea profesiei se pot deasemenea  administra numai conform cu vointa suverana a celui care le-a realizat

In sfera veniturilor realizate din exercitarea profesiei  vor fi cuprinse toate sumele  rezultate din aceasta activitate, tot ceea ce reprezinta o remuneratie a muncii prestate,  inclusiv cele  cu caracter adiacent, respectiv  compensatii, indemnizatii, prime, pensii , onorarii, drepturi de autor, etc.  Fiind o dispozitie care tine de regimul primar imperativ, sotilor nu le este permis sa deroge de la ea prin conventia matrimoniala. Nu este acceptata nicio limitare sau anihilare a dreptului oricaruia dintre soti de a dispune de veniturile sale, dupa cum nu este acceptata nici inserarea unei clauze de gestionare comuna a acestor venituri. Singurul amendament acceptat de lege este  indeplinirea obligatiei legale de a participa la acoperirea cheltuielilor casatoriei, dreptul de dispozitie al sotului titular exercitandu-se, totusi, “in conditiile legii”.

Pentru regimul  separatiei de bunuri, prevederea legala nu comporta nici o discutie speciala, aceste venituri avand oricum caracterul unor bunuri proprii. In regimul comunitatii legale, insa, conform prevederilor art. 341 NCC, veniturile din munca si cele asimilate acestora  “sunt bunuri comune, indiferent de data dobandirii lor, insa numai  in cazul in care creanta privind incasarea lor devine scadenta in timpul comunitatii “.  In principiu, in cadrul  comunitatii legale, dreptul de dispozitie al sotilor asupra bunurilor comune trebuie exercitat de ambii soti impreuna. Numai actele de dispozitie cu titlu oneros avand ca obiect bunuri comune a caror instrainare nu este  supusa niciunei formalitati de publicitate  sunt permise avand la baza o prezumtie de mandat tacit reciproc, actul putand fi incheiat numai de catre unul dintre soti.  Ori, cum vom concilia cele doua prevederi legale, avand in vedere ca “instrainarea”  unor sume de bani, chiar daca nu este supusa niciunei formalitati de publicitate,  se poate face nu numai cu titlu oneros ci si cu titlu gratuit?  Sunt de parere ca primordiala va fi norma  care tine de regimul primar imperativ, adica  cea cuprinsa in art. 327 NCC, astfel incat  vom considera ca oricare dintre soti, odata ce si-a  indeplinit   obligatiile care tin de acoperirea cheltuielilor casatoriei, poate dispune liber de  veniturile  obtinute din realizarea profesiei sale. In sprijinul afirmatiei pe care o fac  sta in primul  rand caracterul fundamental, derogatoiu, al tuturor normelor care tin de regimul primar imperativ. In al doilea rand,  art. 317 NCC  prevede ca oricare dintre soti poate sa faca, fara consimtamantul celuilalt , depozite bancare – prezumand ca ele vor fi facute in principiu din veniturile proprii -  si sa dispuna de acestea dupa cum doreste, ceea ce  inseamna un argument suplimentar adus in sprijinul dreptului de dispozitie al sotului titular asupra veniturilor sale. Pe de alta parte, dreptul de dispozitie asupra veniturilor rezultate din exercitarea profesiei nu incalca obligatoriu  normele  comunitatii legale, orice bun dobandit  de  oricare dintre soti in timpul acestui regim matrimonial devenind  bun comun.  Singura situatie in care  unul dintre soti ar putea fi prejudiciat prin actele de dispozitie  incheiate de catre celalalt sot cu privire la  veniturile sale este atunci cand  are loc o transmisiune cu titlu gratuit, intrucat in acest fel se diminueaza  masa patrimoniala a bunurilor comune. Chiar si asa,  nu cred ca acesta ar putea reprezenta un argument pentru a restrange dreptul de dispozitie al fiecaruia dintre soti asupra veniturilor realizate din exercitarea profesiei sale.

Prin  norma  instituita de art. 328 NCC legiuitorul vine sa amendeze  oarecum  regula  acestui drept de dispozitie  suveran al sotului care obtine respectivele venituri.  Astfel, acela dintre soti care “a participat efectiv la  la activitatea profesionala a celuilalt sot” poate sa  obtina o compensatie  de la acesta,  cu conditia ca  respectiva participare sa fi depasit limitele obligatiei legale de  sprijin material  si ale obligatiei de  contributie la suportarea cheltuielilor casatoriei. Cu alte cuvinte, in masura in care sotul participant  nu are venituri proprii,  deci nu detine mijloacele necesare  acoperirii unei parti  din cheltuielile familiei, participarea sa la activitatea profesionala a celuilalt sot  si implicit dreptul la compensare se vor aprecia aplicandu-se  corectia necesara.  Tot astfel,  va fi necesar sa se dovedeasca faptul ca participarea  la desfasurarea profesiei  sotului a fost una efectiva, continua, care depaseste limitele simplului ajutor material reciproc si se apropie  mai degraba de caracteristicile  muncii prestate in cadrul unui contract de munca.

Art. 317 alin. 1 NCC  dispune ca oricare dintre soti poate sa incheie “orice acte juridice “ cu celalalt sot sau cu terte persoane.  Se inlatura astfel dispozitia anterioara prin care era interzisa  vanzarea intre soti. Si cu privire la aceasta,  situatiile se vor  raporta diferit  functie de fiecare regim matrimonial in parte. Astfel, din acest punct de vedere, cel mai bine situat este regimul separatiei de bunuri, in cadrul caruia  drepturile sotilor  sunt  delimitate clar  astfel incat se  pot incheia orice fel de acte juridice , atat intre soti cat si intre acestia ( impreuna sau individual) si terte persoane. Regimul comunitatii legale va  da nastere, insa,  anumitor  discutii. Astfel, atunci cand este vorba de bunuri proprii ale oricaruia dintre soti, este evident ca actele cu privire la acestea se vor incheia numai de catre sotul titular al dreptului, co-contractant putand fi atat celalalt sot cat si terte persoane. Daca se va dori instrainarea unui bun comun regula va fi cea stabilita de art. 346 NCC, dar posibilitatea transmiterii dreptului  catre unul dintre soti va fi circumscrisa  dovedirii caracterului  de bun propriu al sumelor platite cu titlu de pret.  Prin urmare, daca se va dori instrainarea unui bun comun a doi soti catre unul dintre acestia , atunci el va trebui sa dovedeasca provenienta banilor  si faptul ca acestia  reprezinta bunul sau propriu. Nu se va  admite ca banii sa provina din  veniturile rezultate din exercitarea profesiei, intrucat acestea reprezinta bunuri comune si orice bun dobandit prin folosirea unor fonduri comune reprezinta tot bun comun, ceea ce ar  determina ineficienta actului juridic respectiv. Nici incheierea unui contract de donatie avand ca obiect un bun comun si in care calitatea de donatar ar apartine unuia dintre soti nu mi se pare o posibilitate viabila, intrucat in aceasta situatie ar fi mult mai practic sa se incheie un act de partaj voluntar, chiar in timpul casatoriei,  in temeiul caruia  bunul sa revina unuia dintre soti, fara sulta, iar  problema liberalitatii  sa se aprecieze numai in raport de suma de bani care s-ar  fi cuvenit cu titlu de sulta.

In privinta aliniatului 2 al art. 317 NCC, observam ca acesta contine o dispozitie  de natura sa usureze situatia institutiilor bancare, eliberandu-le practic de orice raspundere in materia  operatiunilor efectuate de catre oricare dintre soti in conturile deschise  pe numele lor. Textul  nu distinge dupa cum este vorba de sume de bani reprezentand  bunuri proprii sau bunuri comune, nici de provenienta acestora,  limitandu-se la a da drepturi depline sotului titular al contului atat in timpul casatoriei cat si dupa desfacerea sau incetarea acesteia. Singurul mijloc de a bloca actiunile  titularului asupra contului bancar este obtinerea unei sentinte  judecatoresti ceea ce , cred eu, va fi de natura a determina litigii multiple si dificil de solutionat.  Dispozitia fiind una imperativa, pe care sotii nu o pot ameliora  prin conventia matrimoniala, singura posibilitate a  acestora  de a  inlaturara  efectele  negative  ale  dispozitiilor art. 317 NCC este aceea de a utiliza  contul  comun sau contul indiviz in care operatiunile  sa fie efectuate numai de catre cei doi titulari impreuna. 

2. CHELTUIELILE  CASATORIEI

In conformitate cu prevederile art. 325 NCC, “sotii sunt obligati sa-si acorde sprijin material reciproc”  si  “sa contribuie,  in raport de mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casatoriei”. Din analiza textului mentionat observam  practic ca este vorba de doua obligatii distincte, prima dintre ele, aceea de sprijin material reciproc, avand  caracter imperativ si nefiind susceptibila de nicio atenuare prin conventia matrimoniala.  Contributia efectiva, insa, la  cheltuielile familiei – ca mijloc practic de realizare a sprijinului material reciproc – desi  stabilita prin lege ca facandu-se in raport de mijloacele fiecaruia dintre soti, poate fi  concretizata prin conventia matrimoniala si poate fi raportata la alte criterii in afara  celui mentionat legal.  Ceea ce nu se va putea,insa, modifica prin conventia matrimoniala este caracterul comun al acestor obligatii, indiferent de regimul matrimonial ales, orice clauza  care ar stabili  obligatia  unilaterala a unuia dintre soti de suportare a cheltuielilor familiei si exonerarea celuilalt de la aceasta  fiind considerata nescrisa.

Art. 326 NCC vine sa reglementeze  o solutie  deja existenta in practica juridica anterioara, stabilind ca “munca oricaruia dintre soti in gospodarie si pentru cresterea copiilor  reprezinta o contributie la cheltuielile casatoriei”.  Nici cu privire la aceasta norma a regimului primar imperativ sotii nu pot deroga prin conventia matrimoniala.

Relatia  dintre cele doua articole ale codului civil este una de interdependenta, mijloacele  prin care  fiecare dintre soti  are posibilitatea de a participa la cheltuielile familiei fiind diverse, de la venituri rezultate  din exercitarea profesiei, la fructe ale bunurilor proprii, inclusiv  munca efectiva in gospodarie, daca aceasta este  singura modalitate prin care unul dintre soti se poate achita de obligatia sa legala.

Cuantumul contributiei la cheltuielile familiei  reprezinta poate singura zona din cadrul regimului primar imperativ in care sotii pot  deroga de la  referinta legii – respectiv “mijloacele fiecaruia” -  si pot stabili anumite proportii de contributie, independent de posibilitatile materiale, financiare ale sotilor, fara ca prin aceasta sa se incalce, insa, vreuna dintre normele imperative sus-discutate.

Bineinteles ca executarea obligatiei de a participa la cheltuielile casatoriei  poate cunoaste in decursul mariajului sotilor anumite fluctuatii, functie de posibilitatile concrete aplicabile fiecarui moment al casniciei.  Ca forma de  executare, ea poate sa imbrace  diferite variante, fie al unor  varsaminte banesti, fie al unor  contributii in natura, prin bunuri, alimente, asigurarea folosintei unor imobile ca si locuinta a familiei, etc.
 

3. DREPTUL LA INFORMARE

 Este reglementat de art. 318 NCC si consta in aceea ca  fiecare dintre soti poate sa ceara celuilalt sa il informeze cu privire la  "bunurile, veniturile si datoriile sale".  Corelativ  acestui drept  sta obligatia sotilor de a se informa reciproc cu privire la aceste aspecte.  Fundamentul  dreptului la informare  este dat de obligatia nepatrimoniala a  sotilor de  a hotara de comun acord in tot ceea ce priveste casatoria, obligatia care nu se poate indeplini si realiza in mod corect si eficient in lipsa unei informari  corecte si complete.

Daca in situatia normala, de liniste familiala, informarea  dintre soti tine de  capacitatea de comunicare a acestora  si de  increderea pe care si-o acorda unul altuia, in situatiile de criza, in care  se pune problema unui refuz  de a furniza informatiile solicitate,  legea da posibilitatea  apelarii la instanta de tutela pentru a  obtine datele  solicitate.  Art. 318 NCC  vorbeste de "refuzul nejustificat" de a-l  informa pe celalalt sot   cu privire la situatia sa materiala, ceea ce inseamna ca  sotul reclamat poate arata instantei ca refuzul sau are o motivatie  de natura a-l absolvi de obligatia de informare.  Ca urmare  a actiunii in  instanta,  aceasta poate sau nu sa-l oblige  pe acela dintre soti care a fost reclamat  sa furnizeze informatiile solicitate, functie de detaliile concrete ale spetei. Deasemeni, instanta are posibilitatea sa ceara tertilor  orice informatii cu privire la bunurile, veniturile sau datoriile  persoanei respective. Tertii  pot refuza  furnizarea  datelor atunci cand sunt tinuti de pastrarea secretului  profesional  insa, daca sotul in cauza nu aproba  acordarea informatiilor, legea  prezuma ca sustinerile sotului reclamant sunt intemeiate. 

4. LOCUINTA  FAMILIEI

Corelativ  obligatiei  nepatrimoniale a sotilor de a locui impreuna,  in cadrul regimului primar imperativ este reglementata  institutia locuintei familiei.

Intrucat aceasta a facut obiectul unui studiu anterior,  in articolul de fata ne vom limita a  discuta numai  elementele esentiale ale sale.

Ca si definitie, locuinta familiei este locuinta comuna a sotilor sau, in lipsa - in situatia in care , motivat si de comun acord sotii  decid sa locuiasca separat -  locuinta  sotului la care se afla copiii.  Scopul  reglementarii este unul de protectie al familiei, motiv pentru care in  esenta institutia functioneaza ca o limitare a exercitarii prerogativelor dreptului de proprietate, mai ales atunci cand este vorba despre  un imobil care reprezinta  bun propriu numai al unuia dintre soti .

Functionarea  institutiei  este asigurata, atunci cand in cauza este un imobil aflat in proprietatea  sotilor sau al unuia dintre ei,   prin notarea  locuintei familiei in cartea funciara, in baza prevederilor art. 902 NCC. In cazul in care  sotii detin imobilul in temeiul unui contract de inchiriere,  conform prevederilor art. 323 NCC fiecare dintre soti este titularul  unui drept locativ propriu, chiar daca numai unul dintre ei este titularul contractului de inchiriere.

Imobilul care reprezinta locuinta familiei nu poate face obiectul unor acte de dispozitie, chiar daca este bunul propriu al unuia dintre soti, decat cu   consimtamantul scris al aceluilalt. Acelasi consimtamant este necesar si cu privire la  deplasarea din locuinta comuna a bunurilor care o mobileaza si decoreaza.

Refuzul nejustificat de a consimti la incheierea actului este cenzurat de instanta care poate autoriza incheierea actului.

Lipsa consimtamantului la incheierea actului este sanctionata cu nulitatea relativa a acestuia, care poate fi ceruta in termen de un an de la  data la care a luat cunostinta despre acesta. In cazul in care  locuinta familiei nu a fost inscrisa ca atare in cartea funciara, sotul prejudiciat prin incheierea unui act juridic cu privire la aceasta poate cere numai daune interese de la  celalalt sot. 

Incheiem cu aceasta  dezbaterea  elementelor  esentiale ale regimului primar imperativ nu fara a afirma faptul ca in cadrul sectiunii a doua sunt reglementate si alte  chestiuni legate de efectele regimului matrimonial, conventia matrimoniala, publicitatea  in materia regimurilor matrimoniale. Acestea  fie au fost deja analizate  in capitolele anterioare fie vor face obiectul unor studii ulterioare.  Ca si  statut general, consideram ca si acestea pot fi incluse fara rezerve in normele regimului primar imperativ  intrucat intrunesc toate  elementele necesare pantru a face parte din acesta.   

DANIELA NEGRILA
Notar public coordonator
Birou Notarial CONCORDIA