Faceți căutări pe acest blog

joi, 19 aprilie 2012

REGIMUL PRIMAR IMPERATIV - partea intai


         Libertatea de alegere a sotilor  in materia regimurilor matrimoniale  este  una limitata prin instituirea  unui nucleu  de norme  imperative, aplicabile oricarui regim  matrimonial si   de la care sotii  nu pot deroga  prin conventia lor matrimoniala. Acesta constituie  regimul primar imperativ .
Denumirea  acestui  complex de norme  cunoaste mai multe variante : regim primar,  statut  imperativ de baza,  statut matrimonial de baza, regim matrimonial primar, etc. Personal, consider ca denumirea de "regim primar imperativ"  raspunde cel mai exact  caracteristicilor  acestui set de norme,  definind atat faptul ca ele reprezinta  un set de reguli fundamentale ( de baza,  primare, primordiale ) cat si faptul ca aplicarea lor este una impusa imperativ de lege.
Scopul  existentei  unui asemenea set de norme legale imperative este  acela de a asigura, indiferent de regimul matrimonial ales de  soti,  un nucleu  de ordine publica  menit sa  reglementeze   relatiile  esentiale ale casatoriei,  atat in timpurile normale ale acesteia cat si in situatiile de criza.  Incalcarea lor va atrage  nulitatea absoluta a actului respectiv, dispozitiile legale fiind de ordine publica.
          Noul cod civil  cuprinde normele referitoare la regimul primar imperativ in sectiunea 1 a capitolului VI din titlul II - casatoria  si determina  caracterul imperativ  al  respectivelor prevederi legale prin dispozitia cuprinsa in alin 2 al art. 312 care spune ca " indiferent de regimul matrimonial ales nu se poate deroga  de la dispozitiile  prezentei sectiuni daca prin lege  nu se prevede altfel." Deducem de aici ca exista totusi  posibilitatea ca,  in anumite situatii si cu privire la anumite aspecte  pe care le vom analiza la momentul potrivit,  sotii sa-si poata manifesta vointa si in afara  anumitor prevederi  care sunt special prevazute a avea numai caracter   supletiv  iar  nu imperativ.  
          Regimul primar imperativ are anumite  caractere juridice  rezultate  din insasi statutul sau  si care, in acelasi timp, ii determina si definesc respectivul statut.
1. Este aplicabil cu prioritate, inaintea  oricaror alte  prevederi legale sau conventionale,  indiferent de regimul matrimonial concret ales de  parti si indiferent de  prevederile conventiei  lor matrimoniale.  Se poate spune  prin urmare ca regimul primar imperativ este un efect  legal al casatoriei, dispozitiile sale  neputand fi infrante decat acolo unde legea permite acest lucru.
2. Este  comun  pentru toate cele trei regimuri  matrimoniale admise in legislatia noastra, atat pentru cel  legal al comunitatii de bunuri cat si pentru cele conventionale.
3. Este imperativ ca si regula generala, situatiile in care partile pot deroga de la prevedrile sale fiind  de stricta interpretare si  reprezentand de fapt exceptii de la regula imperativitatii. 
          Vom analiza pe rand dispozitiile  ce fac parte din regimul primar imperativ   aplicabil regimurilor matrimoniale .    
 
1. MANDATUL CONVENTIONAL
Este reglementat de art. 314 NCC  care stabileste posibilitatea  pe care o are fiecare dintre soti de a acorda celuilalt  sot  dreptul  sa-l reprezinte in vederea exercitarii drepturilor pe care le are potrivit regimului  lor matrimonial.
Acordarea puterii de reprezentare  este o  facultate  pe care legea o  confera  sotilor, acestia putand, la libera lor apreciere, sa dispuna sau  nu de ea.  Prin urmare,  incredintarea unui mandat  celuilalt  sot este numai  o optiune, fara ca legea sa impuna  partilor sa actioneze in acest fel in vederea exercitarii drepturilor sau executarii obligatiilor pe care ei le au.  Scopul  prevederii legale este acela de a creea  o facilitate  si de a usura  activitatea juridica a sotilor, dandu-le posibilitatea ca , atunci cand nu pot  actiona personal, sa  dea celuilalt  sot  imputernicirea de a  actiona in numele sau, indiferent daca este vorba de interese comune sau personale.
Mandatul conventional este o reglementare ce vizeaza  perioadele de  pace familiala, in care relatiile sotilor sunt armonioase si concordante. Acesta este motivul pentru care  acordarea puterilor de reprezentare este una  optionala iar nu imperativa, lasata  la aprecierea sotilor atat in privinta intinderii, limitelor, duratei , actelor asupra carora se poate extinde, cat si in privinta  existentei  insasi a drepturilor de reprezentare.
Codul civil nu  prevede conditii speciale pentru acordarea  mandatului conventional catre celalalt sot, nici daca acesta poate fi un mandat reciproc sau nu. Prin urmare, vom concluziona ca sotii  isi vor putea conferi puteri de reprezentare atat in mod unilateral  cat si reciproc, bilateral,  pentru  incheierea oricaror acte juridice,  putand fi vorba atat de operatiuni  cu caracter general cat si special . Regulile aplicabile  vor fi neindoielnic cele  existente in materia reprezentarii  ( art. 1295-1314 NCC)  si ale contractului de mandat ( art. 2009-2038 NCC).


2. MANDATUL  JUDICIAR
Reprezinta  o solutie legala  menita sa  asigure  echilibrul  patrimonial al cuplului  precum si continuitatea  circuitului juridic civil, reprezentand in acelasi timp si un mijloc de protectie  atat a sotului aflat in imposibilitatea de a-si manifesta vointa  cat si a celuilalt care, in urma acestei situatii, ar putea suferi anumite prejudicii.
Spre deosebire de mandatul conventional, care are evident o natura  conventionala, consensuala,   mandatul  prevazut la art. 315 NCC are o natura judiciara, putand fi pronunta numai de catre instanta de tutela la cererea  sotului capabil a-si exprima vointa.  
Regulile instituite de art. 315 NCC  se aplica  "in cazul in care unul dintre soti  se afla in imposibilitatea de a-si manifesta vointa".  Cauzele acestei imposibilitati nu sunt prevazute de lege insa, din analiza textului, avand in vedere referirea acestuia la  posibilitatea numirii unui tutore sau curator,  deducem ca  le-am putea determina  prin  extinderea  cazurilor in care o persoana poate fi pusa sub interdictie, numindu-i-se un tutore, sau a celor in care se poate institui curatela.  Cauzele  care determina interventia mandatului judiciar vor fi insa totdeauna de natura obiectiva, legate de  imposibilitatea de manifestare a vointei, indiferent daca aceasta este determinata de  motive medicale (boala, alienatie mintala, batranete)  sau sociale ( disparitie, lipsa indelungata de la domiciliu). Nu are importanta daca  respectivele cauze  au intervenit si exista  independent de vointa sotilor  sau sunt rezultatul actiunilor  voluntare ale  unuia dintre ei ( de exemplu, un sot paraseste in mod voluntar  domiciliul comun fara a lasa  date cu privire  la locul in care se afla ), important este  ca ele sa determine imposibilitatea manifestarii de vointa a unuia dintre soti.  Nu se vor putea  sustine, insa,  ca si motiv  de pronuntare a mandatului judiciar cauze de natura subiectiva, cum ar fi  refuzul  celuilalt sot de a-si da  acordul sau opozitia acestuia la incheierea unui anumit act juridic, acestea neincadrandu-se  in notiunea de "imposibilitate de manifestare a vointei ".  Aprecierea cauzelor  in care  se impune acordarea mandatului judiciar va ramane totdeauna la latitudinea instantei, aceasta fiind  singura in masura sa analizeze si sa dispuna atat in privinta oportunitatii  instituirii unui mandat judiciar cat si in privinta continutului acestuia.
Solicitatea  instituirii mandatului judiciar  nu poate fi adresata instantei de tutela decat de catre sotul capabil a-si exprima vointa, calitatea procesuala activa nefiind recunoscuta de lege niciunei alte persoane. Aceasta nu inseamna, insa, ca cererea de  acordare a mandatului judiciar nu poate fi facuta printr-un mandatar  imputernicit cu procura speciala si autentica, dar  indeplinirea ulterioara a mandatului nu va putea fi facuta decat  personal de catre  sotul capabil, afara de situatia in care insasi instanta  ii da acestuia dreptul de a-si substitui  o alta persoana, cu indicarea stricta a acesteia  sau macar a  conditiilor pe care ea trebuie sa le indeplineasca ( de exemplu, sa aiba calitatea de avocat ).
Deasemenea , calitatea de reprezentant, de mandatar, nu o poate avea decat  sotul  capabil, legea  dandu-i  acestuia posibilitatea de a cere instantei dreptul ca el , personal, sa-si reprezinte  sotul aflat in imposibilitatea de a se manifesta  in  mod valabil  din punct de vedere juridic. Cazurile in care sotul reprezentant  poate transmite mandatul  catre un tert pe care sa si-l substituie pot fi numai de natura exceptionala, instanta  avand obligatia de a stabili  atat persoana  care se poate substitui  sotului mandatar cat si  limitele puterilor acestuia precum si toate conditiile in care poate opera si actiona juridic.  
Concluzionam, deci, ca,  pentru a functiona mandatul judiciar, este necesar ca  numai unul dintre soti sa fie in imposibilitatea de a-si manifesta vointa, celalalt sot fiind in mod obligatoriu capabil de a incheia personal acte juridice.  Avand in vedere intreg ansamblul de reguli aplicabile casatoriei, aspectele  specific  personale  ale acesteia,  converg spre ideea ca  finalitatea prevederii legale este una  de protectie si  ca are la baza   elemente de ordin subiectiv , uman, personal,  cum ar fi sentimentele reciproce dintre soti, nevoia de sprijin mutual, increderea  pe care si-o acorda unul altuia. Chiar si in situatia in care  sotul reprezentant  poate sa-si substituie un tert in executarea  anumitor operatiuni juridice,  el are permanent sarcina si dreptul de a controla  actiunile tertului, indeplinindu-si prin aceasta indatoririle morale pe care le are  fata de sotul aflat in imposibilitatea de a-si exprima vointa. Ori, pentru aceste considerente, sunt de parare ca  mandatul judiciar nu ar putea fi cerut  de catre un reprezenant legal al celuilalt sot ( tutore, curator) in situatia in care , practic, ambii soti sunt in imposibilitatea de a-si manifesta vointa.  Intr-un asemenea caz  consider ca este  posibila numai  luarea masurilor speciale de ocrotire a persoanei fizice, respectiv instituirea tutelei sau a curatelei,  regulile mandatului judiciar nefiind aplicabile.  
Teza finala a alin. 1 al art. 315  dispune ca  "prin hotararea pronuntata se stabilesc conditiile,  limitele si perioada de valabilitate a acestui mandat" .  Asadar, instanta  are  obligatia de a se pronunta  cu privire la  fondul reprezentarii,  de a stabili  durata mandatului, actele asupra carora el se poate extinde, conditiile reprezentarii, puterile mandatarului, incetarea acestuia, precum si orice alte aspecte care sunt relevante in cauza.
Dispozitiile referitoare la mandatul judiciar sunt aplicabile indiferent de regimul matrimonial ales de catre parti si indiferent de  natura juridica a  bunurilor ce fac obiectul actelor juridice propuse a fi incheiate de catre sotul capabil.  Instanta de tutela poate acorda dreptul  de a-l reprezenta pe cel aflat in imposibilitatea de a-si exprima vointa  atat in privinta actelor de administrare cat si al celor de dispozitie, precum si in privinta unor bunuri comune ( coproprietate in devalmasie sau pe cote - parti )  sau proprii sotului  reprezentat.  Comunitatea de bunuri  ca si regim matrimonial  presupune existenta  acordului ambilor soti la incheierea actelor de instrainare si de grevare  avand ca obiect bunuri comune, mandatul judiciar fiind una dintre modalitatile  de acoperire a acestei necesitati legale in situatia in care unul dintre coproprietarii devalmasi  este in imposibilitatea de a isi exprima vointa.  In cazul  coproprietatii pe cote parti  sau al  proprietatii exclusive, mandatul judiciar  poate constitui deasemenea un  instrument juridic suficient  pentru  incheierea de catre sotul capabil  a oricaror acte juridice care necesita consimtamantul celuilalt sot, a carui vointa poate fi suplinita in acest mod.   
Mandatul judiciar are esentialmente un caracter temporar, judecand din doua puncte de vedere.  Pe de o parte  existenta lui este stabilita  ab initio de catre instanta de tutela  numai pe durata in care subzista  cauzele si conditiile  care au justificat  luarea acestei masuri. Pe de alta parte,  mandatul judiciar inceteaza  prin efectul legii in situatia in care  sotului reprezentat i-a fost numit un tutore sau un curator.  Pentru acest motiv, putem considera ca mandatul judiciar are  un caracter exceptional, fiind  admisibil numai in acele situatii in care  se impune incheierea actelor  in regim de urgenta, fara a se mai putea  astepta  indeplinirea formalitatilor de numire a unui curator sau tutore.
 
3.  ACTELE  DE  DISPOZITIE CARE PUN  IN PERICOL GRAV INTERESELE FAMILIEI
Sediul  materiei il gasim in art 316 NCC, iar masura dispusa  are, dupa cum insusi textul  legal spune, caracter exceptional .  Ea consta in  limitarea  dreptului de dispozitie al sotului care a incheiat acte juridice care pun in pericol grav intersele familiei  in sensul ca acesta nu-si va putea valorifica  prerogativele sale decat cu acordul expres al celuilalt sot,  pe o perioada de timp  ce va fi stabilita de instanta de tutela, dar care nu va putea depasi 2 ani. Sanctiunea nerespectarii  hotararii  instantei este nulitatea relativa a actelor incheiate in acest mod,  dreptul la actiune prescriindu-se in termen de un an de la data la care sotul vatamat a luat cunostinta de existenta actului.
Este evident  ca  masura impusa de art. 316 NCc este una cu caracter exceptional  si care consta in  limitarea  judiciara  a drepturilor  unuia dintre soti, mai exact a aceluia care, prin comportarea sa abuziva, pune in pericol interesele familiei.  Corespunzator  acestei limitari rezulta caracterul protectiv al masurii in raport de  celalalt sot  precum si al familiei in ansamblul sau. Avand in vedere  faptul ca masura nu poate fi luata decat pentru perioada maxima de doi ani,  determinam si  caracterul temporar al acesteia.  Deasemenea,  luand in considerare faptul ca  interdictia de a dispune poate fi prelungita la aprecierea instantei,  de cate ori este necesar, daca  exista motive pentru aceasta, dara fara a depasi in total doi ani, tot asa putem  concluziona ca, daca  au incetat cauzele care au impus-o, masura poate fi ridicata si inainte de termenul stabilit prin hotararea initiala, ceea ce inseamna ca masura are un  caracter provizoriu.
Precizam ca  interdictia va viza numai  actele de dispozitie  asupra anumitor bunuri, determinate, neputand avea caracter general  si neputandu-se extinde asupra  intregului patrimoniu al sotului  reclamat.
Aceasta limitare  nu inseamna  o scoatere din circuitul juridic a bunurilor respective, ele putand face  obiectul oricaror acte de conservare si administrare fara  a fi necesar acordul celuilalt sot,  dar neputand face obiectul actelor de dispozitie decat cu  consimtamantul  expres al acestuia.  Consimtamantul  va putea imbraca forma  unui act unilateral, al unui acord care, dupa parerea mea,  reprezentand  un  act de autorizare in interesul  celuilalt sot, va putea fi revocat oricand pana la incheierea actului. In principiu, acordul  privitor la incheierea actului de dispozitie poate fi dat anterior sau concomitent cu  actul  a carei autorizare se cere.  Exprimarea acestui consimtamant ulterioara incheierii actului  va reprezenta de fapt  o confirmare in vederea acoperirii nulitatii relative si nu va mai putea fi calificat drept un acord .  Chiar daca legea nu cere expres aceasta, pentru proba existentei  consimtamantului  acordul va trebui incheiat in forma scrisa  ba, mai mult, as sugera eu, in forma autentica intrucat aceasta este  varianta care asigura  maximum  de siguranta  cu privire la exprimarea valabila a consimtamantului.
Limitarea drepturilor sotului  care, prin actiunile sale juridice, pericliteaza intersele familiei nu apare ca fiind atat de grava  in situatia in care este vorba de  bunuri comune, detinute de soti in proprietate devalmasa,  actele juridice  de instrainare si grevare  referitoare la acestea neputand fi incheiate decat cu acordul expres al ambilor soti, conform art 346  alin. 1  NCC.  Limitarea  judiciara se va  plasa, in cadrul regimurilor comunitare, in zona acelor bunuri pe care  oricare dintre soti le-ar fi putut instraina singur, beneficiind de prevederile aliniatului 2 al art. 346 NCC.  Limitarea dreptului de dispozitie  apare insa  deosebit de  drastica atunci cand  este vorba despre bunuri proprii ale  sotului  reclamat, indiferent  de regimul matrimonial al sotilor  si indiferent de modul lor de dobandire.
Intre  titlul articolului si continutul sau exista anumite  discrepante  care se cer a fi lamurite.  Astfel, din titlu  rezulta ca ar fi vorba despre "actele de dispozitie care pun in pericol grav interesele familiei", in timp ce textul articolului vorbeste numai despre "acte juridice prin care ( unul dintre soti ) pune in pericol  grav interesele familiei",  urmand ca  limitarea dispusa de instanta sa se produca numai asupra actelor de dispozitie. Intrebarea este, deci,  ce natura juridica trebuie sa aiba actele  unuia dintre soti  pentru a atrage  consecinta limitari dreptului sau de a dispune de bunurile care-i  apartin.  Atrag atentia asupra faptului ca este vorba numai de acte juridice,  fara a se putea extinde  aplicarea normei legale asupra faptelor juridice  savarsite de unul dintre soti, chiar daca si acestea sunt de natura a periclita interesele familiei.  Parerea mea este ca  actele  care cad sub incidenta art. 316 NCC  pot fi atat acte de dispozitie cat si de administrare sau de conservare, cu conditia ca prin ele sa se pericliteze grav interesul  familiei.  Baza  concluziei o reprezinta textul legii  ("acte juridice prin care pune in pericol grav interesele familiei"), in ciuda  titlului  oarecum  limitativ al articolului, pe de o parte pentru ca, intr-o analiza, consider definitorie  exprimarea  explicita si extinsa a nornei legale iar nu  pe cea  restransa a titlului  si, pe de alta parte, pentru ca practica  impune o asemenea  calificare.  Astfel, este posibil ca unul dintre soti sa incheie nu numai un act de dispozitie ( de exemplu  un contract de ipoteca ) ci  un act de administrare ( de exemplu un contract de inchiriere) care sa pericliteze  situatia  familiala. In primul exemplu, garantarea unei creante poate, in caz de neplata a acesteia, sa determine  executarea  silita si, implicit,  punerea in pericol a  intereselor familiei. Nu mai putin, insa, poate fi periclitat interesul familiei prin incheierea unui contract de inchiriere, cum am dat cel  de-al doilea exemplu, stabilindu-se  o  chirie  subevaluata fata de piata imobiliara.  Chiar si un act de conservare poate periclita situatia familiei, prin efectuarea unor cheltuieli exorbitante  de reparare, sa spunem, a unui bun , cheltuieli care lasa fara venituri pentru  o minima  intretinere  intreaga familie.  Cred ca  numai  limitarea  exercitiului drepturilor se refera la actele de dispozitie, temeiul cererii putandu-l constitui orice fel de acte, asa cum am spus, indiferent  ca sunt de conservare, de administarre sau de dispozitie. Practic, vom considera aceste acte juridice drept premisa , antecedentul unor alte acte, mai grave si mai impovaratoare pentru familie, iar masura legala o vom considera drept   mijlocul de protectie fata de producerea unor consecinte grave, mult mai greu de reparat,  in sfera  raporturilor patrimoniale ale sotilor  si  mai ales in sfera  raporturilor dintre parinti si copii. Este  stiut ca, in principiu, cele mai  grave consecinte juridice se produc in urma incheierii unor acte de dispozitie. Ori,  care ar fi motivatia pentru care ar trebui sa asteptam producerea  celor mai grave consecinte in loc sa  le preintampinam  prin  angajarea  unei raspunderi  a sotului reclamat fata de actele mai putin grave, respectiv in raport de actele de conservare sau administrare.
Respectivele acte juridice trebuie sa puna  in pericol grav interesele familiei. Legea nu  stabileste in ce consta pericolul la care este expusa familia, ceea ce duce la concluzia ca acesta  va fi apreciat exclusiv de catre instanta de tutela, care  va avea rolul suveran  in aceasta privinta.  Criteriile  in functie de care  instanta poate  considera  existenta sau nu a unui pericol grav vor fi diferite de la caz la caz, in functie de  situatia sociala si materiala a sotilor, de nivelul lor de trai, de aspectele subiective ale relatiei, etc.
In acelasi timp,  pericolul grav poate fi si unul viitor, fara a se conditiona posibilitatea luarii acestei masuri de producerea  anterioara a unor consecinte grave  pentru familie prin incheierea actelor juridice.  Cu alte cuvinte, nu se va stepta  si  nu se va conditiona aplicarea masurii de producerea unor anumite consecinte juridice negative  sau a unui prejudiciu, sotul reclamant  nefiind  obligat a dovedi decat  iminenta acestora.
Interesul familiei este deasemenea o notiune care ar trebui discutata, mai ales datorira faptului ca , plecand de la analizarea sa,  putem face o  dezbatere privitoare la posibilitatea extinderii  dreptului de actiune  catre alti membri ai familiei, nu numai  catre sotul obligat sa protejeze interesele proprii si pe cele ale intregii familii.  Cum legea nu  stabileste care ar putea fi continutul  acestui interes,  concluzionam ca aprecierea  lui sta  integral la latitudinea instantei. El nu va fi insa niciodata  o suma de interese absolut patrimoniale, ci  va cuprinde, atunci cand este cazul,  si  chestiuni de ordin moral, persona si nepatrimonial .  Fiind vorba de un interes protejat  al intregii familii se pune problema in ce masura ar fi posibil ca actiunea in instanta sa fie initiata de catre  alte persoane iar nu numai de catre sotul  caruia  codul civil ii da dreptul sa solicite limitarea drepturilor  partenerului sau. Este evident ca  actiunea va putea fi introdusa de un reprezentant conventional al acestuia precum si de un tutore sau un  curator, in acest caz  reprezentantii  actionand de fapt in numele  sotului.  In privinta  copiilor  oricaruia dintre soti se pune problema daca ei ar putea sau nu sa  demareze o actiune in instanta bazata pe prevederile art. 316 NCC. Principial, bazandu-ne pe textul legal raspunsul ar fi unul negativ.  Ca si raspuns la  multitudinea situatiilor practice, insa,  ar fi de analizat posibilitatea  acordarii acestui drept mai ales in acele cazuri in care, din diverse  motive, sotul nu actioneaza punand in pericol, in cele din urma, prin inactiunea sa, interesele copiilor. 
Studiul urmator va avea ca obiect  celelalte componente ale regimului primar imperativ. Pana atunci, toate cele bune.  

DANIELA NEGRILA
Notar public coordonator
Birou Notarial CONCORDIA



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu