Nedemnitatea succesorală este analizată în
literatura de specialitate ca o
sancţiune civilă. Prin reglementarea actuală a nedemnităţii acest caracter de sancţiune
civilă este marcat în mod clar, evident şi fără echivoc.
Sediul materiei : art 958-961 NCC
În reglementarea actuală există două tipuri de
nedemnitate : de drept şi judiciară. Ambele
vor produce efecte atât în privinţa moştenirii legale cât şi în privinţa
moştenirii testamentare.
Le vom analiza
pe rând în cele ce urmează :
NEDEMNITATEA
DE DREPT
Este
reglementată de art 958 NCC
1.
Cazurile in care intervine :
a. Persoana condamnată
penal pentru săvărşirea unei infracţiuni
cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea ( art 958 alin 1 lit a )
b. Persoana condamnată
penal pentru săvărşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a ucide pe un alt succesibil
care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă, ar fi înlăturat sau restrâns vocaţia
la moştenire a făptuitorului. ( art 958 alin 1 lit b )
NOTA :
Art. 958 alin 2 stabileşte : În cazul în care condamnarea penală pentru faptele
mentionaţe la alin 1 este împiedicată
prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii
penale, nedemnitatea operează dacă acele
fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă .
2.
Analiza cazurilor de nedemnitate de drept :
Pentru a interveni nedemnitatea de drept, este
necesara existenţa unei infracţiuni săvârşite "cu intenţie", directă
sau indirectă. Orice infracţiune de
natura celor prevăzute de art 958 alin 1 lit a şi b săvârşită din culpă nu va atrage
nedemnitatea făptuitorului. Nu este important dacă infracţiunea a avut ca
rezultat moartea victimei, ci numai faptul că autorul a urmărit producerea acestui rezultat. Rezultă
de aici că nedemnitatea va opera şi în cazul tentativei. Nu are de asemenea
relevanţă dacă încercarea de a ucide a fost înfăptuită în forma simplă,
calificată sau deosebit de gravă. Legea
nu distinge după cum uciderea (
sau tentativa ) a fost săvârşită personal de către succesibil sau a fost săvârşită de către o
altă persoană, la initiaţiva succesibilului
( de exemplu, succesibilul a plătit unei persoane pentru a-l ucide pe
cel care lasă moştenirea sau pe un alt posibil moştenitor ) Fapta care se va
înscrie în sarcina succesibilului va
consta tocmai în instigarea la omor. Se va antrena răspunderea şi va interveni
nedemnitatea chiar şi în cazul în care
succesibilul nu a acţionat singur, ci a avut calitatea de coautor, chiar
dacă cealalată persoană vinovată nu era posibil moştenitor. Iată, deci, că aria
faptelor pentru care se antrenează nedemnitatea de drept este destul de
cuprinzătoare, mergând de la tentativa la fapta efectiv săvârşită, în oricare
dintre formele infracţionale, incluzând atât formele simple cât şi agravantele,
instigarea sau coautoratul .
Cele două cazuri de nedemnitate au ca izvor regulile moralei. Astfel, nu se poate accepta
ca punct de plecare pentru culegerea unei moşteniri uciderea de către
beneficiar a lui de cujus. Tot astfel , nu se poate accepta ca partea de
moştenire culeasă de un moştenitor să fie majorată ca urmare a săvârşirii unei
infracţiuni având drept scop tocmai această majorare.
În esenţă, cazurile de nedemnitate de drept au în
vedere vocaţia generală la moştenire, iar nu pe cea specială, concretă.
3.
Modul de operare : de
drept
În conformitate cu prevederile art 958 alin 3,
nedemnitatea de drept va putea fi constatată
oricând, la cererea oricărei
persoane interesate sau din
oficiu ( de către instanţa sau notar ) pe baza hotărârii judecătoreşti
din care rezultă nedemnitatea
Astfel, nedemnitatea va opera de drept dacă există o
sentinţă penală de condamnare a persoanei pentru săvărşirea uneia dintre
faptele mentionaţe în textul de lege. Simpla prezentare a unei asemenea
hotărâri judecătoreşti în faţa notarului public sau a judecătorului chemat să
soluţioneze succesiunea unui defunct va determina constatarea de către
acesta, din oficiu, a intervenţiei
cauzei de nedemnitate şi, pe cale de consecinţă, înlăturarea moştenitorului
ca nedemn. De asemenea, orice persoana interesată ( succesibil, moştenitor,
creditor al moştenirii sau al unui moştenitor ) va putea prezenta notarului
public sau judecătorului sentinţa penală în
care se menţionează existenţa
faptelor incriminatoare solicitându-i să constate nedemnitatea de drept .
Deosebit de important este aliniatul 2 al art 958
care stabileşte faptul că , în cazul în care
condamnarea penală pentru faptele mentionaţe la alin 1 este împiedicată
prin decesul autorului faptei, amnistie sau prescriptie a răspunderii penale,
nedemnitatea operează dacă există o sentinţă civilă definitivă care să
constate existenţa respectivelor fapte .
Ca şi în cazul precedent simpla prezentare a unei asemenea hotărâri,
pronunţată de instanţa civilă de data aceasta,
în faţa notarului public sau a judecătorului, va determina constatarea
de către acesta, din oficiu, a intervenţiei
nedemnităţii de drept şi înlăturarea moştenitorului în cauza ca nedemn .
Similar, orice persoană interesată va putea cere notarului public sau
judecătorului să constate nedemnitatea de drept pe baza sentinţei civile
pronunţată în condiţiile art 958 alin 2 NCC.
Rezultă astfel că principala condiţie a nedemnităţii de drept o reprezintă
existenţa faptelor prevăzute de art 958 alin 1 NCC, această existenţă putând fi
constatată printr-o sentinţă civilă sau penală. Nu este necesar ca făptuitorul
să fie şi condamnat pentru infracţiunea săvârşită, după cum nu este necesar ca
hotărârea judecătorească să constate
faptul că a operat nedemnitatea. Aceasta va fi constatată de către
organul chemat să soluţioneze moştenirea , din oficiu sau la cererea oricărei
persoane interesate
Cu privire la faptele sancţionate de art 958 alin
1 lit b, este necesar şi obligatoriu ca acestea să se fi produs înainte
de deschiderea moştenirii, pentru că numai în acest mod este posibilă
majorarea cotei de moştenire a făptuitorului. Numai predecesul, în raport de autorul moştenirii, a unui
succesibil este de natură să majoreze cota ce ar putea reveni unui alt
succesibil. Decesul ulterior a unui
succesibil, chiar dacă s-a produs ca urmare a faptei săvârşite cu intenţie de
către un comoştenitor, nu se încadrează
în prevederea legală pe care o analizăm întrucât nu este de natură să modifice
în nici un fel cota de moştenire a celor chemaţi să o culeagă .
( de exemplu, dacă o persoană are
2 descendenţi, ambii necăsătoriţi şi fără a avea la rândul lor copii, aceştia au vocaţie egală la moştenirea părintelui
lor. În cazul în care unul dintre descendenţi îl omoară pe celălalt, fapta
fiind săvârşită şi decesul producându-se anterior morţii părintelui, cota
descendentului predecedat faţă de părinte i-ar reveni celuilalt descendent
care, în acest fel, ar fi unicul moştenitor al părintelui. În acest caz se
constată existenţa nedemnităţii de drept a descendentului făptuitor faţă de moştenirea părintelui său, fiind întrunite
condiţiile art 958 alin 1 lit b. În
cazul în care, însă, unul dintre descendenţi îl omoară pe celălalt, fapta fiind
săvârşită şi decesul producându-se
ulterior morţii părintelui, prin raportare la data deschiderii moştenirii părintelui,
concluzionăm că ambii descendenţi erau în viaţa
şi aveau calitatea de succesibili în raport de moştenirea părintelui lor. Decesul ulterior al unuia
dintre descendenţi nu este de natură să majoreze cota celuilalt. Prin urmare,
nu se va putea pune problema constatării nedemnităţii descendentului făptuitor,
în temeiul art 958 alin 1 lit b în privinţa
moştenirii părintelui. Se va putea pune problema existenţei nedemnităţii făptuitorului,
aceste având calitatea de frate al
victimei, dar în raport de moştenirea victimei şi având ca temei art 958 alin 1
lit a. )
Este interesant de analizat artificiul la care
obligă textul codului civil : "dacă moştenirea ar fi fost deschisă la
data săvârşirii faptei ". Întelegem prin aceasta că toate aspectele
legate de moştenire şi de nedemnitate se vor raporta la data săvârşirii
faptelor. Astfel, dacă anterior deschiderii moştenirii dar ulterior producerii faptelor victima şi-a pierdut calitatea de
"succesibil" pe care o avea , acest
fapt nu va înlătura producerea
efectelor nedemnităţii. Exemplificăm , pentru o mai bună înţelegere:
O persoană ,"A",, este căsătorită cu "B" . Soţii au împreună doi copii, "C" şi "D". În cursul anului
2012, mai precis la data de 15.10.2012, descendentul "C" încearcă să-şi ucidă unul
dintre părinţi, respectiv pe "A". Victima supravieţuieşte, iar
făptuitorul este condamnat penal pentru
săvărşirea cu intenţie a unei tentative de omor . În anul 2014 părinţii divorţează, iar în anul
2016 moare parintele "B".
Astfel, la data deschiderii moştenirii, "A" nu mai are calitatea de soţ supravieţuitor.
Dacă moştenirea s-ar fi deschis, aşa cum ne determină să prezumăm art 958 NCC,
la data producerii faptei, respectiv la 15.10.2012, "A" ar fi avut calitatea de
succesibil şi , prin existenţa lui, ar fi diminuat cota de moştenire a
descendentului "C".
Nedemnitatea se va aprecia în raport de data producerii faptei şi va opera, chiar dacă între timp victima nu
mai întruneşte calitatea de succesibil, întrucât sunt indeplinite toate
condiţiile legii. În aceste condiţii, descendentul "C" va fi
înlăturat de la moştenire ca nedemn, iar singurul moştenitor va fi descendentul
"D".
Din punct de vedere al termenului, constatarea nedemnităţii
de drept se poate face oricând, având în vedere gravitatea faptelor, pericolul
lor social, interesul ocrotit şi nevoia unei sancţiuni pe măsură . Prin urmare,
chiar dacă moştenirea defunctului nu a fost dezbătută în termenul legal de 1
an ( moştenitorii exprimându-şi însă
opţiunea succesorală şi intrând în posesia bunurilor moştenirii ), şi se
cere dezbaterea moştenirii după trecerea unui termen mai lung,
indiferent de durata acestuia, constatarea nedemnităţii de drept va putea fi
făcută oricând, fără ca nedemnul să poata opune prescripţia extinctivă . ( Nu discutăm acum despre
posibilitatea invocării prescripţiei achizitive ca şi mod de dobândire a
proprietătii bunurilor care au făcut parte din masa succesorală). Vom defini
deci dreptul de a se solicita
constatarea sau de a se constata din oficiu nedemnitatea de drept ca fiind un drept imprescriptibil
4.
Condiţiile în care operează nedemnitatea de drept :
Distingem două categorii de condiţii : condiţii comune
ambelor cazuri şi condiţii speciale cazului reglementat de art 958 alin 1 lit b
a.Condiţii
comune ambelor cazuri de nedemnitate de drept
-
Trebuie să existe o sentinţă civilă sau penală care să constate existenţa
faptelor prevăzute de art 958 alin 1
-
Respectiva sentinţă să fie adusă la cunoştinta organului instrumentator al
cauzei succesorale de către orice persoană , urmând a se constata nedemnitatea
fie la cererea persoanei, dacă aceasta justifică un interes, fie din oficiu.
-
Efectele nedemnităţii să nu fi fost în mod expres înlăturate de către autorul
moştenirii prin testament sau act autentic notarial, în condiţiile stabilite de
art 961 NCC.
b.Condiţii
speciale cazului reglementat de art 958 alin 1 lit b
-
Faptele sa fi fost săvârşite anterior datei propriu-zise a decesului autorului
moştenirii
-
Victima să aibă capacitatea de a-l moşteni pe autorul moştenirii la data producerii
faptei .
NEDEMNITATEA
JUDICIARĂ
Este
reglementată de art. 959 NCC
1.
Ea intervine în următoarele cazuri:
a.
Persoana condamnată penal pentru săvărşirea
cu intenţie , împotriva autorului moştenirii, a unor:
-
Fapte grave de violenţă fizică sau morală
-
Fapte care au avut ca urmare moartea
victimei
( art 959 alin 1 lit a )
b.
Persoana care cu rea credinţă a ascuns, a alterat, a distrus sau a
falsificat testamentul defunctului ( art 959 alin 1 lit b )
c.
Persoana care, prin dol sau violenţă,
l-a impiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească,să modifice sau să
revoce testamentul. ( art 959 alin 1 lit c )
NOTA
:
Art. 959 alin 4 stabileşte : În cazul în care condamnarea penală pentru faptele
mentionaţe la alin 1 lit a este
împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia
răspunderii penale, nedemnitatea se
poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre
judecătorească civilă definitivă .
2.
Analiza cazurilor de nedemnitate judiciară
a. Art. 959 alin 1 lit a
: Teza 1 a acestui articol vorbeşte despre
"fapte grave de violenţă ", indiferent că este vorba de o
violenţă fizică sau morală. Vom cuprinde deci, în această categorie orice
formă de violenţă, orică faptă care este de natură să provoace temere,
ameninţări - inclusiv cele cu
exercitarea unui drept - , injurii, lovituri, alte forme de violenţă,
constrângeri, exercitarea unor presiuni psihice etc. În teza a 2-a a articolului 959 alin 1 lit a se vorbeşte despre "fapte care au avut
ca urmare moartea victimei ". Nu se cere ca decesul să fi fost produs în
mod direct prin fapta autorului. Este suficient ca aceste fapte să fi
determinat moartea victimei, aceasta fiind o consecinţă a acţiunilor făptuitorului
( de exemplu, ca urmare a unor presiuni sau ameninţări, victima se sinucide). Condiţia impusă de lege cu
privire la aceste fapte este ca ele să fie săvârşite cu intenţie, directă sau
indirectă. Nu se va sancţiona, deci, nici de aceasta dată, fapta savârşită din
culpă . Ceea ce este comun ambelor
situaţii reglementate de art 959 alin 1 lit a
este ca fapta să fie îndreptată împotriva celui care lasă moştenirea. Nu
sunt sancţionate faptele ce au ca destinatar pe cei apropiaţi de cujus-ului,
nici faptele îndreptate împotriva unui comoştenitor, ca şi la nedemnitatea de
drept. Legea mai cere ca persoana vinovată să fi fost condamnată penal
pentru săvârşirea acestor fapte. Ca şi la nedemnitatea de drept, aliniatul 4 al
art 959 crează posibilitatea ca , în
cazul în care condamnarea penală nu mai este posibilă ( pentru că a intervenit
amnistia, prescripţia răspunderii penale sau decesul făptuitorului ), faptele
de natură să atragă nedemnitatea judiciară să fie constatate printr-o sentinta civilă definitivă .
b.Art. 959 alin 1 lit b
: Prima cerinţă a legii este aceea că persoana care săvârşeşte faptele prevăzute
la acest articol să fie de rea credinţă. Chiar dacă vom considera că
reaua credinţă este o condiţie implicită pentru existenţa faptelor mentionaţe,
credem că precizarea textului este binevenită, întrucât se poate întâmplă ca , în
practica, alterarea sau distrugerea unui
înscris ( în speţa testamentul defunctului ) să fie consecinţă unei fapte care
nu a avut drept scop producerea unui asemenea rezultat ( de exemplu, alterarea conţinutului sau
distrugerea testamentului s-a produs dintr-o eroare, dintr-o greşeală, în
cursul unor manevre casnice obişnuite).Este
posibil de asemenea ca ascunderea
testamentului să aibă ca scop protejarea lui, caz în care nu mai poate fi vorba
de rea credinţă . Mai trebuie avut în
vedere şi ipoteza în care modificarea
sau distrugerea unui testament a fost făcută ca urmare a dispozitiilor
testatorului şi cu ştiinţa acestuia ,
caz în care va fi necesar a se verifica în ce măsură pot interveni prevederile art 1052 NCC cu
privire la revocarea voluntară tacită a testamentului . Ori, pentru a atrage intervenţia sancţiunii nedemnităţii,
se impune în mod explicit prin lege ca cel care a săvârşit fapta sa fie de rea
credintă, să fi urmărit în mod evident împiedicarea producerii efectelor unui
testament ale cărui prevederi nu-i erau favorabile (prin aceea că instituia
anumiti legatari, sau anumite sarcini ).
În aprecierea relei credinţe se va avea în vedere scopul urmărit de cel
care a săvârşit fapta, precum şi circumstanţele în care aceasta s-a
produs. Având în vedere faptul că bună credinţă se prezuma, reaua credinţă a
celui care a săvârşit faptele va trebui dovedită de cel care invocă
nedemnitatea. Ceea ce este comun faptelor enumerate de art 959 alin 1 lit b
este aceea că legea nu cere ca ele să fie constatate obligatoriu printr-o
sentinta penală şi nici ca făptuitorul să fi fost condamnat pentru săvărşirea
lor . Va fi suficientă deci o sentinţă civilă
prin care să se constate existenţa faptelor de natură să atragă nedemnitatea judiciară.
În ce constau faptele enumerate de
textul de lege ?
Ascunderea unui testament
presupune atât dosirea acestuia, aşezarea sa într-un loc greu accesibil, cât şi
furtul testamentului, adica însuşirea înscrisului în scopul de a nu fi găsit de
către cei îndreptăţiţi. Consecinţele
unei asemenea fapte sunt grave dacă avem în vedere posibilitatea ca testamentul
să fie unul olograf sau chiar unul autentic dar despre existenţa
căruia legatarii să nu aibă cunoştinţă.
Alterarea unui testament
înseamnă atât modificarea conţinutului
integral al acestuia cât şi modificarea
unor părţi ale înscrisului. Modificarea se poate face prin ştersături,adăugiri,
prin deteriorarea scrisului astfel încât el să devină ilizibil, prin
deteriorarea suportului de hârtie pe care este scris testamentul, etc. Important este că alterarea să aibă ca efect schimbarea conţinutului dispoziţiilor de
ultimă voinţă ale testatorului . În
cazul în care pe un testament olograf apar modificari, ştersături sau texte
adăugate, ele trebuie să poarte semnatura
testatorului, în caz contrar socotindu-se că au fost făcute fără ştirea
sa, iar persoana responsabilă de aceste modificari pasibilă de a fi sancţionată, inclusiv prin
solicitarea de constatare a nedemnităţii judiciare .
Distrugerea unui testament
presupune dispariţia sa fizică, totală sau partială, indiferent dacă ar mai fi
posibilă refacerea lui ulterioară, prin diferite mijloace tehnice. Distrugerea
se poate face prin ruperea, prin arderea testamentului, sau prin orice alte
metode care sunt de natură a-l desfiinţa
în mod fizic. Cu privire la aceste fapte
trebuie să avem în vedere dacă testatorul a ştiut sau nu despre distrugerea
testamentului său olograf, întrucât distrugerea provocată ca efect al voinţei
sale, din ordinul sau, face să fie aplicabile prevederile art 1052 NCC cu
privire la revocarea voluntară tacită a testamentului şi determină totodată
inaplicabilitatea dispoziţiilor referitoare la nedemnitatea judiciară .
Falsificarea unui testament
presupune existenţa însăşi a infracţiunii de fals, asa cum este ea reglementată
de codul penal . De fapt, dacă analizam cuprinsul art 324 din codul penal,
constatăm ca un mod de existenţa a falsului este şi alterarea conţinutului unui
înscris - ceea ce ne-ar îndemna să credem că exprimarea codului civil este
oarecum pleonastică, el cuprinzând o latura a infracţiunii de fals în noţiunea
de "alterare" ( analizată mai sus )
şi reluând integral ideea de "falsificare" în ultima parte a
art 959 alin 1 lit b. În esenţă, fapta se referă la contrafacerea scrierii
defunctului şi prezentarea acesteia ca fiind decizia de ultimă voinţă a
acestuia . Credem totodată că falsul poate proveni de la succesibil, înscrisul
fiind contrafacut de acesta personal, sau
poate fi opera unui terţ realizată la comanda succesibilului care doar utilizeaza înscrisul falsificat. Prin urmare, în cadrul
acestei fapte vom include atât falsul propriu zis cât şi uzul de fals.
c. Art. 959 alin 1 lit c . Prima
cerinţă a textului de lege este ca persoana să fi folosit manopere dolosive
sau violente, pentru a-l determina pe cel care lasă moştenirea să nu
întocmeasca, să nu modifice sau să nu revoce un testament. După cum vedem , nu
este vorba de manoperele dolosive folosite pentru a-l determina pe autorul
moştenirii să întocmeasca un testament. Această
situaţie nu va determina
intervenţia nedemnităţii judiciare ci va atrage alte sancţiuni, specifice viciilor de consimţământ, şi care
vor avea ca şi finalitate desfiinţarea actului juridic încheiat sub imperiul manoperelor dolosive folosite de
legatar. Pentru înţelegerea corectă a
prevederii legale de faţă, vom analiza cele doua noţiuni : dolul şi violenţa, ambele
reglementate în materia contractelor, la
capitolul viciile consimţământului. Dolul poate îmbrăca atât forma
acţiunii - prin folosirea de manopere frauduloase - cât şi forma inacţiunii -
prin omisiunea frauduloasă de a-l informa pe testator asupra unor aspecte relevante şi importante
în privinţa testamentului sau . Pentru a
reprezenta motiv de invocare a nedemnităţii judiciare, dolul poate proveni atât
de la succesibil cât şi de la un terţ, dar cu ştiinţa succesibilului. În
privinţa violentei, ea poate îmbrăca atât forma violenţei fizice cât şi
a celei morale şi poate fi îndreptată
atât asupra autorului moştenirii cât şi asupra unei persoane apropiate
acestuia. Important este ca ea să produca autorului moştenirii o temere
justificată, indusă fără drept, care poate
să poarte atât asupra persoanei cât şi asupra onoarei , bunurilor sau vieţii sale. Va constitui violenţă şi amenintarea
cu exercitiul unui drept, dacă aceasta s-a făcut în scopul de a obţine
rezultatele prevăzute de art 959 alin 1 lit c.
Nu va constitui violenţă , însă, temerea reverenţioasă. Faptele de
violenţă pot proveni atât de la succesibil cât şi de la un terţ, cu ştirea sau
ca urmare a indicaţiilor succesibilului . Acţiunile succesibilului trebuie să aibă un scop clar : acela
de a-l impiedica pe autorul moştenirii să-şi modifice dispozitiile sale de
ultima voinţă sau să întocmească un act cuprinzând asemenea dispoziţii, în
speţa un testament, indiferent de forma acestuia - autentic, olograf sau
privilegiat . Succesibilul poate
acţiona atât în interesul său propriu
cât şi în interesul altui succesibil care, prin întocmirea, modificarea sau
revocarea testamentului ar avea de suferit. Nu va conta , deci, existenţa sau
inexistenţa unui interes personal al celui care a săvârşit fapta . Dacă este
potential moştenitor şi se afla într-una din situaiile prevăzute de art 959
alin 1 lit c, va fi considerat nedemn .
( Ne gândim aici la o aşa-zisă argumentare
privind interesul egoist sau altruist al celui care săvârşeste faptele
şi care s-ar putea apăra, de exemplu, invocând faptul că nu el ar fi fost
beneficiarul neîntocmirii, nemodificarii sau nerevocarii testamentului, ci o
altă persoană, de asemenea succesibil şi el . Asemenea argumente nu pot fi
reţinute, întrucât legea nu face distincţii de asemenea natură. Indiferent de
beneficiul pe care l-ar fi putut sau nu avea, făptuitorul va fi considerat nedemn dacă faptele sale se
vor confirma )
3.
Modul de operare al nedemnităţii judiciare
Nedemnitatea judiciară operează la cerere.
Cererea prin care se va solicita
instanţei de judecată să declare nedemnitatea,
poate fi
făcută de:
- orice succesibil
( conform art 959 alin 2 ) . Nu este necesar ca acesta să fi făcut , anterior
depunerii cererii în instanţă, o declaraţie de acceptare a moştenirii. Prin
faptul depunerii unei asemenea cereri, succesibilul va fi considerat a fi
acceptat tacit moştenirea.
- Unitatea administrativ teritorială
pe raza careia se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii. Calitatea
procesuala a unitaţii administrativ teritorială este condiţionată de
inexistenţa altor succesibili în afara făptuitorului ( art 959 alin 6 )
Nedemnitatea judiciară va fi în mod obligatoriu declarată
de instanţa, notarul public neputând-o constata din oficiu. Deci, într-o
asemenea situaţie, se va suspenda procedura succesorală notarială până la
obţinerea unei hotărâri judecatoresti definitive de declarare a nedemnităţii.
Pentru notarul instrumentator nu are importanţă dacă hotărârea de declarare a
nedemnităţii are la baza o sentinţă civilă sau penală de constatare a
existenţei faptelor incriminatoare . Important, din punct de vedere notarial,
este să existe o hotărâre judecătorească de declarare a nedemnităţii judiciare,
definitivă.
Termenul de introducere a cererii
privind declararea nedemnităţii judiciare
este de un an. El va incepe să curgă şi se va calcula
astfel :
-
De la data deschiderii moştenirii
-
De la data ramânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru
faptele prevăzute la alin 1 lit a, dacă această dată este ulterioară datei
deschiderii moştenirii
-
De la data apariţiei cauzei de impiedicare a condamnării pentru faptele prevăzute
la alin 1 lit a, dacă aceasta a intervenit după data deschiderii moştenirii
-
De la data cand succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate pentru
situaţiile prevăzute la alin 1 lit b şi c, dacă această dată este ulterioară
datei deschiderii moştenirii
Sancţiunea neexercitării în termen a acţiunii
: decăderea din drept
, prevăzută expres de art 959 alin 2 . Prin aceasta, partea care ar fi avut
posibilitatea să solicite instanţei pronunţarea unei hotărâri de declarare a
nedemnităţii judiciare pierde acest drept al său, acesta stingându-se ca efect
al neexercitarii sale în termenul imperativ stabilit de lege .
4.
Condiţiile în care operează nedemnitatea
judiciară
a.
Să existe o hotărâre judecătorească definitivă
de declarare a nedemnităţii
b.Efectele
nedemnităţii să nu fi fost înlăturate
expres de către autorul moştenirii, prin testament sau act autentic notarial,
în condiţiile art 961 NCC
EFECTELE
NEDEMNITĂŢII DE DREPT ŞI JUDICIARE
Sunt
prevăzute în art. 960 NCC
1. Principala consecinţă a nedemnităţii este
înlăturarea nedemnului atât de la moştenirea legală cât şi de la cea
testamentară.
2. Având în vedere caracterul de sancţiune civilă
dat nedemnităţii în actuala reglementare, cel care va suporta consecinţele
faptelor săvârşite va fi numai nedemnul. Moştenitori săi au
posibilitatea de a veni la moştenirea de la care a fost înlăturat
nedemnul atât în nume propriu cât şi prin reprezentare (art. 965 NCC).
3.Titlul de moştenitor al nedemnului se
desfiinţează cu efect retroactiv, el fiind socotit a nu
fi avut niciodată chemare la moştenire . Constatarea nedemnităţii sau, după
caz, declararea nedemnităţii au, practic, efect declarativ iar nu
constitutiv.
4.Partea de moştenire care s-ar fi cuvenit
nedemnului se va atribui celor pe care acesta i-ar fi înlăturat de la moştenire
sau celor a caror cotă ar fi fost micşorată prin existenţa nedemnului ca şi moştenitor.
Nedemnului nu i se va cuveni nici măcar rezerva la care ar fi avut
dreptul în calitatea sa de moştenitor rezervatar, dacă este cazul. Prin urmare,
înlăturarea nedemnului va putea profita moştenitorilor legali ( comoştenitori sau moştenitori subsecvenţi
), moştenitorilor testamentari sau chiar
donatarilor cărora, prin calcularea rezervei nedemnului, li s-ar fi redus liberalitatea făcută de cel
care lasă moştenirea. ( Astfel stand
lucrurile, toţi acestia vor face parte
din categoria persoanelor interesate în solicitarea constatării nedemnităţii
atunci cand este cazul. )
5. Posesia exercitată de nedemn asupra
bunurilor moştenirii este socotită posesie de rea credinţă (
art. 960 alin 2 NCC ). Prin urmare, îşi va găsi aplicarea principiul
"restitutio în integrum", cu specificaţiile pe care le vom face mai
jos, tratamentul nedemnului fiind poate cel mai aspru care se poate aplica prin
prisma legislaţiei noastre civile.
6.Nedemnul este obligat la restituirea către moştenitori
a tuturor bunurilor în posesia cărora a intrat şi pe care le-a deţinut în
virtutea calităţii sale de moştenitor avută înainte de constatarea
nedemnităţii. Restituirea se va face, în principiu, în natură
sau, atunci cand acest lucru nu este posibil, prin echivalent ( art 1635
NCC ). În cazul în care nedemnul a făcut diverse cheltuieli cu privire la
bunurile pe care le-a deţinut în acest mod,
va fi îndreptăţit el însuşi la restituirea cheltuielilor necesare şi
utile , dar nu şi a celor voluptuare. Conform art. 2496 NCC, nedemnul nu va
putea invoca dreptul de retenţie asupra bunurilor respective până la plata de către moştenitori
a sumelor datorate.
7.Obligaţia de restituire a nedemnului se extinde şi
asupra fructelor - naturale, civile
sau industriale - precum şi asupra productelor. Calculul restituirii se
face avându-se în vedere data deschiderii moştenirii. Fiind considerat posesor
de rea credinţă, nedemnul va fi obligat să restituie atât fructele percepute,
existenţa încă în patrimoniul sau, cât
şi contravaloarea celor consumate precum
şi pe a celor pe care a omis să le perceapa . El va avea dreptul la restituirea
cheltuielilor pe care le-a facut pentru
culegerea fructelor. Precizarea anterioara referitoare la dreptul de retenţie
îşi găseşte aplicabilitatea şi în această situaţie .
8.Nedemnul este obligat să restituie moştenitorilor
toate sumele pe care le-a încasat de
la debitorii moştenirii şi să plăteasca
dobânzi din ziua încasării acestora . În privinţa debitorilor care au plătit
nedemnului, plata lor va fi considerată liberatorie conform principiului "error communis
facit jus" consacrat de art 17 NCC,
şi a prevederilor exprese ale art. 1478 NCC
9.După principiile îmbogăţirii fără justă cauză, în
conformitate cu care nimănui nu-i este permis
să se îmbogăţească în detrimentul altuia, fie el şi nevrednic de a
moşteni, nedemnul are dreptul să i se restituie toate plăţile făcute în
vederea achitării datoriilor moştenirii.
10.Actele de conservare şi administrare încheiate
de nedemn cu terţii rămân valabile, în măsură în care profita moştenitorilor . Prevederea aceasta, menţionată expres în art
960 alin 3 este practic o excepţie a principiului "resoluto jure dantis resolvitur jus
accipientis" Dacă acest principiu s-ar fi aplicat fără excepţie, având în vedere desfiinţarea drepturilor
nedemnului cu efect retroactiv, ar fi fost logic să fie desfiinţate şi actele încheiate de acesta cu
ţertii. Interesul menţinerii siguranţei
circuitului civil este însă mai important. Acesta este motivul pentru care în
actuala reglementare legiuitorul a instituit expres excepţia despre care vorbim
. Există o singură circumstanţiere,
conditionare, a menţinerii acestor acte : ca ele să profite moştenitorilor .
Este practic vorba de o ierarhizare a intereselor, cele ale moştenitorilor
prevalând faţă de cele ale terţilor.
Este, deci , posibil ca anumite acte din categoria celor menţionate anterior să fie desfiinţate pe motiv că nu profita moştenitorilor.
11.Actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate cu terţii de bună
credinţă se menţin,
conform tezei a doua a art. 960 alin 3 NCC. Două condiţii se impun, însă,
pentru menţinerea acestor acte : ca ele să fie cu titlu oneros şi ca dobânditorii să fie de bună credinţă
. Cu privire la caracterul oneros al actelor, lucrurile par a fi uşor de
dovedit în practică . O singură situaţie specială se impune să amintim ,
respectiv aplicarea prezumţiei instituită de art 1091 alin 4 NCC. În privinţa
bunei credinţe, aceasta este prezumata în virtutea art 14 NCC. Proba contrară
este, însă, admisă, sarcina probării relei credinţe a dobânditorilor aparţinând celor care au interes să o invoce. Cu privire
la bunurile mobile, se va face şi aplicarea art 919 alin 3 NCC, care spune că " posesorul este considerat
proprietar ". În plus, dobânditorul
va beneficia şi de prevederile art 920 alin 2 NCC care statueaza că "este de bună credinţă dobânditorul care nu cunoştea şi nici nu trebuia să cunoască lipsa calităţii
de proprietar a celui de la care a dobândit
bunul ", precum şi de prevederile art 938 NCC. În privinţa bunurilor imobile , se cere
respectarea regulilor de carte funciara, ca şi o a treia condiţie pentru
aplicarea prevederilor art 960 alin 3 NCC. În conformitate cu prevederile art.
920 alin 2 vom considera ca fiind de
bună credinţă pe acel dobanditor care îşi
înscrie dreptul în folosul său, întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare. În
plus, pentru aprecierea bunei credinţe a dobânditorului în raport cu înscrierile
existente în cartea funciară, vom face aplicarea prevederilor art. 901 NCC
( Terţul este considerat de bună credinţă dacă nu a fost înregistrată
nici o acţiune prin care se contesta cuprinsul cărţii funciare, din cuprinsul
CF nu rezulta nici o cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea altei
persoane şi nu a cunoscut, pe altă cale,
inexactitatea cuprinsului CF.Aceste condiţii sunt apreciate la momentul depunerii
cererii de către terţ la cartea funciară ).Ca şi în situaţia analizată la aliniatul anterior, observăm că
legiuitorul acordă în actuala reglementare o importanţă specială interesului păstrării
siguranţei circuitului civil .
12.Actele de dispozitie cu titlu oneros încheiate
cu terţii de rea credinţă vor fi desfiinţate, concluzie ce se
desprinde logic din interpretarea per a contrario a dispoziţiei legale invocate
. Este un lucru firesc, având în vedere că reaua credinţă nu se poate considera
nicidecum ca şi temei al dobândirii unui
drept.
13.Actele de dispoziţie cu titlu
gratuit, indiferent că bună sau reaua credinţă a dobânditorilor, se vor desfiinţa. Regula rezultă din interpretarea aceluiaşi
alin 3 al art 960, care nu stipulează ca fiind menţinute decât actele de
dispoziţie cu titlu oneros. Ori, acolo unde legea face o distincţie şi noi vom face obligatoriu distincţia
respectivă. Pe de altă parte, nici regula
interesului circuitului civil şi nici cea rezultată din aplicarea teoriei
moştenitorului aparent nu-şi pot găsi
aplicabilitatea, întrucât dobânditorii cu titlu gratuit, chiar prejudiciaţi
prin desfiinţarea actelor, nu pot fi
preferaţi ca interes moştenitorilor. Desfiinţarea actelor lor se face ca urmare
a desfiinţării cu efect retroactiv a titlului moştenitorului nedemn.
14.Ca efect al menţinerii actelor de dobândire ale terţilor, nedemnul va fi
obligat la plata de despăgubiri către adevăraţii moştenitori întocmai ca
şi un posesor de rea credinţă, astfel cum rezultă din aplicarea alin 2 al art
960 NCC. Prin urmare, el va fi obligat să restituie moştenitorilor preţul
primit sau valoarea bunului, dacă aceasta este mai mare, precum şi
contravaloarea fructelor, împreună cu prejudiciul cauzat şi dovedit
15.Ca efect al desfiinţării actelor, nedemnul va
fi ţinut să răspundă faţă de terţi în
temeiul evicţiunii, găsindu-şi aplicarea prevederile art. 1018 NCC sau ale
art 1695-1706 NCC, după caz.
ÎNLĂTURAREA
EFECTELOR NEDEMNITĂŢII
Sediul materiei îl reprezintă art 961
NCC.
1. Legea nu face nici o distincţie între
nedemnitatea de drept sau judiciară, efectele ambelor putând fi înlăturate prin voinţa celui care lasă moştenirea
2. Pentru a opera această forma de "iertare a
nedemnului" este necesara
îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii de fond, în lipsa cărora actul de
înlăturare a efectelor nedemnităţii va
fi lipsit de efecte.
a. În primul rând, se cere ca manifestarea de voinţă
a celui care lasă moştenirea să fie expresă. Nu se vor admite prin
urmare nici un fel de acte în care să existe îndoieli, suspiciuni, exprimări
neclare sau echivoce. Manifestarea de voinţă trebuie să fie clară, fermă,
precisă şi strict la obiect. În acelaşi timp, legea vine cu o precizare clară
de natură să întăreasca necesitatea îndeplinirii condiţiei pe care o analizăm :
"fără o declaraţie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii
legatul lăsat nedemnului după săvărşirea faptei care atrage nedemnitatea".
Prin urmare, în cazul în care o persoana lasă un testament prin care este instituit drept legatar
o persoana care a săvârşit, anterior încheierii testamentului, fapte de
natură să atragă nedemnitatea, încheierea testamentului nu se va prezuma drept
iertare şi nu se va lua în considerare ca şi motiv de înlăturare a efectelor
nedemnităţii. Lipsa menţiunii exprese va atrage nulitatea absolută a actului de
iertare a nedemnului, nefiind posibilă decât refacerea acestuia în condiţiile legii.
În cazul în care menţiunea din act este expresă dar nu este suficient de
explicită, sancţiunea nu poate fi decât nulitatea relativă, actul fiind
susceptibil de o confirmare ulterioară.
b. Forma juridică în care este obligatoriu să fie făcută
iertarea este aceea a actului autentic notarial ( a cărui denumire poate varia,
funcţie de voinţa părţii şi de aprecierea notarului instrumentator ) sau a
testamentului . Este evident că actul
notarial de iertare a nedemnului nu poate îmbrăca altă formă decât cea a
actului autentic, variantele de tipul legalizare a semnaturii, data certă, etc
nefiind incluse de legiuitor în categoria actelor admise în materie. Forma
cerută este ad validitatem, lipsa ei atrăgând nulitatea absolută a actului şi impunând, pentru o existenţă valabilă, o
refacere cu respectarea formei cerute de lege . Cu privire la testament, textul necesită o
analiză atentă, pentru a putea vedea dacă se admite numai testamentul autentic
sau sunt admise ca forme pe care le poate îmbrăca iertarea nedemnului şi testamentul olograf sau testamentele
privilegiate. Legea spune : "prin testament sau printr-un act autentic notarial" .
Raportul între cele două elemente ale sintagmei este de coordonare; un element îl
reprezintă testamentul, iar celalalt element îl reprezintă actul autentic
notarial . Mi se pare destul de clar că , dacă ar fi avut în intenţie ca şi
testamentul să îmbrace numai forma autentică, legiuitorul ar fi precizat
aceasta prin adăugarea elementului
"autentic" şi faţă de testament. Ori, necesitatea formei
autentice nu este relevată decât în raport de actul notarial . În concluzie, considerăm
că iertarea nedemnului poate fi făcută prin testament, în oricare dintre
formele acestuia admise de lege, cu condiţia să fie respectate cerinţele de
fond şi formă ale întocmirii testamentului .
c. Declaraţia de voinţă a celui care lasă moştenirea
trebuie să fie ulterioară săvârşirii faptelor de către nedemn . Ne
întemeiem afirmaţia în primul rând pe o regulă de logică şi de bun simt, aceea
că orice iertare trebuie să fie dată în cunoştinţă de cauză, să intervină post
factum, astfel încât intenţia celui care acordă iertarea să fie clară şi fără
echivoc. În general vorbind, dacă analizăm orice prevedere legală care
presupune o confirmare sau o refacere a unui act juridic lovit de o cauză de
ineficacitate, aceasta trebuie să fie făcută în cunoştinţă de cauza, conform
unui bun simt juridic şi a unei logici juridice de data aceasta . Ca şi argument de lege, credem că însuşi
titlul articolului 961 , respectiv "înlăturarea efectelor
nedemnităţii" trebuie să ne conducă
la aceeaşi concluzie. Şi aceasta pentru că efectele unei fapte se pot cunoaşte
numai după producerea ei, iar înlăturarea efectelor sale poate fi făcută numai după cunoaşterea lor.
Credem de asemenea că şi teza a doua a alin 1 din art 961(cu privire la
testamentul lăsat nedemnului, după săvărşirea faptelor de nedemnitate, dar care
nu cuprinde o menţiune expresă de iertare a legatarului) reprezintă un argument
în favoarea celor afirmate anterior, în sensul că lipsa iertarii exprese
prezumă pe de o parte necunoaşterea faptelor, iar pe de altă parte faptul că,
în cazul în care autorul moştenirii ar
fi cunoscut faptele legatarului, nu ar mai fi încheiat testamentul, iar dacă
le-ar fi cunoscut şi ar fi dorit totuşi să-l gratifice necondiţionat, ar fi
făcut şi menţiunea iertării în cuprinsul testamentului . Pe de altă parte, şi aceasta fără să dorim să
facem o analogie, ci numai din dorinţa de a încerca să înţelegem voinţa
profundă a legiuitorului, de a aplica legea nu numai în litera ci şi în
spiritul său, nu putem să nu ne gândim la prevederile art 1024 NCC. Conform
alin 3 al acestui articol, pe care îl invocăm datorită faptului că face
referire tot la o situaţie de "iertare", de data aceasta a
donatarului vinovat de ingratitudine,
moştenitorii donatorului pot introduce acţiunea pentru revocarea donaţiei dacă donatorul
a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare sau fără să-l fi iertat pe
donatar. Iată, deci, că necunoaşterea
cauzei nu îl absolvă pe donatarul ingrat de posibilitatea
revocării donaţiei, iar dacă extindem raţionamentul, concluzionăm
că lipsa de cunoaştere nu poate avea ca
efect iertarea unei fapte. Din motivele invocate mai sus, credem că iertarea
nedemnului nu poate fi făcută în forma unor exprimari generice de tipul "
îl iert pe fiul meu/ pe legatarul meu/ etc, pentru orice fapte pe care le va
săvârşi ulterior, de natură să atragă sancţiunea nedemnităţii".
In
concluzie, inlaturarea efectelor nedemnitatii – ca si prevedere nou introdusă de actualul cod civil – este de natura sa reflecte intreaga conceptie a
actualei reglementari care, în materia
moştenirii, dă o mai mare importanţă voinţei autorului acesteia.Natura
juridică a nedemnităţii este aceea de sancţiune civilă . Ce se sancţionează
prin regulile pe care le-am analizat mai
sus ? Sancţionate sunt cu precadere faptele succesibilului săvârşite împotriva celui care lasă moştenirea sau împotriva voinţei acestuia
. Este adevărat că o parte a acestor fapte
sunt un atac împotriva legii, moralei, ordinii publice şi bunelor moravuri.
Iată, însă, că noul cod civil, prin abordarea generală pe care o are, lasă la
aprecierea autorului moştenirii măsură
în care respectivele fapte rămân sancţionate şi prin prisma drepturilor
succesorale ale nedemnului . Respectarea
legii, a ordinii publice şi a bunelor moravuri este asigurată de angajarea răspunderii penale a
făptuitorului . Dealtfel, această regula este consacrată prin chiar aliniatul 2
al art 961, care statuează că efectele nedemnităţii nu vor putea fi înlăturate
prin amnistie, graţiere sau prescripţia
executării pedepsei penale .Din
punct de vedere al dreptului la moştenire, a posibilităţii efective de a culege
bunurile succesorale, soarta nedemnului este lasată strict la latitudinea
de cujus-ului.
DANIELA NEGRILA
Notar public coordonator
Birou Notarial CONCORDIA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu